Mega Image continuă expansiunea
Cel mai recent magazin Mega Image a fost inaugurat pe 5 septembrie 2012, în București. Noul Shop&Go este situat în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Nicolar Caramfil și are o suprafață de vânzare de aproximativ 125 de metri pătrați. Rețeaua națională Mega Image a ajuns la un număr de 152 de unități, urmând ca până la finalul lunii să ajungă la 157 de magazine, retailerul având programate pentru luna septembrie alte 5 deschideri.
Împreună cu Shop&Go, Mega Image formează cea mai extinsă rețea de magazine la nivel național, iar procesul de expansiune nu se oprește aici, potrivit directorului general al companiei, Xavier Piesvaux, citat de Wall-Street. De la începutul anului 2012 până în prezent, Mega Image a deschis 48 de noi magazine.
Compania care numără peste 4.800 de angajați se pregătește să lanseze pe piață și un sistem de franciză, în prezent lucrând la definirea termenilor contractuali.
Metro și Carrefour sunt retailerii care dezvoltă pe piața românească magazine în sistem de franciză. Metro a ajuns cu franciza "La doi Pași" la un număr de peste 300 de unități, iar Carrefour are 8 magazine de proximitate de tip franciză Carrefour Express Angst.
Lanțul de supermarketuri Mega Image, parte a Delhaieze Group, a fost fondat în anul 1995 și are în România o rețea ce cuprinde 152 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, dintre care 117 sub marca Mega Image și 35 Shop&Go.
(L.N.)Articole citite
Franciza Used Products este în plin proces de expansiune și caută parteneri strategici pentru creșterea numărului de magazine.
Franciza Used Products este o afacere sustenabilă, care încurajează conceptul de reciclare și reintroducere a produselor electronice și electrocasnice noi și pre-utilizate în ciclul comercial.
Sistemul de franciză DIEGO, un model de comerț cu amănuntul la cheie care funcționează cu succes de trei decenii, caută noi parteneri în România.
Franciza Used Products este parcă făcută pentru conjunctura actuală, când ai nevoie de anumite aparate și echipamente dar nu poți să ți le procuri pe cele de top
Sistemul de franciză DIEGO care și-a demonstrat succesul în domeniul amenajărilor interioare de aproape trei decenii, caută noi parteneri în București și în alte localtăți din România
Cele mai citite
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Sezonul cald care se apropie este cel mai propice moment pentru începerea unei afaceri cu înghețată, iar oferta Ice and Roll și Cake and Roll face toți banii.
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Subiecte populare in Forum
Franciza iubitorilor de animale
M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!
Grupul Floria atacă piața B2B
Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin
Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin
Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara
Diverta merge la ASE
Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I V R E M A R T I C O L E....
Petale de viaţă în afaceri
Am vazut un domn nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...
Diverta merge la ASE
Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC
Diverta merge la ASE
DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.