Când viitorul chiar contează
În acest context complex, dominat de preluarea de către inteligența artificială a unor sarcini până acum umane și a reorientării profesionale în viitor, franciza Coding Giants s-a angajat într-un proces de pregătire adecvată a celor mici și caută parteneri în mai multe state, inclusive în România.
Compania a fost înființată în 2015 și, de atunci, în fiecare zi împărtășește cunoștințele și experiența pe care o au specialiștii ei tinerei generații. Aceștia vor să le insufle pasiunea pentru programare, convinși fiind că dobândirea acestor cunoștințe dezvoltă nu numai abilitățile digitale, ci oferă și un început mai bun, prin dezvoltare stimulării mentale a copiilor. Misiunea școlii este de a pune aceste cunoștințe la dispoziția unui număr cât mai mare de tineri, de a le lărgi orizonturile, de a oferi spațiu pentru a-și dezvolta creativitatea și de a-i sprijini constant în crearea propriului viitor.
În tot acest timp, Coding Giants a lansat aproximativ 60 de cursuri, pentru grupe de vârstă de la șapte la 19 ani, să elaboreze peste 300 de scenario de clasă și să aibă, până acum, peste 100.000 de clienți mulțumiți.
Mulțumiți sunt și angajații proprii și francizații din Polonia (130 de unități), Spania, Slovacia, Croația, Bosnia, Singapore, Australia, Germania, Mexic, Muntenegru, Slovenia, Republica Cehă, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite (Dubai)
Încă o dovadă este fidelizarea. Astfel, 84% dintre cursanți se înscriu la cel puțin încă un curs consecutiv, așa că un student, odată atras, va rămâne alături de francizat mai mult timp. În acest fel, aceștia își fac cheltuielile de marketing mai eficiente și își asigură stabilitatea financiară pe termen lung.
Francizații au acces la CRM, un sistem extins de gestionare a unității și a relației cu clienții care asigură controlul deplin asupra a ceea ce se întâmplă cu școala acestuia.
Susțiere există și din punctul de vedere al marketingului, care oferă propuneri de acțiuni de succes, adaptabile condițiilor locale.
Părinții sunt mulțumiți pentru că fiii și fiicele lor învață să creeze jocuri, să codeze aplicații mobile, site-uri și grafică 3D. Portofoliul include peste 33 de cursuri și aproximativ 300 de scenarii de lecții dezvoltate în anii de activitate. Cursurile ajută la înțelegerea modului în care funcționează tehnologia și îi învață pe copii gândirea logică și răbdarea. Tânăra generație dobândește, astfel, abilități care vor fi utile în multe domenii ale vieții.
Francizații români, la fel ca cei din celelalte state, vor beneficia de training și consultanță de business pentru deschiderea afacerii, de marketing, recrutare și pregătirea angajaților, precum și de acces la platformele specifice business-ului (CRM).
Cei de la Coding Giants caută persoane motivate, care vor să dezvolte o afacere și care au un spațiu de minimum 30 mp într-o zonă bună. Noii parteneri trebuie să cunoască industria, cunoștințe de bază în IT și programare. De asemenea, este de preferat să aibă deja experiență în conducerea unui business.
De ani de zile, Coding Giants folosește o abordare inovatoare, atât în ceea ce privește predarea, cât și în cooperarea cu francizații. Cheia este ca francizații să își stabilească în permanență noi obiective și să le analizeze cu precizie pe cele actuale pentru a obține cele mai bune rezultate și, în consecință, profituri. Până la urmă, este un avantaj deoarece francizatul este responsabil pentru afacerea sa și o creează conform viziunilor și nevoilor proprii.
Aceasta, desigur, este doar unul dintre numeroasele avantaje, deoarece conducerea unei afaceri bazate pe predarea programării este o aventură unică. Cu atât mai multă activitate, cu atât efectele sunt vizibile în mod regulat și se traduc și în rezultatele obținute de cursanți. Prin urmare, activitățile sunt aliniate, în primul rând, cu misiunea de a introduce tinerii în lumea bogată a noilor tehnologii.
"Rețelei noastre de franciză i se alătură persoane cu experiență profesională din diferite domenii. Adesea, sunt candidați care au lucrat în educație sau în IT dar și, din ce în ce mai des, oameni care au fost în corporații, oameni care, deși lucrau în programare, au renunțat la locurile de muncă cu normă întreagă”, afirmă, de fiecare dată când are prilejul, președintele companiei, Radosław Kulesza.
Articole citite
Franciza Coding Giants reprezintă o cheie a succesului copiilor noștri în lumea virtuală și cea a programării. Cu o extindere globală, aceasta caută parteneri și în România.
Pentru copiii noștri, lumea virtuală și cea a programării reprezintă șansa de a avea succes în viață. În acest context evident, franciza Coding Giants caută parteneri în România.
Franciza Coding Giants a câștigat premiul special EY Antreprenorul Anului 2021, fapt care confirmă validitatea conceptului și oferă un nou argument pentru extinderea rețelei.
Ce poate fi mai oportun pentru viitorul copiilor decât să pășească în lumea IT și a programării. Compania Coding Giants, specializată în domeniu, caută parteneri și în România.
Școala de programare Coding Giants a reușit să deschidă, în ultimii șapte ani, peste 50 de unități proprii și alte 70 în franciză. Ce găsesc tot mai mulți în această franciză?
Cele mai citite
Știați că închirierea lui Moș Crăciun a început să fie o franciză de success în întreaga Europă? Mai ales că nu este de mari investiții, iar sprijinul susținut al francizorului poate să aducă magia sărbătorilor la viață, dar și profit.
Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Europa a fost întotdeauna un etalon în privința modei, iar astăzi sunt multe francize de îmbrăcăminte care oferă creativitate, calitate și o afacere de succes.
Lanțurile de restaurante în franciză KFC și Pizza Hut au angajat 70 de tineri pentru noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Subiecte populare in Forum
Când matematica nu e Bau-Bau
Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred...
Când matematica nu e Bau-Bau
Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...
Afacere din propria locuinţă
Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...
Afacere din propria locuinţă
Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...
Afacere din propria locuinţă
Musai sa lucrezi in domeniu educatiei si-ti recomanzi investitia,dar ca sa reinvestesti colaborezi si cu alte domenii...sanatate pentru cei cu probleme medicale
2plus2 adună francizaţi în Europa
Banii sunt problema...Degeaba esti as in matematica daca toate concursurile costa bani...
2plus2 adună francizaţi în Europa
Avem olimpici si fara o pregatire speciala daca toti s-ar putea bucura de o astfel de optiune atunci i-am lasa pe toti ceilalti mult in urma si optiunile ar fi altele decat...