365 de zile de gătit!
Duka este o destinație ideală pentru toți cei care iubesc să gătească și să mănânce cu stil. In aceste magazine, puteți cumpăra ustensile de gătit și de servire, ustensile de bucătărie, aparate de uz casnic de mici dimensiuni, precum și materiale textile și obiecte decorative. După cum se spune în afaceri, toate acestea se adresează celor pentru care bucătăria și locul de servit masa este "inima casei". Duka, ca unul dintre brandurile cu cea mai buna imagine si design scandinav a confirmat ca rețeaua de vânzări trebuie extinsă dincolo de piața-mamă. Compania are în prezent mai multe unități de vânzare în Polonia, care funcționează din anul 1999. Numai în această piață au fost deschise 62 de magazine - dintre care 18 in regim de franciza. Duka în ultimii doi ani, a deschis cate un magazin în Bulgaria, Marea Britanie și Olanda. După cum s-a anunțat în cadrul companiei, acesta este doar începutul unei expansiuni internaționale.
"Pentru DUKA, anul 2015 a fost unul cu multe realizari. În doar 12 luni, am reușit să extindem rețeaua cu peste 30%. Un astfel de rezultat nu ar fi fost posibil fără partenerii noștri de franciza. A fost important de asemenea, aportul partenerilor noștri speciali care, după numai câteva luni de funcționare au dorit să deschidă o nouă sucursală. Prin urmare, franciza rămâne strategia noastră de dezvoltare de bază, în Polonia urmand a fi deschise cel puțin 10 sucursale noi, fiind de asemenea prezenti si pe noi piete din Europa - aici putem enumera Republica Cehă, Slovacia, România ... "- spune Teresa Szynkiewicz care este responsabila pentru extinderea lanțului Duka.
„Conform experienței din trecut, Duka poate opera cu succes în orașe sau zone cu cel puțin 100.000 de locuitori. Modelul de afaceri presupune, în prezent, prezenta exclusiv in centre comerciale sau spatii comerciale individuale care ar trebui să aiba suprafete cuprinse intre 100 si 150 mp. Francizorul recomandă ca spațiile sa nu fie prea înguste, latimea minima fiind recomandata de 7,5 m, in caz contrar confortul clienților putand fi compromis prin limitarea libertatii de circulație și de vizionare" - explică Szynkiewicz.
În cazul în care alegeți franciza DUKA, francizatul se poate aștepta la un model de afaceri foarte interesant (conditiile de cumpărare și de plată pentru beneficiari sunt foarte favorabile), precum și tot sprijinul in deschiderea biroului - alegerea amplasamentului, amenajarea și adaptarea spațiului de vânzare va fi supravegheata de o echipă de experți care va sprijini partenerii. De asemenea, în perioada de pregatire, antreprenorii primesc sfaturi cum să implementeze layout-ul în conformitate cu următoarele categorii: articole de sticlă, de porțelan, tacâmuri, ustensile de bucătărie, oferte de sezon.
Ritmul de extindere anterioara, precum și numărul de clienți interesati de franciza, cu siguranță ne incurajeaza sa fim optimisti ca acest tip de magazine va pastra tendințele de dezvoltare. Odata cu popularizarea la nivel mondial a gătitului, pentru care s-au specializat programe de televiziune care ne arată totul despre gătit, a existat de asemenea, o creștere a cererii pentru echipamente de bucătărie. Duka vede acest lucru ca pe o sansa a sistemului. Având o gamă largă de produse concepute în mod eficient, Duka este de asemenea, cunoscut pentru produsele sale funcționale, de înaltă calitate, pe care le puteți cumpăra la un preț foarte accesibil.
Articole citite

IKEA promovează oportunitatea testării mobilierului în magazinele dotate cu echipamente pentru experimentarea realității virtuale. În paralel, va dezvolta și rețeaua internațională de magazine.
La Belgrad, a fost inaugurat un nou magazin cu brandul de franciză Coincasa. Compania italiană intenționează să se extindă în Croația și Slovenia.
Lanțul asiatic de retail KIODA intenționează să-și extindă rețeaua pe piețele din Europa. Pe harta expansiunii, există țări din Europa Centrală și de Est, printre care și România.
Firma cehă ORFA are 5 showroom-uri de mobilă. Catalogul inițial cuprinde pachetul de franciză ce se adresează francizaților, punând accent puternic pe clienți.
În următorii doi ani, planul de dezvoltare al Grupului Floria include şi proiectul de francizare a reţelei de retail.
Cele mai citite

Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Într-o lume în care educația de calitate este tot mai căutată, programul inovator Fibonacci Kids – matematică mentală vedică, dedicat copiilor între 4 și 14 ani, și-a găsit rapid locul în inimile părinților și copiilor din Bacău.
În fiecare an, figurinele rafinate din ciocolată oferite cu mult drag de către cei de la Leonidas sunt legate de sărbătorile pascale. Este un moment de vârf, dar și un prilej pentru noii parteneri de a se alătura acestei francize care a cucerit lumea de mai bine de o sută de ani.
Dacă vrei să ai șansa preluării unei francize cu o expansiune accelerată în statele europene, deosebit de atractivă și profitabilă, atunci vezi ce îți oferă Blue Elephant.
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.