2014-06-30

BITE Sausage & Beer- concept nou, franciză nouă

Se ia o bucată concept maghiar și se combină cu unul bavarez! Rezultatul? O franciză care îți lasă gura apă!

După ce ne-a încântat papilele gustative cu produsele de patiserie BITE Bakery cafe, reprezentanții companiei maghiare anunță un nou concept delicios: BITE Sausage & Beer. Prima unitate de acest tip a fost deschisă în urmă cu câteva luni în Budapesta. Ce oferă acest concept? Preparate tradiționale ungurești, combinat cu apetisanții cârnăciori bavarezi și multiple variante pentru începerea zilei cu un mic dejun sățios, cum ar fi clătitele cu banane sau bacon crocant.

Franciza BITE Sausages & Beer vrea sa vina in Romania Fot. BITE Sausage & Beer

În timp ca BITE Bakery Cafe oferă produse proaspete de patiserie și iaurturi, Sausage & Beer oferă numeroase tipuri de mâncăruri tradiționale ungurești. Oaspeții sunt serviți pe o tavă de lemn cu diverse tipuri de cârnați ungurești și bavarezi, fripturi, pâine ș.a.

Compania caută parteneri pentru noul concept în toate orașele mari din România. Ca și în cazul BITE Bakery Cafe, BITE Sausage & Beer poate fi dezvoltat cu succes în zone aglomerate, cu trafic pietonal intens, cum ar fi centrele comerciale, clădirile corporatiste, universitățile, școlile sau diverse târguri sau festivaluri.

Pentru târguri sau festivaluri, compania vine cu un concept interesant: ”BITE Food Truck” (camionul cu mâncare BITE). ”Acest concept are mare succes în cadrul festivalurilor, când oamenii caută un loc în care să mănâânce produse delicioase, proaspete și de calitate”, spune Riffer Karoly, managerul companiei. Produsele principale oferite de BITE Food Truck sunt: cârnăciorii, pastele, hot-dog, sosuri unice, covrigi și dulciuri.

Brand-ul maghiar BITE oferă astfel 2 concepte interesante pentru cei care vor să-și deschidă o franciză din domeniul gastronomiei: BITE Bakery Cafe și BITE Sausage & Beer. Investiția într-o cafenea BITE Bakery se ridică la circa 55 - 65.000 de euro, sumă ce include taxa de intrare în rețea, costurile de dezvoltare (mașinării și echipamente) și trainigul inițial. Investiția într-un concept Sausage & Beer este ceva mai mică, întrucât echipamentele necesită costuri mai reduse.

Îți surâde oricare dintre aceste două concepte? Găsești mai multe detalii și adresa reprezentanților companiei în catalogul nostru de idei de afaceri!

Distribuie articolul

Comentează pe forum

2

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank