Insia a intrat pe piața de asigurări din România
Compania a semnat deocamdată două contracte în sistem franciză pentru primele birouri din România.
Reţeaua de brokeraj în asigurări Insia, prezentă pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi controlată de brokerul Marsh, a intrat pe piaţa românească de asigurări prin deschiderea unei sucursale în Bucureşti. În următorii trei ani, compania vizează să construiască o reţea puternică de brokeri în asigurări în sistem franciză şi să ajungă la un număr de 50 de birouri în România, se arată într-un comunicat de presă. Insia a semnat deocamdată două contracte cu francizați pentru primele birouri din România.
"Modelul Insia se lansează în această perioadă în mai multe pieţe pe care noi le considerăm cu potenţial pentru acest tip de business: Polonia, România, Italia şi Ungaria", a declarat Louis Coomans, Managing Director al Insia Europe. Acest concept va fi implementat şi dezvoltat în toate ţările în care operează Marsh, furnizor de servicii de brokeraj în asigurări şi consultanţă de risc, care a intrat în acţionariatul Insia în 2011.
„Modelul INSIA va aduce servicii de înaltă calitate pentru furnizarea unei game complete de produse de asigurări pentru segmentul de retail şi cel de IMM-uri. Dorim să atragem în reţeaua Insia cei mai buni profesionişti în asigurări din România care urmăresc să-şi dezvolte o afacere în acest domeniu”, a explicat Alexandra Arsenie, Business Development Manager Insia Romania.
Insia a fost fondată în Cehia, în urmă cu 20 de ani, de către doi prieteni Ivan Spirakus şi Petr Marek. În prezent, compania deţine peste 250 de birouri în Cehia şi Slovacia şi lucrează cu peste 1.200 de specialişti. Mai multe detalii despre franciza Insia găsești în interviul acordat de Alexandra Arsenie portalului nostru.
(E.C.)
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector finante-banci
Noutati
Arata tot
Târgul de francize, un ecosistem de business
Târgul de Francize, organizat în luna martie la Varșovia, a fost un eveniment expozițional care a concentrat oportunități și un capital relațional...
Educație, divertisment și profit
Fun Science, companie internațională și numarul unu în Europa în domeniul educației și divertismentului pentru copii, este garanția succesului în...
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
