Genți din țara care promovează ”la dolce vita”
Majoritatea francizelor italiene provin din domeniul cafenelelor, însă pe piaţa românească a intrat recent și un brand italian de genți.
Brandul italian de genți Carpisa, reprezentat la nivel internațional cu un logo reprezentând o broască țestoasă, a fost adus prin franciză și în România. Primul magazin a fost inaugurat în luna octombrie, în centrul comercial AFI Palace Cotroceni din București. Investiția în deschiderea unității situate la parterul centrului comercial s-a ridicat la 120.000 de euro. Conceptul a fost adus în țara noastră de către doi antreprenori, un român și un polonez. Acționarul polonez are experiență pe piața francizei, el fiind cel care a dezvoltat rețeaua Carpisa în Polonia și în Estonia.
Prețul mediu al genților Carpisa este de 30-40 de euro/articol, iar cel mai scump produs al magazinului nu depășește suma de 100 de euro. Unitatea Carpisa din AFI Palace Cotroceni va concura cu magazine care comercializează genţi pentru femei, cum ar fi Accesorize sau Meli Melo, dar şi cu cele care vând genţi şi accesorii pentru călătorii, precum Samsonite.
Până la sfârșitul acestui an va fi deschisă o nouă locație Carpisa, în centrul comercial City Park Mall din Constanța. Reprezentanţii companiei vizează pentru extindere oraşele cu peste 100.000 de locuitori.
Carpisa este o marcă comercială a Kuvera SPA şi a fost înființată în anul 2001. Carpisa a construit o rețea de franciză, cu 500 de magazine în Italia şi aproximativ 35 în ţări ca Elveția, Malta, Marea Britanie, Serbia, Germania, Cipru, Grecia, Muntenegru, Polonia, Bosnia, Spania. "Francizaţii Carpisa nu necesită experienţă în domeniu: acestora le vor fi asigurate training-uri şi diferite stagii de pregătire profesională", potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.
Francizele italiene prezente pe piaţa românească provin din domenii variate: cafenele: Lavazza, Filicori Zecchini, Segafredo, Illy, Caffe Vergnano 1882, fashion: Replay, Calzedonia, Roberto Cavalli, Brunello Cucinelli, Moschino, gastronomie: restaurantele/pizzerie Bella Italia, cioccogelateria Venchi, instrumente de scris: Montegrappa ş.a.
(E.C.)Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Târgul de francize, un ecosistem de business
Târgul de Francize, organizat în luna martie la Varșovia, a fost un eveniment expozițional care a concentrat oportunități și un capital relațional...
Educație, divertisment și profit
Fun Science, companie internațională și numarul unu în Europa în domeniul educației și divertismentului pentru copii, este garanția succesului în...
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
