Abilități de lidership din copilărie

Ilinca Ana-Maria, fetița lui Mihai, în vârstă de 4 anișori, urmează cursurile programului FasTracKids.
Luni
25.06.2012
Pentru a deschide o franciză FasTracKids antreprenorul trebuie să aibă în mod natural o dragoste aparte față de copii și de ceea ce înseamnă un proces de dezvoltare a copilului.
 

Când întâlnești un om ca Mihai Laurențiu Ganj, directorul general FasTacKids (FTK) România, un bărbat foarte deschis care te roagă încă din primele secunde să-l tutuiești, poți să vorbești neîncetat despre educație, copii și afaceri în franciză. Iar când discuția are loc într-una din minunatele săli ale FasTracKids, personalizată cu fotografii din Barcelona, înțelegi pe deplin avantajele pe care la aduce un astfel de centru.

Mihai Laurențiu Ganj a decis să aducă programul FTK în România în anul 2006, după ce a făcut o vizită creatorilor acestuia, în Denver, Statele Unite ale Americii. După ce s-a convins că atât conceptul cât și organizația care l-a creat merită toate laudele, a hotărât că este momentul potrivit ca FTK să vină în România și copiii să poată beneficia alături de părinți de tot ceea ce oferă acest program.

Ce reprezintă conceptul FasTracKids?
FTK este un program lider mondial în ceea ce privește dezvoltarea abilităților de viață la copii. Este un program complementar școlii sau grădiniței, deci nu înlocuiește școala sau grădinița, care dezvoltă abilități fundamentale de viață: abilitatea de a comunica în toate palierele și nuanțele ei, abilitățile de lucru în echipă, colaborarea, rezolvarea de probleme, creativitatea. Practic, dacă înmănunchem toate aceste abilități, vorbim de abilități de lidership la copii. O altă dimensiune la care lucrează FTK este dezvoltarea abilităților de implementare, de punere în practică a noțiunilor teoretice, a orientării spre practic, spre concret. Copiii pot să învețe foarte ușor atunci când se face o legătură concretă cu realitatea care îi înconjoară. Vă dau un exemplu: încă de la 3-4 anișori, copiii învață în FTK principiul de funcționare al aspiratorului sau al frigiderului.

Cum funcționează un centru FTK?
Sunt mai multe posibilități de funcționare a centrelor FTK, în funcție de fiecare client în parte. În cazul în care clientul nostru este o grădiniță, copiii sunt aduși cu autobuzul grădiniței la centrul FTK. Cursul poate să aibă loc de exemplu de la 10:00 la 12:00, integrat în programul de curs al grădiniței. Copiii trebuie să fie deplasați aici pentru că există o tehnologie a sălii FTK care e fixă. Există și o altă variantă de lucru: părintele și copilul aleg să vină după-amiaza la centru, după programul de lucru sau de școală. În acest caz, copilul vine la centrul FTK o dată pe săptămână, timp de 2 ani și jumătate, și urmează acest program.

De la ce vine denumirea FTK?
FTK vine de la fast track care în engleză înseamnă scurtătură. O traducere metaforică a acestei expresii ar fi: copilul care găsește scurtături, copilul care este eficient în comunicare, în relaționarea cu ceilalți, copilul care reușește întotdeauna să găsească drumul cel mai scurt pentru a-și atinge un obiectiv de viață.

De ce ai ales să-ți dezvolți afacerea prin franciză?
De cele mai multe ori, o franciză oferă avantaje imbatabile. În primul rând, dacă franciza este bine construită, oferă antreprenorului un sprijin extraordinar pe foarte multe direcții: vânzare, marketing, resurse umane, implementarea strategiilor. Ori de câte ori se pune problema să construiești un proiect sau o afacere de la zero intervine problema timpului și a resurselor. Franciza, ca sistem la modul general, are acest avantaj de a scurta timpul necesar unui antreprenor să implementeze ceva de succes, iar resursele pe care le folosește sunt optimizate.

Câte centre FTK sunt deschise și câte sunt prin franciză?
Toate centrele FTK sunt deschise prin franciză. În acest moment există 14 centre, în 9 orașe ale țării: București, Timișoara, Oradea, Cluj, Pitești, Brașov, Bacău, Galați, Constanța. Există și un centru satelit în Brăila - deci suntem prezenți în 10 orașe. Suntem pe cale să deschidem încă 3 centre FTK, cel mai probabil în toamnă, în 3 orașe importante ale țării: Iași, Ploiești și Târgu Mureș.

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor să devină francizați FTK?
Condiția numărul 1 este ca antreprenorul să aibă abilități la cel mai înalt nivel de vânzare, marketing, management al resurselor umane, management financiar și implementare a strategiilor. Este practic o înmănunchere a tuturor abilităților necesare pentru a putea să lansezi, să implementezi și să dezvolți un proiect. Fiind vorba de un proiect educațional, aș adăuga acestui profil și faptul că e nevoie ca antreprenorul să aibă în mod natural, firesc o dragoste aparte față de copii, față de educație, față de ce înseamnă un proces de dezvoltare a copilului de la cea mai fragedă vârstă pentru că FTK are programe destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni până la 8-9 anișori.

Care este valoare investiției necesare deschiderii unui centru FTK?
Prima categoria de cheltuielie are în vedere taxele de franciză. În funcție de dimensiunea orașului în care este deschis centrul, taxele de franciză variază între 13.000$ și 32.000$. Cu cât orașul este mai mic, cu atât taxa este mai mică. O a doua categorie de cheltuieli este reprezentată de investiția în dotarea centrului, de la tehnologia necesară unei săli de curs până la mobilier și brand-uirea unui centru. Aici vorbim de o investiție în valoare de 40.000 de RON pentru un centru care să aibă 2 săli de curs echipate – vorbim de prețul de București, este posibil ca în provincie prețul acesta să fie mai mic. A treia categorie de cheltuieli este reprezentată de investiția necesară primei campanii de marketing pentru lansarea centrului și are o valoare cuprinsă între 10.000-40.000 RON.

