În serviciul frumuseții
Rețeaua de franciză BodyConcept vine în întâmpinarea cererilor partenerilor. Acum poți deveni francizat fără să fie nevoie să cumperi licența de master franciză.
Pe parcursul anului trecut, numeroși antreprenori s-au arătat interesați de oportunitate deschiderii unei francize BodyConcept, fără a include achiziția licenței de master-franciză. Până în prezent, strategia de extindere a rețelei portugheze avea în vedere dezvoltarea în mai multe țări, inițial prin găsirea unui master-francizat. Ulterior, acesta urma să se ocupe de extinderea conceptului la nivelul întregii țării. În prezent, datorită introducerii noului sistem de business, achiziționarea licenței master BodyConcept nu mai este o cerință pentru intrarea în rețea. Poți deveni simplu francizat și vei beneficia de același suport din partea francizorului. Ca francizat individual trebuie să fii pregătit să investești între 23.500-50.000 de euro. În cazul în care te răzgândești, după un an de zile ai și posibilitatea de a achiziționa licența master.
BodyConcept este o rețea puternică de franciză, aparținând Grupo Concept din Portugalia, cu peste 100 de centre francizate în trei continente. Compania caută parteneri în sud-estul Europei, în România, Serbia, Croația, Ungaria și Ucraina. ”Ne dorim să găsim în curând parteneri și în această parte a Europei. Sperăm ca aprecierile de care ne bucurăm pe piața portugheză să fie o garanție a succesului pentru antreprenorii care vor să se alăture sistemului nostru de franciză”, spune Alexandre Duque Lourenco, Director Executiv BodyConcept. ”Anul trecut cifra de afaceri totală a francizaților noștri a crescut cu peste 19%. Aveți destule motive pentru a vă alătura rețelei noastre”, a completat acesta.
Vezi ce părerea și-a făcut Alexandre despre români la prima sa vizită în România!
Primul salon BodyConcept a fost deschis în urmă cu 8 ani în Portugalia, ca răspuns la cerințele consumatorilor care își doreau un salon profesional de înfrumusețare, cu servicii la prețuri accesibile. Ulterior conceptul a fost extins în Brazilia, Polonia, Cehia, Slovacia, Elveția și Cape Verde. Peste 90% dintre saloanele BodyConcept sunt operate în sistem de franciză.
Din Grupo Concept face parte și DepilConcept, brand care oferă servii complete pentru îndepărtarea permanentă a părului nedorit prin metode revoluționare de fototerapie Flash. Tratamentele DepilConcept sunt adresate atât femeilor cât și bărbaților cu vârsta minimă de 15 ani.
(LN)Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector frumuseţe şi fitness
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
PERSONAL 20
Sali de fitness
Noutati
Arata tot
Târgul de francize, un ecosistem de business
Târgul de Francize, organizat în luna martie la Varșovia, a fost un eveniment expozițional care a concentrat oportunități și un capital relațional...
Educație, divertisment și profit
Fun Science, companie internațională și numarul unu în Europa în domeniul educației și divertismentului pentru copii, este garanția succesului în...
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
