Franciză la mâna a doua pentru antreprenorii din linia întâi

O idee viabilă venită tocmai din Irlanda- produse second hand care se pot vinde și în sistem de franciză. Vorbim despre Irish Second Hand Retailer, companie care oferă un important avantaj competitiv celor ce se alătură rețelei. ”Aducem doar lucruri de calitate din Germania și din Austria. Noi suntem cei care ne ocupăm de transportul produselor pentru partenerii noștri pe care îi ajutăm să-și înoiască stocul o dată-de două ori pe lună”, spune Bedő Ákos, fondatorul rețelei.

Investiția pentru deschiderea unui business Irish Second Hand variază în funcție de cât este dispus antreprenorul să scoată din buzunar. ”Depinde foarte mult de intenția partenerului nostru, de cât de mult este dispus acesta să investească”, spune fondatorul rețelei.

Chiar dacă unele magazine au fost închise, rețeaua de franciză Irish Second Hand continuă să se extindă cu succes. Recent, două unități noi au fost deschise în Ungaria, iar în octombrie va fi deschis încă un  magazin.

Irish Second Hand a deschis primul magazin din Ungaria în anul 2009 , iar în 2010 a lansat şi un program de franciză. În numai doi ani, compania a dezvoltat o rețea de franciză de peste 30 de unități pe piața maghiară. Anul trecut, brand-ul s-a extins și în România, când a deschis primul magazin din București, iar reprezentanții companiei caută în continuare parteneri pe teritoriul țării noastre. Conceptul Irish Second Hand Retailer a intrat și pe piața din Slovacia, însă reprezentanții companiei continuă dezvoltarea și pe piața mamă, în Ungaria. Aici, compania a lansat și conceptul de outlet.

Recomandarea unei francize

Nicio recomandare de franciză