Aveam un coleg în facultate, mare consumator de energizante, a venit la mine și mi- a spus că a gasit o cafenea cu orice produs la 5 lei, inclusiv energizante. Mi s- a părut interesantă ideea ca orice produs să aibe același preț și m-am documentat pe net. Așa i- am găsit pe cei de la 5togo și am aflat că sunt francizori. Aveam niște bani de la mama, economiile ei după zeci de ani de muncă, vreo 12 mii de euro, cu care ar fi trebuit să- mi cumpăr o mașină.
Matei Poleanu
Miercuri
31.08.2016
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
 

Într-una din zile, a intrat în cafeneaua "5 to go" din clădirea Union un client nervos. Își bombănea șeful care îi pune să muncească mult, în timp ce el își schimbă mașinile în fiecare an. ”Voi știți când și-a schimbat mașina șeful vostru?”, întreabă el nervos pe cei doi tineri care serveau la bar. Matei Poleanu, unul dintre cei doi tineri, îi răspunde: ”Despre mine vorbiți? Nu am mașină, aș fi putut avea, dar am ales să fac această cafenea cu banii de mașină.” Clientul surprins l-a măsurat din cap până-n picioare, apoi a luat comanda și a plecat amuzat și contrariat.

Tânărul din fața mea a remarcat surprinderea cu care îl măsor din cap până în picioare și mi-a povestit acest episod pentru a-mi da de înțeles că e obișnuit cu această reacție. ”Nu sunteți singurul atât de surprins. Mulți tineri la 19 de ani își caută un job, eu am vrut să muncesc pentru mine”,îmi spune Matei Poleanu, tânărul care cu o lună înainte de a împlini 20 de ani avea deja în administrare franciza unei cafenele "5 to go" situată în centrul Bucureștiului, pe strada Ion Câmpineanu, la câteva sute de metri de borna kilometrică 0 a României.

Am încercat să rememorez ce făceam eu la 19 ani. Intrasem la facultate, plecam în armată, și cam atât.... Prin comparație, acum se anunța o discuție dezinvoltă cu un tânăr al cărui entuziasm poate depăși birocrația și barierele pe care le ridică societatea. Înainte să administreze o cafenea, Matei Poleanu era un student cu multe visuri și aspirații, care își dorea să facă ceva pentru el, pe cont propriu. Spune că este într- adevăr greu, e multă responsabilitate, dar la sfârșitul unei zile satisfacțiile sunt mult mai mari.

Ai avut și alte inițiative antreprenoriale înainte de a prelua franciza "5 to go"?

Nu, nu am avut timp pentru alte inițiative, deși mereu gândeam că vreau să lucrez pentru mine. Împlinesc 21 de ani în octombrie, iar în septembrie se împlinește un an de când am deschis cafeneaua. Când am încheiat contractul de franciză aveam 19 ani. Eram student în anul doi la jurnalism, la Hyperion, dar preluarea francizei și programul încărcat de la început - cât a durat amenajarea spațiului și primele luni de la deschidere – m-au determinat să renunț. Aș fi putut încerca să continui studiile dar ar fi fost infernal. Și nici nu știu dacă îmi doream să mă orientez profesional către jurnalism. Acum știu, pot spune că ceea ce fac acum îmi place și vreau să fac în continuare. De aceea, din toamnă voi fi din nou student la Universitate, la Facultatea de Administrare a Afacerilor, sper ca această facultate să mă ajute în ceea ce vreau să fac în viață.

Cum ai ales să faci o cafenea în franciza "5 to go"?

Aveam un coleg în facultate, mare consumator de energizante, a venit la mine și mi- a spus că a gasit o cafenea cu orice produs la 5 lei, inclusiv energizante. Mi s- a părut interesantă ideea ca orice produs să aibe același preț și m-am documentat pe net. Așa i- am găsit pe cei de la 5togo și am aflat că sunt francizori. Aveam niște bani de la mama, economiile ei după zeci de ani de muncă, vreo 12 mii de euro, cu care ar fi trebuit să- mi cumpăr o mașină. Am și făcut scoala de șoferi, dar apoi planurile mele s- au schimbat și nu am mai dat examenul pentru carnet nici până azi. Locuiam într- o zonă a orașului cu multe cafenele și am gândit în dese rânduri cum ar fi să am și eu cafeneaua mea. Așa că informația dată de colegul meu cu privire la cafeneaua cu toate produsele 5 lei a fost un bun imbold. Am zis că merită să încerc să vorbesc cu oamenii ăștia de la "5 to go", i- am întâlnit pe Lucian și pe Radu, ei au fost foarte deschiși, m- au ajutat foarte mult.

Nu a existat reticență în ceea ce privește vârsta ta?

