Retailerii de fashion se extind în România
Inditex, cel mai mare retailer de haine din lume, a deschis un magazin Massimo Dutti la Sibiu.
Grupul Inditex, deținătorul lanțurilor de magazine Zara, Zara Home, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear și Oysho a inaugurat recent un magazin Massimo Dutti în centrul istoric al Sibiului. Unitatea este situată la parterul hotelului Împăratul Romanilor și are o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Retailerul de îmbrăcăminte a mai inaugurat în acest an, tot la Sibiu, un magazin Zara și intenționează să aducă aici și brand-urile Pull&Bear, Bershka și Stradivarius.
În primul trimestru fiscal al acestui an, încheiat în aprilie, profitul net al Inditex a crescut cu 30%, la 432 milioane de euro, iar vânzările grupului au urcat cu 15%, la 3,42 miliarde de euro.
Cu un număr de peste 5.500 de magazine la nivel mondial, retailerul a anunțat în luna martie că intenționează să deschidă în acest an încă 500 de magazine.
În România, rețeaua Inditex numără 84 de magazine, cu brand-urile Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Massimo Dutti.
(E.C.)Alte concepte din sector modă
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
