Cum obții un magazin la cheie TulecTrend
În cazul în care contractul este semnat, magazinul TulecTrend în franciză este deschis după 2 - 3 luni de pregătiri. TulecTrend oferă mobilier mai scump sau mai ieftin, astfel că francizatul poate alege în funcție de bugetul disponibil. Compania care funcționează pe piața cehă din 1993 oferă francizaților condiții de vânzare favorabile cum ar fi, de exemplu, posibilitatea de a returna articolele de îmbrăcăminte nevândute către depozit, pentru a evita pierderile. Vom afla povestea TulecTrend chiar de la unul dintre fondatorii brand-ului, Tomáš Tulec.
Câte locații aveți în prezent și în ce țări? Cum și de ce ați decis să francizați marca TulecTrend?
„În prezent, vindem producția în peste 80 de magazine din Cehia și Slovacia. Avem, de asemenea, magazinele proprii și pentru că avem clienți care vin din alte orașe și ne întreabă de ce nu am deschis și în orașele de unde vin ei, ne-am gândit din ce în ce mai mult la francizarea conceptului de afacere. În acest fel, unii dintre clienții noștri și-au deschis propriul magazin TulecTrend în orașul lor. Astfel am început să oferim oportunitatea de cooperare în franciză, care are succes și de aceea vom încerca să deschidem noi magazine în fiecare an.”
Cum se diferențiază marca TulecTrend de concurență?
„Avem succes de mai mult de 25 de ani deoarece valorificăm feedback-ul primit de la magazinele noastre pentru viitoarele colecții. Dorința noastră este să îndeplinim dorințele și cerințele clienților noștri pentru a face cele mai bune și practice articole de îmbrăcăminte pentru copii. Folosim materiale de cea mai bună calitate, care sunt testate în Uniunea Europeană. În ultimii ani, este foarte populară colecția noastră din bumbac ecologic, care a fost testată pentru substanțe nocive.”
Sunt incluse în pachetul de franciză și serviciile on-line?
„Da, sunt incluse. Pentru partenerii noștri de franciză, oferim livrare gratuită pentru comenzile on-line.”
De ce v-ați hotărât să extindeți rețeaua de franciză în România?
„Am avut printre clienții noștri din magazinele din Cehia o mulțime de străini care s-au întors îin mod regulat să cumpere de la noi și, datorită succesului nostru pe termen lung in Cehia și Slovacia, am decis să ne extindem afacerea și în alte tări din Uniunea Europeană. În primul rând, am început să oferim acest tip de cooperare în România, unde dorim să creăm o poziție puternică a brand-ului TulecTrend. Vom găsi cu siguranță acolo un partener puternic căruia dorim să-i transmitem filozofia conceptului de afaceri și know-how nostru, pentru a avea succes și pe piața românească.”
Care este profilul francizatului și locația ideală pentru un magazin TulecTrend?
„Locațiile ideale pentru magazinele TulecTrend se află în zone cu trafic intens sau în centre comerciale aflate în orașe cu o populație de minimum 20.000 de locuitori. În ceea ce privește francizatul, acesta trebuie să aibă spirit antreprenorial și, ideal, experiență în afaceri, trebuie să aibă capital financiar suficient și, nu în ultimul rând, să aibă disponibilitatea și dorința de a se implica personal în conducerea afacerii.”
Vă rog să ne spuneți cât de repede după început, afacerea va atinge pragul de rentabilitate?
„Din experiența mea, pot spune că, de obicei, pragul de rentabilitate se atinge în primele 18 luni de activitate.”
De ce credeți că un potențial francizat ar fi dispus să cumpere această franciză? Care sunt beneficiile sale din această afacere?
„Suntem o companie puternică care are succes de peste 25 de ani, iar miile de clienți satisfăcuți reprezintă cea mai bună carte de vizită a noastră. Valoarea investiției pentru un francizatul individual este între 10.000 și 15.000 de Euro pentru un magazin. În cadrul cooperării, francizorul va ajuta francizații să selecteze o locație potrivită și să pregătească proiectul pentru locația respectivă. Colaborarea presupune și posibilitatea vânzării prin intermediul magazinului electronic, care poate reprezenta o parte interesantă a veniturilor pentru francizați. În același timp, francizorul oferă exclusivitate teritorială în cazul unui master francizat, care va încheia contractul de franciză pentru o perioadă de 10 ani și va avea anumite beneficii menționate mai detaliat în catalogul de franciză.”
Dacă ești interesat să afli mai multe detalii sau să achiziționezi franciza TulecTrend, trimite o solicitare cu datele tale de contact la adresa de email mcoman@profitsystem.ro și te vom contacta cât mai curând posibil sau poți completa formularul de la finalul catalogului de franciză Tulec Trend, disponibil mai jos.
Articole citite
Rețeaua de franciză JumpingClay este ca o familie, cu peste 5.000 de instructori și 650 de academii care operează în peste 40 de țări din întreaga lume.
După 25 de ani de experiență, marca de îmbrăcăminte pentru copii TulecTrend este pe cale să intre pe piața românească.
Minelei Bašić i-a plăcut întotdeauna să lucreze cu copiii și, de când a devenit parte din familia francizei Jumping Clay, această dorință i s-a împlinit.
Franciza TulecTrend, dedicată copiilor, necesită investiții financiare minime. Tomáš Tulec, Directorul Executiv, ne-a împărtășit elementele atractive ale conceptului.
Jumping Clay, conceptul de magazin și atelier de unde poți cumpăra, dar și unde poți învăța să modelezi figurine din plastelină, a intrat anul trecut pe două noi piețe din regiune.
Cele mai citite
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Culoarea hainelor pe care le purtăm ne poate influenţa succesul sau insuccesul în afaceri.
Te asigurăm că e una dintre cele mai bune idei! Iată de ce .... conform ultimelor raportari oficiale, lanţul Fornetti a făcut un profit de 18 milioane de lei din minipateuri şi produse de patiserie.
Jumbo, lanțul de magazine grecești, continuă să-și extindă rețeaua de franciză din Balcani prin deschiderea de noi unități în 2018.
Europa a fost întotdeauna un etalon în privința modei, iar astăzi sunt multe francize de îmbrăcăminte care oferă creativitate, calitate și o afacere de succes.
Subiecte populare in Forum
peruvian pink cocaine, buy mam-2201 crystal online,🔥 🔥 buy 3fpm online, sgt-151 buy online,🔥 🔥 buy mam 2201, buy a-pvp crystal powder online, 2 fma for sale usa, buy a-php crystals online, apvp for sale, buy adderall 30mg online, order pure mdpv online, peruvian pink cocaine for sale, buy mdpv online, buy bk 2cb usa, mam 2201 for sale usa, buy mdpv 1g, buy am-2201 online, pink peruvian cocaine,
Oprindelse: Holland Renhed i %: 98 Te1eghrmm ⛽️ @DUBZMNY 📦🍁💯🔞 https://alphamegachem.com/product/buy-3-fpm-online-store/ Top queries buy peruvian pink...
Skiby Kids - franciza cu îmbrăcăminte pentru copii
Interesata.