Reduceri de mii de dolari la franciza FitCurves
Prețul francizei FitCurves intră la apă în această primăvară. Reprezentanții companiei au lansat în România programul de discount ”Spring Promotion”.
FitCurves deține în țara noastră două locații deschise în sistem de franciză, ambele în București: una în Vitan și una în Ghencea. Reprezentanții companiei vor însă să-și mărească rețeaua de francizați din România și au lansat un program de discount pentru țara noastră. Astfel, prin ”Spring Promotion”, până pe 15 mai, taxa de franciză a fost micșorată cu 6.000 $ de la 28.000 $ la 22.000 $.
”Pe termen mediu ne dorim să ajungem la un număr de 20 de centre FitCurves în România, operate de francizați. Un club de fitness este ideal pentru toate localitățile care au peste 20.000 de locuitori”, spune Miklós Forgács, Sales Manager FitCurves.
FitCurves este cea mai mare rețea de fitness din lume dedicată femeilor. Fondatorii lanțului de fitness, Gary și Diane Heavin, au creat în anul 1992 un program de 30 de minute care combină exercițiile fizice cu activitatea cardiovasculară, stimulată cu un echipament hidraulic. Trei ani mai târziu era deschisă și prima franciză FitCurves, iar în prezent, rețeaua numără 11.000 de cluburi de fitness, la care sunt înscriși peste un milion de membri.
”Femeile din Europa Centrală și de Est sunt din ce în ce mai preocupate de felul în care arată, iar FitCurves vine în întâmpinarea dorințelor acestora”, spune Miklós Forgács. ”Ele au un program din ce în ce mai aglomerat: serviciul, educația copiilor, munca de acasă, iar programul nostru de 30 de minute poate fi inclus cu ușurință în activitățile zilnice. În momentul de față nu avem un competitor pe acest segment. ”
Vezi catalog
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
PERSONAL 20
Sali de fitness
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector frumuseţe şi fitness
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
PERSONAL 20
Sali de fitness
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...