Care sunt beneficiile pe care le primesc francizații FTK?
În calitate de master-francizor, oferim un training inițial de 4 zile, gratuit, în care practic se transmite către antreprenor toată rețeta de implementare a acestui program. În timpul derulării contractului de franciză sprijinul este variat și pe foarte multe direcții ce țin de vânzare, de marketing, de gestiunea, recrutarea, gestionarea și training-ul profesorilor. Una din direcțiile cheie de susținere a francizaților intrați în sistemul FTK este că avem interacțiuni foarte frecvente cu aceștia. Cu alte cuvinte, avantajul oferit este cel al unei comunități de antreprenori care sunt dispuși să pună în comun cele mai valoroase idei din centrele lor pentru că nu descoperim singuri roata de 15 ori, în 15 centre.

Cum descrieți relația pe care o aveți cu francizații FTK?
Eu i-aș lăsa să vorbească ei singuri despre această relație. Sunt câteva testimoniale pe care le puteți accesa pe site-ul nostru. Din punctul meu de vedere este o relație între profesioniști, foarte benefică, foarte umană, foarte prietenoasă, relație în care avem de învățat unii de la alții, o relație în urma căreia creștem împreună pas cu pas.

Care este durata medie de deschidere a unui centru FTK și în cât timp afacerea devine profitabilă?
Intervalul cel mai scurt pentru deschiderea unui centru FTK este de două luni de zile la training-ul inițial gratuit. Un maxim necesar aș zice că este de 5 luni de zile . Avem chiar o prevedere contractuală, potrivit căreia în maxim 5 luni de zile de la semnarea contractului de franciză, centrul trebuie să se lanseze. În funcție de planurile investitorului, care poate să vizeze o creștere mai agresivă sau o creștere mai lentă, aș zice că afacerea intră pe profit de la un număr de 60 de copii. În mod cert, de la un număr de 60 de copii, fiecare centru trebuie să aibă venituri care depășesc cheltuielile curente. Dacă ținem cont de toate investițiile, antreprenorul își recuperează investiția inițială și intră pe profit în aproximativ 1 an și jumătate – 2 ani și jumătate de la pornirea afacerii.

Cum a influențat criza economică activitatea centrelor FTK?
Din fericire pot să spun că toate centrele FTK, chiar în aceste condiții dificile, au crescut de la an la an, ceea ce înseamnă că părinții sunt dispuși să le ofere tot ce e mai bun copiilor. Mai mult decât atât, ultimele 4 centre FTK s-au lansat în mijlocul crizei: în septembrie 2010, la 6 luni după ce Guvernul României a anunțat scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor. Din septembrie-octombrie 2010 până în decembrie 2011, chiar în mijlocul crizei, aceste centre au atras un număr de peste 100 de copii, două dintre ele, cel din Brașov și cel din Galați, atingând chiar un număr de peste 200 de copii. FTK este o franciză care și-a arătat temeinicia în mijlocul crizei. Dacă o franciză FTK s-a putut lansa în mijlocul crizei vă dați seama cum pate să funcționeze ea atunci când vremurile vor deveni mult mai bune decât sunt acum.

Cum ai caracteriza sistemul educațional din România?
Sistemul educațional din România poate fi caracterizat în ansamblu printr-o lipsă a orientării spre lumea concretă, reală, practică și prin accentul pus pe rezultatele la nivel teoretic, abstract de la olimpiadele școlare, în detrimentul dezvoltării armonioase a copilului pe toate palierele. Olimpiada școlară este un concurs care vizează o direcție de performanță pe o materie. Părerea mea de om care studiez educația copilului de peste 12 ani și sunt implicat în programe vârf de lance în Europa și în lume în educația copilului, este că un punct slab al olimpiadelor școlare este faptul că nu abordează copilul în totalitatea lor. Partea de emoție, de sentimente, de inteligență emotțională, socială este complet lăsată deoparte. Sistemul actual de educație nu are o manieră prin care să recunoască și calitățile unor copii extrem de valoroși care nu ajung însă să fie premiați la olimpiade.

Care sunt obiectivele pe termen lung ale centrelor FasTracKids?
Ne dorim să avem un sistem de împărtășire a expertizei, de comunicare, de susținere reciprocă, de creare a unei strategii unitare pentru francizații existenți, astfel încât rezultatul să fie o creștere de la an la an a fiecărui centru în parte. Franciza își propune ca plan de dezvoltare să deschidă cel puțin câte un centru în orașele cu peste 100.000 de locuitori și chiar și în orașele mai mici.

(Elena Cărăușu)
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Femeile conduc francizele educaţionale

Este un domeniu in care ar trebui investit pentru ca este vorba de viitorul nostru

2 Declaratii
Final 05.03.2015
Femeile conduc francizele educaţionale

Domeniul educational este pentru femei ca o manusa,de fapt ele sunt creatoarele si cunosc mai bine copiii

2 Declaratii
Final 05.03.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Matematica nu-i grea totul depinde de dascali iar daca iti merge mintea ajungi sa te distrezi.Am muncit mult ca sa-i descifrez tainele...cine nu a auzit de GHEBA 

4 Declaratii
Final 21.02.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred... 

4 Declaratii
Final 20.02.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara

4 Declaratii
Final 11.02.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...

4 Declaratii
Final 11.02.2015
Afacere din propria locuinţă

Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...

3 Declaratii
Final 27.01.2015
Afacere din propria locuinţă

Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...

3 Declaratii
Final 26.01.2015