Programul de fitness pentru trup și suflet
Ce reprezintă conceptul FitCurves și ce îl face special?
Inițial am conceput acest concept pentru femeile cu vârsta între 30-60 de ani, însă orice fată/femeie de peste 14 ani se poate înscrie în programul nostru. Avem doi factori care asigură succesul FitCurves. Unul dintre aceștia este reprezentat de tehnologie, care ne permite ca în numai 30 de minute să lucrăm toate grupele musculare și să facem un atrenament cardio și de forță. Celălalt se referă la efectul pe care îl are programul de 30 de minute asupra trupului și sufletului celor care îl practică, nu doar pe parcursul acestuia ci și înainte și după antrenamentul propriu-zis. Antrenamentul nostru de 30 de minute dedicat trupului și sufletului.
În ce direcție credeți că se îndreaptă trendurile din piața de fitness?
Femeile din Europa Centrală și de Est sunt din ce în ce mai preocupate de felul în care arată, iar FitCurves vine în întâmpinarea dorințelor acestora. Ele au un program din ce în ce mai aglomerat: serviciul, educația copiilor, munca de acasă, iar programul nostru de 30 de minute poate fi inclus cu ușurință în activitățile zilnice. În momentul de față, putem spune că nu avem un competitor pe acest segment. În plus, serviciile noaste și grija pe care o arătăm membrilor clubului sunt la un nivel extrem de ridicat.
Cum decurge procesul de recrutare al francizaților?
Cei interesați de franciza noastră vor primi în primă fază, pe email, informații complete despre întregul sistem: activitățile de zi cu zi ale unui proprietar FitCurves, costurile implicate în acest proces etc. În același timp, toți candidații trebuie să completeze un chestionar, în urma cărora vom vedea exact ce criterii îndeplinesc aceștia pentru intrarea în sistemul nostru de franciză. Ulterior, în cazul în care apar întrebări suplimentare, le vom trata pe fiecare în parte, urmând ca după acest pas să transmitem draftul contractului. În mod normal, deschiderea unui club FitCurves se întinde pe o perioadă cuprinsă între 2 și 6 luni de zile.
Ce operațiuni sunt prioritare înainte de deschiderea clubului?
Sunt foarte importante activitățile de promovare. Cu șase săptămâni înainte de deschiderea clubului se va demara o campanie de marketing și publicitate, care îi va ajuta pe deținătorii acestuia să capteze atenția viitorilor membri. Deschiderea noului centru se va face sub supervizarea atentă a mentorului, care conduce toate activitățile în prima săptămână. Scopul este să reducem pe cât posibil perioada de pierdere generată de activitățile inițiale de marketing și noul club să înregistreze profit în cel mai scurt timp.
Din experiența Dvs., care este secretul care stă în spatele unui centru de succes?
Când am auzit pentru prima oară despre acest concept, mi-am zis: da, este un concept obligatoriu pentru femei. Cu fiecare zi și săptămână care trece, trebuie să devii din ce în ce mai entuziast și să înțelegi cum funcționează tehnologiile clubului. Este foarte important să te implici în toate activitățile de dinainte de deschiderea clubului și să identifici toate obstacolele care ar putea să apară. Sistemul de franciză FitCurves este foarte complex, iar partenerii descoperă lucruri noi chiar și după ani întregi de activitate, ceea ce îi motivează foarte mult. Însă, după cum am zis la început, cel mai important element este entuziasmul, nu doar pentru cei care vor să investească în această franciză, ci și pentru antreprenorii care sunt implicați activ și vor să fie incluși în activitățile zilnice ale clublui.
Centrele francizate sunt supravegheate de un mentor. În ce constă această activitate de monitorizare?
Monitorizarea ne ajută să facilităm controlul operațiunilor economice din centru. Mentorii noștri sunt profesioniști, au o experiență impresionantă în domeniu, au supervizat mii de centre și pot depista imediat dacă ceva merge rău. Cu ajutorul nostru, partenerul va ști cum să reacționeze la schimbările care pot să apară în piață.
Ce obiective v-ați stabilit pentru viitor?
În prezent, în România avem două centre FitCurves, însă plănuim să ajungem la un număr de 20 de centre. FitCurves urmărește toate schimbările care apar zi de zi, atât în plan economic, cât și strict în piața în care activăm și ne adaptăm la acestea. De exemplu, în urmă cu aproximativ doi ani Zumba era un trend nou, foarte popular. FitCurves a colaborat cu specialiști Zumba timp de 6 săptămâni înainte de a introduce și acest program. Așadar, ne adaptăm la schimbări. Este foarte important să știi să profiți de toate schimbările care apar zi de zi.
Articole citite
Ai visat vreodată să-ți creezi propriul sanctuar al frumuseții? Cu fondurile europene și franciza Nomasvello, acest vis poate deveni realitate.
Dacă doriți să investiți într-o afacere de succes și să faceți parte dintr-un lanț inteligent unic pe piață, alăturați-vă DepilConcept.
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
Franciza Nomasvello, numarul 1 mondial în centre de epilare definitivă cu Laser & IPL, a deschis un nou salon în ansamblul rezidențial Cosmopolis.
Franciza Nomasvello, numărul 1 mondial în centre de epilare definitivă cu Laser & IPL, deschide un nou salon, de această dată în ansamblul rezidențial Cosmopolis din nordul Capitalei.
Cele mai citite
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Franciza RO este o prezență unică pe piața din România, atât prin concept, cât și prin apartenența la cea mai mare companie autohtonă de comerț cu produse petroliere, OSCAR Downstream.
Jumbo, lanțul de magazine grecești, continuă să-și extindă rețeaua de franciză din Balcani prin deschiderea de noi unități în 2018.
Ai visat vreodată să ai propria ta afacere? Noi avem soluția perfectă! Într-o lume în care toți caută mâncare autentică și gustoasă, Ciorbe și Plăcinte este răspunsul pe care toți îl adoră.
Subiecte populare in Forum
Mişcări în franciză
Fitness...de cand imi doresc sa ajung la o sala..inca o data timpul e dusmanul meu...
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Normal că căutam să ne echilibrăm viata intr-un anumit mod, yoga sună interesant ...
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Uneori avem impresia ca suntem in razboi cu toata lumea,asta o fi cel de-al treilea razboi momdial
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Stirile negative cu care ne bombardeaza canalele tv,stresul de zi cu zi,lipsurile,creditele bancilor pe care cineva de 25 ani ne manipuleaza dandu-ne cu tifla,eurile din...
Mişcări în franciză
Preturile sa fie accesibile in comparatie cu veniturile obtinute de majoritatea viitorilor posibili clienti,pentru ca putini sunt cei care isi permit
Microuniversul mov în franciză
Dca uiti de toate grijile probabil este valabila si reciproca te uita si grijile si trai neneaca
Mişcări în franciză
Investitiile mari sa nu fie recuperate intr-un timp scurt pentru ca se umbla la preturi si aunci PA clientela
Cum ştergi ceva ce nu poate fi şters?
Totul este foarte serios va asigur