Frizeria, o joacă pentru copii
Business-ul pentru copii este greu, însă poate genera venituri considerabile. Dovada? Saloanele pentru copii Ciufolici.
În anul 1999, în Bucureşti apărea un salon de frizerie şi coafură unde copiii se simt în largul lor: Ciufolici. Decorul acestuia, tehnicile pentru tunsori şi aranjat au fost concepute special pentru a fi îndrăgite de cei mici. La vremea respectivă, reprezentanţii brand-ului investeau circa 1,5 miliarde lei vechi pentru a crea copiilor o experienţă de neuitat. Astăzi, compania are două unităţi proprii, ambele în Capitală şi este în căutare de francizaţi în marile oraşe din România.
„Am dorit crearea unui salon în care copiii să se simtă în largul lor, ca într-un spaţiu de joacă. Masa lego, PSP-ul, catalogul de tunsori pentru copii, scaunele sub formă de maşinuţe, şuviţele colorate cu rimel de păr, cadourile pe care le primesc copiii sunt doar câteva dintre trăsăturile caracteristice Ciufolici”, explică reprezentanţii companiei.
Aceştia sunt în căutare de investitori cu vârsta de peste 25 de ani, cu educaţie medie sau superioară, care au fondurile necesare deschiderii unui salon Ciufolici. Investiţia se ridică la aproximativ 50,000 euro. Intrarea în reţeaua Ciufolici implică achitarea unei taxe de franciză în valoare de 5.000 de euro, la care se adaugă o redevenţă lunară de 5% din vânzări.
În anul 2014, peste 40.000 de clienţi au trecut pragul saloanelor Ciufolici. Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 270,000 de euro. Mai mulţi antreprenori s-au orientat spre un business dedicat copiilor. Deşi este greu să te ridici la pretenţiile acestora, copiii te pot ajuta să dezvolţi un business durabil şi de viitor. Alte brand-uri de frizerii dedicate copiilor din România sunt: Corabia Piticilor, Ciufiland, Dolphy, Mr. Frizbee, Pitique, Kidicoaf Club, Kiddos ş.a.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector frumuseţe şi fitness
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
PERSONAL 20
Sali de fitness
Noutati
Arata tot
Târgul de francize, un ecosistem de business
Târgul de Francize, organizat în luna martie la Varșovia, a fost un eveniment expozițional care a concentrat oportunități și un capital relațional...
Educație, divertisment și profit
Fun Science, companie internațională și numarul unu în Europa în domeniul educației și divertismentului pentru copii, este garanția succesului în...
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
