Profit din micromobilitatea urbană

În ultima perioadă, puteți vedea o mulțime de trotinete și scutere electrice pe străzi. Franciza Hopp Mobility a demonstrat că acest segment este profitabil și a decis să își extindă serviciile la nivel global,oferind șansa investiției într-o piață cu creștere rapidă, facilitate de o platformă software avansată. Mizând pe faptul că, din 2019 când și-au deschis afacerea la Rejkavyk, Hopp a avut un randament apreciabil, toți francizații amortizându-și investiția într-un an de la lansare, pe oferirea unor vehicule care funcționează fără întreținere luni de zile și pe o modalitate foarte ușoară de încărcare, conducerea companiei este convinsă că va avea succes în continuare.
Micromobilitatea, o soluție pentru transportul urban
În contextul urbanizării rapide și al provocărilor legate de congestia traficului, poluarea aerului și schimbările climatice, micromobilitatea devine o soluție din ce în ce mai populară pentru transportul orășenesc. Ea include o gamă largă de mijloace de transport personale și partajate, cum ar fi bicicletele, trotinetele, scuterele și alte vehicule mici, de obicei electrice. Aceste mijloace oferă o modalitate de transport eficientă, ecologică și convenabilă financiar.
Hopp a început ca dezvoltator de software și a avut viziunea dezvoltării exponențiale a micromobilității în toată lumea. Aplicația creată de ei a fost pusă pentru prima data în practică în Reykjavik. Dimensiunea relativ redusă a orașului (sub 250.000 de mii de locuitori) a făcut ca marile companii să nu intre pe piața locală, așa că Hopp a pus la dispoziție, mai întâi, 65 de trotinete electrice. De atunci, numărul a crescut până la 3.000 doar în acest oraș, iar în timp rețeaua a fost extinsă în alte 35 de locații. De la începerea afacerii, au peste 70.000 de utilizatori, cu aproape un milion de călătorii și peste 13 milioane de kilometri parcurși la nivel global în 13 țări. Foarte important este că nouă din zece utilizatori sunt localnici, ceea ce înseamnă că serviciul nu depinde de turism. Trotinetele pot fi ridicate și lăsate în interiorul unui perimetru unde acționează francizatul. Utilizatorii accesează serviciul prin aplicația Hopp, care a câștigat, până acum, numeroase premii pentru ușurința de folosire.
O aplicație premium
Trotinetele Hopp sunt special concepute pentru a fi operate într-o flotă. Este utilizată o singură aplicație mobilă prietenoasă, atât pentru utilizatori, cât și pentru angajați. Aceasta dispune de numeroase funcții avansate, cum sunt:
Managementul integrat – fiecare aspect al operațiunilor poate fi gestionat dintr-un tablou de bord complet, care include supravegherea flotei, înregistrarea și urmărirea orelor de lucru ale angajaților, prezentarea generală a reparațiilor și inventarul pieselor de schimb.
Operațiuni bazate pe date - fiecare cursă Hopp este înregistrată și urmărită. Datele sunt folosite pentru a ajuta francizatul să își maximizeze eficiența. Flota poate fi reechilibrată folosind recomandări de redistribuire în timp real. Analiza zonei de operare este ușurată de hărți termice pentru utilizarea vehiculului
Trotinetele electrice Hopp înseamnă robustețe
Trotinetele Hopp sunt mult mai robuste decât majoritatea acestui tip de vehicule. Conform cercetărilor, trotineta dintr-o flotă convențională funcționează fără reparații, în medie, 28 de zile. Trotinetele Hopp, folosite pe străzile din Reykjavík (chiar și în timpul iernii) funcționează fără mentenanță chiar și peste de opt luni. Mai mult, acestea sunt modulare, ceea ce înseamnă că piesele pot fi înlocuite cu ușurință, aspect care reduce costul operațional. Trotinetele au, de asemenea, tehnologie de ultimă oră privind schimbarea bateriei, spre deosebire de majoritatea concurenților, nefiind necesară deplasarea vehiculului pentru încărcare. Bateriile au dispositive antifurt și o autonomie de până la 50 de kilometri. De asemenea, acestea au un sistem unic de frânare dual, mecanic (cum poate fi găsit la orice bicicletă) dar și electric. Servicii precum Hopp sunt o parte integrantă a tranziției sectorului transporturilor către energie curată. Inclusiv prin faptul că pentru înlocuirea bateriilor sunt folosite tot vehicule electrice. Totodată, piesele sunt reciclate în totalitate.
În același timp, Hopp este o franciză care lucrează cu autoritățile locale. De exemplu, în Reykjavic, colaborează cu o firmă de inginerie căreia îi pune la dispoziție datele pentru a identifica cele mai bune trasee pentru micromobilitate, respectiv pentru mersul pe jos, ciclism și triciclete, astfel încât să crească siguranța în trafic. La rândul lor, autoritățile pot stabili anumite zone unde trotinetele trebuie să își reducă viteza sau nu pot parca.
Spre deosebire de concurenții lor, cei de la Hopp își propun să deservească, cu prioritate, orașele mai mici, în cadrul cărora pot redefini traficul astfel încât să fie și mai accesibil.
Profitabilitate estimată
Cei de la Hopp estimează că, anual, fiecare trotinetă face cinci curse zilnic, fiecare dintre ele durând, în medie, opt minute. Taxa de pornire pentru o cursă este de un dolar, iar fiecare minut parcurs costă 0,25 dolari.Astfel, fiecare trotinetă va genera venituri de aproximativ 15 dolari pe zi . Anual, se estimează că fiecare trotinetă va genera 5.500 de dolari . Așadar, o flotă de 100 de trotinete este estimată să genereze venituri brute de 550.000 de dolari .
Business Card Hopp
• Taxa de începere a francizei - 5.000 USD
• Investiție minimă – 25.000 USD, sumă care acoperă achiziția a aproximativ 52 de vehicule electrice. Costurile de expediere și TVA nu sunt incluse
• Taxă lunară - 18% din venitul net
Articole citite

Un business cu mare potențial începe extinderea în franciză. Cu o creștere anul trecut de 100% față de 2017, LA JETOANE a depășit 400.000 de Euro cifră de afaceri în 2018.
Dacă ești adeptul spălării mașinilor în regim self-service și vrei să demarezi o afacere, vino în 12 decembrie, la Dialogue Social Bar, să afli secretele francizei LA JETOANE chiar de la fondatorul afacerii.
PARTENER NOU PROFIT SYSTEM
Rețeaua de franciză care oferă cauciucuri și servicii auto de calitate continuă să se extindă.
Francizorul vrea să aducă minim trei parteneri noi în reţea în 2017
Cele mai citite

Exista numeroase motive pentru care antreprenorii aleg sa investeasca intr-o franciza.
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Tot mai mulți părinți conștientizează avantajele inițierii în matematica mentală vedică pentru viitorul celor mici.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Polonezii de la LPP au ales AFI Palace Ploieşti pentru introducerea brandului Mohito în România.
Deși lucrurile sunt cât se poate de simple și bine documentate, cheia succesului stă și în abilitatea francizatului de a implementa corect și complet soluțiile puse la dispoziție de către francizor, dar și de gradul de implicare pe care acesta îl va avea.