A existat reticență, chiar dacă neenunțată, dar ușor se simțea și plutea în aer. Într- adevăr există foarte mulți tineri de vârsta mea care se ocupă de obicei cu nimic sau cu cluburile, cu hainele cu telefoanele. Mulți tineri când dispun de o sumă de bani se gândesc cum să- i cheltuie, nu cum să – i investească. De aceea cred că înțeleg de ce un adult matur privește cu reticență un tânăr ca mine care merge și îi spune că vrea să facă business, să administreze o cafenea. Își face probleme, este vorba de brand, de concept, de reputație.

Ce ne poți spune despre costurile acestei francize?

Inițial calculele arătau că este vorba de vreo 12.000 de euro investiție, dar pe parcurs au mai apărut cheltuieli neprevăzute și am ajuns cam la 14.000 de euro. Norocul meu a fost că am putut să fac un credit bancar, pentru că cei 12.000 de euro ai familiei erau toți banii de care dispuneam anul trecut. La credit plătesc și acum. Tot ce vedeți aici se regăsește în această sumă, inclusiv stocul de marfă. Din aceeași bani am plătit și chiria și taxa de franciză, de 4500 euro. Tot ce există în această cafenea a venit de la francizor, mai puțin frigiderul și mașina de gheață. Cam așa arată modelul clasic pentru francizele 5togo, am văzut că între timp au adus mici modificări pentru spațiile mai mari, de 40-50 metri pătrați, spațiul închiriat de mine are 30 de metri pătrați.

Cum te descurci în relația cu furnizorii?

Există o listă de furnizori agreați de francizor cu care lucrăm toți ceilalți, la prețuri și în condiții negociate de francizor. Pentru mine, fiind tânăr și fără experiență în negocieri, asta reprezintă un mare ajutor. Ei, deși aveau în momentul negocierilor doar 7 francize deschise, au reușit să negocieze contracte foarte bune cu furnizorii, atât ca preț, căt și în ceea ce privește condițiile de livrare. Noi, francizații, facem în fiecare seară necesarul de marfă pentru ziua următoare și îl transmitem furnizorilor, iar până acum lucrurile au decurs foarte bine cu aprovizionarea. Eu nu am avut de făcut decât să învăț partea de administrare și partea de barista, pentru că a trebuit să le acopăr pe amândouă în primele luni. Abia după câteva luni am avut posibilititatea să fac prima angajare, iar acum am două fete angajate. Le mai ajut eu pe ele din când în când, dar sunt prezent în cafenea în majoritatea timpului.

Cum poți descrie experiența ta de barista?

Sunt câteva lucruri care m-au surprins pe mine. Primul ar fi că oamenii consumă foarte mult cafeaua cu arome. Doar unul din patru clienți preferă să simtă aroma originală a cafelei, restul aleg diverse arome, uneori căte 2- 3 combinate. La un moment dat nu mai făceam față cu comenzile de arome către furnizori, se consuma tot ce comandam într- o zi. Mă așteptam să existe cerere mai mare pentru expresso, dar vindem în medie 2 expresso pe zi, din peste 100 cafele vândute, ceea ce este foarte puțin. Un alt aspect ar fi cel legat de alcool, noi nu vindem alcool, dar tinerii nu ezită să vină în cafenea din cauza asta. Fiecare cafenea 5togo are un detaliu care o face unică în raport cu celelalte. Aici avem acel perete din spate, a cărui grafică a fost realizată de francizor în forma inițială. Acum a fost completată cu diverse mesaje de clienții studenți la Facultatea de Arhitectură, care au dorit să-și lase amprenta în această locație. Înainte de a deschide cafeneaua nu mi-aș fi închipuit câte motive poate avea un client ca să intre în cafenea. Studenții de la arhitectură revin aici, și au de fiecare dată câte un mesaj sau simbol nou de pus pe perete.

Câți clienți trec zilnic pragul cafenelei?

În medie cam 150- 160 de clienți. Dar noi lucrăm pe volum, interesul este să nu vindem doar un produs de 5 lei unui client. Pentru breakeven este nevoie de 190- 200 de bonuri de casă de 5 lei. Noi trebuie să obținem o valoare medie a bonului de casă de peste 6 lei pentru a merge pe profit. Dar lucrurile au mers bine în acest prim an. Am avut perioade slabe, cu 120-130 de clienți, acum vara în perioada concediilor. Dar au fost și perioade cu 250 clienți, în care nu era loc în cafenea o mare parte din zi.

În cât timp estimezi să amortizezi investiția?

În cel mult un an și jumătate, după calculele mele. La o medie anuală de 150 clienți pe zi cu un bon de casă mediu mai mare de 5 lei, profitul lunar poate varia între 500 eurovîn lunile cele mai slabe și peste 1000 euro net în lunile foarte bune. În medie, în jur de 800 euro net pe lună. În ansamblu, mă aștept ca profitul pentru anul acesta să treacă pragul de 10.000 euro. Asta înseamnă că cel mai târziu în vara viitoare investiția este acoperită.


Carol Popa
ziarist
/1/
Vezi mai multe