2012-02-07

Contractul de franciză în legislația românească

O analiză din perspectiva juridică a cadrului legislativ ce reglementează franciza în România poate fi foarte utilă în ceea ce privește prevenirea problemelor de drept ce se pot ivi pe parcursul derulării raporturilor de franciză.

În prezent, franciza este reglementată de Ordonanța nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, așa cum a fost aprobată, modificată și publicată din noi în baza Legii nr. 79/1998, act normativ care stabilește, cu titlu general, cadrul legal aplicabil francizei (denumită în cele ce urmează Ordonanța).

Cu titlu general, Ordonanța definește noțiunile incidente oricarui contract de franciză, respectiv termenii de franciză, francizor, beneficiar, rețea de franciză și know-how. Astfel, actul normativ conturează franciza ca un sistem de comercializare în care francizorul, în calitate de titular al unor drepturi de proprietate intelectuală și de know-how necesar, acordă beneficiarului dreptul de a exploata și dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, în schimbul unei redevente. De asemenea, actul normativ conturează câteva norme destinate să guverneze relațiile dintre părțile la contractul de franciză, cu referire în principal la: conținutul minimal și principiile după care ar trebui să se guverneze contractul de franciză, obligațiile părților, aspecte de proprietate intelectuala, incetarea contractului, exclusivitate, nonconcurenta si confidentialitate, publicitate si selectie.

Dintre aspectele mentionate de Ordonanța nr. 52/1997 cu titlu de principii ce trebuie avute în vedere la negocierea contractului de franciză, enumeram urmatoarele:

  • fixarea duratei contractului de franciza astfel încât să-i permită francizatului amortizarea investițiilor specifice;
  • stabilirea clară și fără echivoc a condițiilor de reziliere a contractului, precum și instituirea unui preaviz suficient de mare pentru notificarea intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract;
  • precizarea obligațiilor financiare ale beneficiarului și stabilirea acestora astfel încat să favorizeze atingerea obiectivelor comune;
  • reglementarea precisă a condițiilor în care poate opera cesiunea drepturilor decurgând din contract, precum și modalitățile de desemnare a unui succesor;
  • protejarea know-how-ului transmis de francizor prin includerea unor clauze de nonconcurență;
  • instituirea unui drept de preemptiune, daca se considera necesar pentru mentinerea sau dezvoltarea rețelei.

Cu titlu de obligații instituite în sarcina beneficiarului, denumit și francizat, Ordonanța menționează dezvoltarea rețelei de franciză, menținând identitatea sa comună și reputația acesteia, precum și furnizarea către francizor a oricăror informații necesare acestuia pentru gestionarea eficientă a francizei, cu privire la performanțele și situația sa financiară.

De cealaltă parte a contractului, francizorul trebuie să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială care fac obiectul francizei și să asigure beneficiarilor pregătirea inițială necesară și asistența tehnică și comercială permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale. Dincolo de aceste cerințe minimale, francizorul se presupune că va utiliza inclusiv mijloacele financiare proprii în scopul promovării marcii sale, cercetării și inovației, pentru a asigura viabilitatea și dezvoltarea produsului, tehnologiei sau serviciului care face obiectul contractului de franciză.

Franciza - Un act normativ general care nu include și sancțiuni legale

O caracteristică atipică actelor normative, dar care este evidența în cazul de față, este faptul că aceste norme au un caracter preponderent descriptiv, rareori instituind drepturi sau obligații concrete pentru părțile implicate. Mai precis, textul de lege stabilește conduite generale de urmat de către părți în redactarea și executarea contractului de franciză, fără a determina care sunt sancțiunile legale aplicabile în cazul nerespectării acestora. Astfel, în cazul în care nici părțile nu reglementează contractual o anumită situație care se poate ivi pe parcursul derulării contractului, și nici legea nu oferă repere suficiente pentru clarificarea acesteia, riscul apariției unor dispute contractuale nu poate fi neglijat.

Drept consecință, ideal ar fi ca lipsa unei reglementări detaliate a conținutului raportului juridic specific francizei să fie compensată printr-o atentă și eventual exhaustivă reglementare, prin clauzele contractuale, a tuturor aspectelor ce s-ar putea dovedi relevante. O atenție aparte trebuie acordată, în acest sens, urmatoarelor aspecte: drepturile și obligațiile specifice ale părților, condițiile de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii furnizorului, răspunderea contractuală, nonconcurența, exclusivitatea și confidențialitatea, cauzele și condițiile de încetare a contractului, precum și reglementarea raporturilor dintre părți după încetarea raporturilor contractuale.

