Auchan se dezvoltă pe piața din India
Încă nu se ştie dacă grupul francez va înfiinţa operaţiuni de franciză sau îşi va stabili direct propriile magazine.
Grupul francez Auchan, care a preluat recent toate magazinele Real din patru țări din Europa de Est, are în plan extinderea rețelei de magazine pe piața din India, a anunțat ministrul indian al comerțului, Anand Sharma, scrie Capital, citând agenția Agerpres. "Ne-am întâlnit cu oficiali ai grupului Auchan ... ei vor să deschidă 60 de magazine în India", a declarat Anand Sharma. Auchan deţine 13 hipermarketuri pe piaţa indiană, conform unui acord de franciză cu Max Hypermarket India.
Deși reprezentanţii grupului francez nu au confirmat încă planurile de expansiune în India, preşedintele companiei, Vlanney Mulliez, a declarat după întâlnirea cu Sharma că "este foarte entuziasmat de piaţa indiană". Potrivit acestuia, Auchan încă studiază noile reglementări privind activităţile de retail introduse de guvern anul trecut, care permit o investiţie străină directă de 51% într-un brand de retail.
India este una dintre piețele unde se înregistrează în prezent cea mai importantă creștere a puterii de cumpărare. Dintre brand-urile care s-au extins și și-au adaptat produsele la această piață enumerăm PepsiCo, Kraft, McDonald’s, Subway.
Grupul Auchan este prezent în 12 ţări şi are aproape 270.000 colaboratori. Retailerul și-a făcut intrarea pe piața locală pe 7 noiembrie 2006, când a deschis magazinul din cartierul bucureștean Titan. Auchan deține în prezent în România 10 magazine. La sfârșitul anului 2012 a achiziționat de la grupul german Metro operațiunile Real pentru patru țări din Europa de Est, printre care și România.
Pe piața franceză, țara de origine a grupului Auchan, retailerul dezvoltă un concept de franciză denumit ”A 2 pas” (La doi pași). Aceeași denumire o folosește și grupul Metro pentru rețeaua de franciză pe care o dezvoltă pe piața românească, ajunsă în prezent la peste 500 de unități.
(E.C.)Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Târgul de francize, un ecosistem de business
Târgul de Francize, organizat în luna martie la Varșovia, a fost un eveniment expozițional care a concentrat oportunități și un capital relațional...
Educație, divertisment și profit
Fun Science, companie internațională și numarul unu în Europa în domeniul educației și divertismentului pentru copii, este garanția succesului în...
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
