Învățare, divertisment și afaceri
Conceptul educațional, bazat pe învățarea prin joc, este cea mai eficientă formă de dobândire a cunoștințelor, iar asta s-a văzut odată cu dobândirea de experiență în domeniu. În clasele Edukido, copii pot învăța repede multe lucruri despre lume și pot dobândi abilități manuale superioare, în timp ce își dezvoltă și gândirea creativă. Ceea ce o distinge și face diferența față de alte francize educaționale este faptul că toate activitățile cu copiii se bazează pe seturi LEGO, pe care cei mici le iubesc.
Educația în sistem începe tradițional, ca la școală, cu verificarea prezenței și descrierea scopului întâlnirii. După ce le este stârnit interesul, cu teme cum ar fi de unde vin norii, câte anotimpuri există sau cum funcționează parcurile eoliene, se trece la utilizarea seturilor LEGO. Încet, începe materializarea, din piese modulare, a ceea ce s-a discutat mai înainte. De exemplu, dacă se vorbește despre energia regenerabilă și sunt construite mori de vânt, instructorii fac astfel încât copii pot sta pe platformele construite și se pot roti. Pe lângă cunoștințe, cei mici se bucură și de faptul că ceea ce au creat cu mâinile lor pot folosi practic.
În timpul atelierelor, copii își dezvoltă imaginația, aspect foarte important în educația timpurie. Cursurile sunt gândite pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Deținătorii sistemului, dar și cei peste 60 de francizați, organizează cursuri în grădinițe și școli, dar și evenimente cum ar fi zile de naștere. Programul pe care îl implementează se bazează pe programa școlară, astfel încât orele pot fi tratate ca o extensie a educației școlare, cu curiozități atractive. Evident, cooperarea de grup este un element foarte important.
Cei care sunt deja parteneri spun că au fost atrași de programul original, de proiectele educaționale și de unicitatea activităților cu seturi de LEGO. În plus, cursurile educaționale, de cea mai înaltă calitate, sunt efectuate conform scenariilor originale, fără nicio abatere. Copii construiesc fără instrucțiuni prestabilite, fapt ce le trezește curiozitatea și le dezvoltă imaginația spațială, rezolvă probleme și învață să lucreze în grup. Apoi, copii sunt curioși din fire însă, deseori, nu pot primi informațiile pe care le caută. Așa că părinții sunt foarte încântați că Edukido poate să le ofere copiilor lor cadrul în care să afle răspunsuri la multe dintre întrebările pe care și le pun. Mulți dintre părinți spun că cei mici le povestesc, la întoarcerea acasă, despre ce s-a întâmplat la cursuri și că sunt entuziasmați de-a dreptul despre ce au aflat în ziua respectivă.
Conceptul de franciză Edukido este tot mai căutat. Pentru a deveni partener, un antreprenor trebuie să cunoască bine piața locală, să aibă experiență în domeniul educației, abilități manageriale și experiență în vânzări și marketing, să știe să comunice și să transfere cunoștințe.
Și în acest an, toate detaliile despre investiții, sprijin al francizaților și eficiența afacerii sunt oferite de către cei de la Edukido în cataloagele de prezentare, dar și în cadrul stadului pe care îl vor avea la Târgul de francize din Varșovia, în perioada 15-17 octombrie a.c. "Îi așteptăm cu nerăbdare pe cei interesați de franciza noastră. Datorită Târgului de la Varșovia, avem o mare oportunitate ca potențialii francizați să cunoască întregul nostru concept. Suntem bucuroși să le putem răspunde la toate întrebările pe care le au în legătură cu conceptul educațional unic pe care îl oferim”, a declarat Joanna Małek, Key Account Manager la Edukido.
În fiecare toamnă, Varșovia găzduiește cel mai mare Târg de francize din Europa Centrală și de Est, căruia, în medie, în anii precedenți i-au trecut pragul peste 7.000 de vizitatori, adică tot atâția potențiali beneficiari ai francizelor oferite în acest cadru profesional, antreprenori care vor să vadă, să se informeze și să găsească idei pentru a-și începe o proprie afacere. Evenimentul Expo Francize, deja tradițional, al cărui principal organizator este grupul PROFIT system, se desfășoară la Palatul Culturii și Științei din capitala Poloniei.
Mai multe informații despre cum puteți deveni parteneri ai Edukido puteți găsi în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.

Articole citite

O franciză care pregătește copiii, prin joc, pentru ce îi așteaptă peste câțiva ani, caută parteneri în România. Conceptul Edukido este ascum deschis pentru antreprenorii din țara noastră.
Un nou tip de educație pentru viitor a copiilor din România este oferit de compania Edukido, care caută atât un master francizor, cât și parteneri individuali.
Antreprenorii români au posibilitatea să devină parteneri ai francizei Edukido, care dezvoltă cu succes un concept educațional nou, total diferit de cel tradițional.
Compania Edukido, care pregătește tinerii pentru provocările viitorului, folosindu-se de joc în locul transmiterii de cunoștințe lexicale învechite, caută parteneri în România.
Compania Edukido, care pregătește tinerii pentru provocările viitorului, folosindu-se de joc în locul transmiterii de cunoștințe lexicale învechite, caută parteneri în România.
Cele mai citite

Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Ce face un tânăr care a decis să-şi croiască singur un drum în viaţă? Achiziţionează o franciză „5 to go” şi se apucă serios de treabă!
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Franciza Wash Shoes este primul brand specializat în curățătorie și recondiționare de încălțăminte din România care are o locație într-un mall, spațiu în care oferă clienților atât consiliere specializată, cât și preluarea și predarea produselor.
Subiecte populare in Forum
Când matematica nu e Bau-Bau
Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred...
Când matematica nu e Bau-Bau
Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara
Când matematica nu e Bau-Bau
Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...
Afacere din propria locuinţă
Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...
Afacere din propria locuinţă
Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...
Afacere din propria locuinţă
Musai sa lucrezi in domeniu educatiei si-ti recomanzi investitia,dar ca sa reinvestesti colaborezi si cu alte domenii...sanatate pentru cei cu probleme medicale
2plus2 adună francizaţi în Europa
Banii sunt problema...Degeaba esti as in matematica daca toate concursurile costa bani...
2plus2 adună francizaţi în Europa
Avem olimpici si fara o pregatire speciala daca toti s-ar putea bucura de o astfel de optiune atunci i-am lasa pe toti ceilalti mult in urma si optiunile ar fi altele decat...