Un nou portal pentru antreprenori
Macedonia de Nord este o piață mică, cu puțin peste două milioane de locuitori, dar acest lucru nu diminuează potențialul de dezvoltare a francizei, care este condiția de bază pentru existența și funcționarea unor astfel de medii de specialitate. Pe această piață sunt prezente, contrar așteptărilor, nume deja binecunoscute de franciză, cum ar fi Burger King, KFC, Domino, Marriott, Doubletree by Hilton, Helen Doron, Bata, Carpisa, lui Goody, Ibis, dar, de asemenea, MiniPani, Jumbo, Jumping Clay, JYSK, Refan, Timberland etc. Una dintre francizele originare din Macedonia este Sara Fashion, care a trecut dincolo de frontiere.
Departamentul media al PROFIT system deține acum 15 portaluri specializate în dezvoltarea afacerilor în sistem de franciză, printre care este și Franchising.mk, portalul în limba macedoneană care a fost recent creat și pe care vor fi publicate știri și subiecte legate de francizele din regiunea Macedoniei de Nord și din lume.
- În primul rând, conținutul va fi foarte asemănător cu cel publicat pe portalurile regionale de franciză din Serbia, Croația și Slovenia. Scopul este, desigur, de a crește numărul de știri și articole de pe piața internă - spune Diana Županoska, unul dintre cei doi reprezentanți ai companii partenere cu Grupul PROFIT system, care va fi responsabilă de teritoriul Macedoniei de Nord.
- Informare, educație și inspirație sunt, pe scurt, motivele pentru care cititorii vizitează portalurile Franchising, iar Franchising.mk va urmări cu siguranță aceeași misiune - adaugă Bojan Tatolović, cel de-al doilea reprezentant al companiei partenere.
Secțiunea Franciză ABC cuprinde informații generale despre modele operaționale de succes, secțiunea Catalog franciză include diverse oferte de franciză, secțiunea Noutăți prezintă știri și articole despre francize locale și internationale, iar Secțiunea Consultanță conține informații privind tipurile de servicii pe care țările din Grupul PROFIT system le asigură.
- Toate poveștile despre companii și sisteme de franciză care sunt prezentate pe portalurile Franchising, indiferent dacă acestea se referă la francizori sau la francizați, sunt educaționale și inspiraționale - spune Mircea Coman, Partener & Consultant Francize PROFIT system România.
- Pe lângă informațiile specifice despre companii și diverse sisteme de franciză, povestirile pe care le publicăm demonstrează modul în care un francizor își poate extinde rețeaua de franciză, dar și modul în care un francizat își poate începe propria afacere - explică Mircea Coman, adăugând că, din această perspectivă, cele mai importante secțiuni ale portalului de franciză sunt Catalogul cu prezentări de oferte de franciză, în care cititorii pot găsi companii care oferă în prezent francize și caută parteneri în țarile care fac parte din Grupul PROFIT system.
Portalurile de franciză, așa cum am menționat, asigură serviciile media în cadrul Grupului PROFIT system, cea mai mare firmă de consultanță în domeniul francizei din Europa Centrală și de Est. PROFIT system este o companie de origine poloneză, cu birouri în Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Rusia, Ucraina, Ungaria, România, Arabia Saudită, Italia, Letonia, Lituania, precum și în Serbia, Croația, Slovenia și, de acum înainte, în Macedonia de Nord. În toate aceste piețe, PROFIT system oferă servicii complete de consultanță în domeniul francizei.

Articole citite

Cererea de alimente ecologice este în creștere în toată Europa, creând oportunități pentru inițierea de afaceri agricole durabile, prin intermediul francizei.
În doar câțiva ani, TikTok a reușit să dea lumea peste cap. De neconceput cu un deceniu în urmă, a intrat în forță în lumea reală și a devenit chiar o rampă de lansare pentru francize de succes.
Franciza Helen Doron, un reper global în predarea limbii engleze ca limbă străină, celebrează patru decenii de excelență în educația alternativă timpurie, fundamentată pe o abordare unică și inovatoare.
Frachising Expo Paris, Franchise Expo Paris, un eveniment al Federației Franceze de Francize, organizat de Infopro Digital, cel mai mare târg de franciză din lume, își așteaptă vizitatorii în perioada 15-17 martie a.c.
Peste doar o lună, Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante evenimente din industria francizelor – ediția de primărară a Târgului de Franciză.
Cele mai citite

Deși este o meserie ancestrală, apariția tracțiunii mecanice i-a făcut pe oameni să renunțe, în mare măsură la cai. Cu toate acestea, pe fondul unui oarecare reveriment, se dezvoltă o nouă meserie: aceea de potcovar profesionist.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Știai că există o franciză profitabilă care pregătește copiii, prin joc, pentru provocările viitorului?
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Francizele săli de sport sunt în creștere în toată Europa, oferind modele de afaceri flexibile pentru pasionații de fitness. Aflați cum puteți să vă alăturați acestui trend.
Subiecte populare in Forum
Idei de afaceri în oraşe mici
Mi-as dori sa rasara soarele si in orasele mici...dar din pacate nu prea vad cum...Multumesc pt ideile atat de interesante prezente pe acest site...
Idei de afaceri în oraşe mici
Idei de afaceri foarte interesante .Cei mai tineri si nu numai s-ar putea inspira si succesul nu va intarzia sa apara si va rasari soarele si in orasele mici
Egalitatea de gen generează performanţe mai bune în companii
Teoretic este egalitate dar practica dovedeste cu totul altceva.Pe umerii femeilor ,desi par fragili,apasa responsabilitati duble legate atat de viata profesionala dar si de...
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Se inspira din orice..plus ca la imaginatie stam foarte bine:))
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Interesant articol..la Bailesti mi se pare ca ar fi nimerit Sf Amza si sper ca nu maimutele ar inspira numele unui salan de infrumusetare
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Ei sunt cei care pierd si nici nu stiu ce
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Cei din urma vor fi cei dintai....
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Bine ca nu suntem spre varful...cozii ,ne multumim si cu mijlocul spre start