Nerespectarea obligației de informare în contractele de franciză

În negocierea clauzelor contractuale, și, în general, în etapa precontractuală, s-ar putea vorbi de o poziție oarecum deficitară a francizaților români, atât din cauza reglementarii insuficiente a domeniului în legislatia națională, precum și în lipsa unei doctrine și a unei practici semnificative în materie, la nivel național. În plus, de cele mai multe ori, contractul este propus de francizor, care, dacă vorbim de francize internaționale, are avantajul experienței acumulate atât la nivel internațional, cât și în diverse piețe naționale.

Pentru faza precontractuală, legea română stabilește în sarcina francizorului obligația de a pune la dispozitția viitorului beneficiar informațiile necesare cu privire la experienta deja dobândită și transferabilă, condițiile financiare ale contractului, respectiv redevența, taxa de intrare în rețea, precum și detalii despre tarifele aplicabile produselor, serviciilor sau tehnologiilor, în cazul existenței obligațiilor de cumpărare. Aceste informații îi permit francizorului să participe la derularea contractului de franciză în deplină cunoștință de cauză.

După cum precizam anterior, legea nu instituie nici o sancțiune în cazul nerespectării acestei obligații stabilite în sarcina francizorului. In acest caz și în lipsa unor prevederi contractuale care să reglementeze în mod expres acest aspect, considerăm că se poate angaja răspunderea delictuală a francizorului pentru prejudiciul cauzat beneficiarului, existența și cuantumul prejudiciului, precum și raportul de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligației legale de informare și prejudiciu, trebuind a fi dovedite de beneficiar.

Având în vedere dificultatea prezentării unor astfel de probe, este recomandabil ca aceasta situație să fie corespunzator reglementată de către părți prin contractul de franciză, prin includerea unor declarații și garanții corespunzatoare ale francizorului cu privire la prezentarea corectă și completă a tuturor informațiilor necesare beneficiarului în luarea deciziei de a semna un contract de franciză, în termenii și condițiile agreate. Corelativ, se poate institui obligația contractuală a francizorului de a despăgubi beneficiarul pentru nerespectarea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligației de informare, inclusiv prin stabilirea unor repere pentru cuantificarea despăgubirilor datorate, în acest caz.

Admisibilitatea clauzelor de nonconcurență și exclusivitate

În analiza specificului contractului de franciză, așa cum este reglementat în legislația curentă, un alt aspect care merită analizat îl reprezintă implicațiile în domeniul dreptului concurenței, care beneficiază, la ora actuală, de o reglementare destul de apropiată de standardele internaționale în materie.

Ordonanța instituie în mod expres posibilitatea francizorului de a impune beneficiarului obligații de nonconcurență și de confidențialitate, în special pentru a împiedica înstrainarea know-howului transmis pe durata contractului de franciză. De asemenea, textul de lege vorbește despre protejarea caracterului confidențial al afacerii și neutilizarea know-how-ului de către o rețea concurentă, care se pot asigura prin impunerea de obligații ferme beneficiarului în acest sens, inclusiv în ceea ce privește relațiile postcontractuale.

Corelativ, pentru protejarea investiției beneficiarului, Ordonanța reglementează posibilitatea includerii în contractul de franciză a unor clauze de exclusivitate, care să-l asigure pe beneficiar că francizorul nu va comercializa produsele sau serviciile francizate, într-un anumit teritoriu, nici direct nici prin intermediar. Teritoriul de exclusivitate acordat unui beneficiar poate varia de la o anumita locație sau un mare complex comercial, o stradă sau o zonă dintr-un oras, până la un județ, teritoriul unui stat sau o zona geografică transnațională.

Clauzele de nonconcurența și de exclusivitate amintite mai sus, analizate în contextul mai larg al naturii contractului de franciză și al altor restricții decurgând din acesta, precum politicile de preț sau de aprovizionare, pot fi considerate de natura unor restrângeri ale concurenței de tipul întelegerilor pe verticală.

Pe de altă parte, astfel de clauze sunt foarte strâns legate de natura, scopul și specificul contractului de franciză și se pot dovedi vitale pentru funcționarea anumitor francize. În aceste condiții, legislația din domeniul concurenței, atât la nivel național, cât și la nivel european, permite exceptarea contractelor de franciză de la interdicțiile instituite prin legislația concurenței, în termeni și condiții strict reglementate.

În funcție de specificul fiecărei rețele de franciză, specific care determină necesitatea reglementării contractuale a unor aspecte variate, contractul de franciză ia cel mai adesea forma unui act juridic complex, care cade sub incidența mai multor ramuri de drept. Dincolo de limitele reglementării actuale în legislația românească a contractului de franciză, părțile vor trebui să țină cont, de cele mai multe ori, de implicații ale clauzelor contractuale sub incidența altor acte normative, mergând de la normele comune de drept comercial până la prevederi de drept concurențial, fiscal, proprietate intelectuală, inclusiv aspecte contabile și de drept privat internațional, aspecte care vor trebui luate în considerare atunci când se încheie un contract de franciză.

Distribuie articolul

Comentează pe forum

3

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank