2012-09-26

Conferința de Franciză de la Bruxelles

În cadrul evenimentului vor fi dezbătute cele mai de actualitate informații și trenduri din piața francizelor.

Federația Europeană de Franciză (EFF) organizează pe 29 noiembrie, la hotelul Thon din Bruxelles, Conferința Europeană de Franciză 2012. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul liderii unora dintre cele mai cunoscute rețele de franciză din lume, precumYves Rocher, Nordsee sau Vapiano. Conferința va fi tradusă simultan în 3 limbi: engleză, germană și franceză.

conferinta

Conferința din acest va trata teme ca inovația, internetul și extinderea la nivel internațional.

Ceremonia de deschidere va avea loc la ora 9:00 și va fi oficiată de Guy Gras, director al Federației Europene de Franciză și totodată directorul Departamentului Juridic al Yves Rocher Group. Prima prezentare introductivă din cadrul evenimentului, ”Impactul economic în domeniul francizei”, va fi susținută de Carol Chopra, director executiv al Federației Europene de Franciză.

Trei mari teme vor fi dezbătute în cadrul Conferinței Europene de Franciză 2012:

  • Impactul noilor tehnologii în dezvoltarea francizei
  • Franciza și internetul: o utilizare eficientă a mass-media și vânzările online
  • Extinderea francizei la nivel internațional- studiu de caz.

La nivel internațional, franciza se dezvoltă în majoritatea industriilor. Evenimentele dedicate pieței francizelor împărtășesc experiențele unor antreprenori de succes și arată impactul pe care acest mod de dezvoltare al afacerii îl are atât în economia unei țări, cât și asupra piețelor emergente.

Sursa: EFF

Distribuie articolul

Comentează pe forum

1

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank