Pentru a fi manager, trebuie să arăți ca un manager

Stilul vestimentar definește personalitatea fiecărui persoane în parte. Dacă deții o funcție importantă în cadrul unei companii trebuie să acorzi o importanță deosebită hainelor pe care le porți. Trebuie să știi să te îmbraci adecvat pentru orice tip de eveniment. Trebuie însă să urmăm ultimele tendințe în fashion și să respectăm toate sfaturile stiliștilor și designerilor? Nu. Principiul bunului gust este clasic și se potrivește tuturor evenimentelor care implică viața noastră profesională.
Ținuta vestimentară trebuie să respecte o serie de reguli
Unul dintre principiile universale ale eleganței spune că trebuie să te îmbraci în conformitate cu vârsta pe care o ai, cu poziția pe care o ocupi în cadrul companiei și cu industria în care activează firma. Încearcă să arăți în așa fel încât angajatorul să nu aibă niciun dubiu că ești persoana potrivită pentru postul respectiv.Dress code-ul ținutelor business este bine delimitat de o serie de reguli scrise și nescrise cu privire la ce să porți și când să porți. Clienții pot acorda o importanța mai mare sau mai mică unei companii în funcție de felul în care sunt îmbrăcați angajații. În cazul în care nu există o serie de reguli pentru ținutele de zi cu zi, trebuie să știi că un stil simplu și imaculat a fost întotdeauna apreciat în afaceri. Tricourile în culori țipătoare, bijuteriile proeminente precum și cravatele lăsate să atârne la întămplare arată că ești neglijent și că nu poți să-ți definești propriul stil vestimentar.
Extravaganța permisă doar artiștilor
Ținutele vestimentare pot avea un impact pozitiv în relațiile cu cei din jur, dar mai presus de toate determină credibilitatea noastră. Aspectul îngrijit, imaculat, are un impact major în procesele de evaluare a angajaților de către șefii lor. Studiile psihologice arată că deseori suntem percepuți în funcție de felul în care arătăm. Dacă ai o ținută potrivită trebuie doar să mai fii atent la modul în care te exprimi și la tonalitatea vocii. O ținută vestimentară nepotrivită îl poate ofensa pe cel din fața ta și îl poate determina să se îndepărteze. Poți să te îmbraci după bunul plac și să abordezi un stil original doar dacă ai o meserie specifică domeniului artistic: cântăreț, actor, pictor, decorator etc. Poți să-ți completezi ținuta business cu un accesoriu deosebit însă trebuie să fii foarte atent deoarece linia dintre ceea ce este permis în aceste ținute și ceea ce este perceput ca fiind de prost-gust, este foarte subțire. Câteodată este mai bine să renunți la ceva care te poate face să arăți ridicol.Eleganță=credibilitate
Imaginează-ți un avocat cu părul lung, legat într-o coadă, cercel în urechea stângă și care poartă blugi și pantofi roșii. Este clar că această persoană va câștiga foarte greu încrederea clienților și a juriului. Nici în cazul unei agenții de publicitate nu ai libertate totală în alegerea ținutelor vestimentare, în special dacă ocupi o funcție de conducere. Dacă vei îmbrăca un costum cu buzunare mari, îți vei pune o pălărie de paie pe cap și te vei sprijini într-un baston vei exercita aceeași autoritate ca avocatul îmbrăcat în blugi. Ținutele avangardiste, combinate cu accesorii proeminente sunt permise pentru cei care ocupă așa numitele meserii artistice. Ar fi într-adevăr o supriză să-l vezi pe directorul unei cunoscute companii multinaționale plimbându-se pe hol în blugi, tricou și teniși.Reprezentanții profesiilor conservatoare: bancherii, finanțatorii, consultanții și avocații trebuie să poarte costume de culoare închisă (negru sau albastru marin), cămăși deschise la culoare (albe, roz sau bleu) și o cravata neagră cu un nod bine definit. Canicula din timpul verii nu îl scutește pe cel care deține o poziție înaltă în societate de clasicul costum negru. Ținuta elegantă este simbol al respectului pe care acesta îl are față de munca lui, superiori, angajați și clienți. Pentru a fi manager, trebuie să arăți ca un manager.
Pentru angajații din industria mass-media și publicitate este recomandat stilul ”smart casual”, un stil definit printr-o eleganță comună, informală. O ținută ideală pentru jurnaliști poate fi compusă dintr-o cămașă deschisă la culoare, un pulover sau o jachetă, o pereche de pantaloni kaki sau bleu-marine. Completează ținuta cu o perche de pantofi maro din piele de căprioară. Stilul smart casual se caracterizează prin neutralitate așa că poate fi folosit cu succes în mai multe industrii.
Evită exagerările
Discreția este cuvântul care trebuie să-ți caracterizeze atât vestimentația, cât și activitățile din viața de zi cu zi. Ca să înțelegi de ce este important să fii discret îți voi spune povestea miliardarului danez Maersk Mc-Kinney Mølle. În fiecare zi acesta mergea la birou cu autoturismul său Ford Fiesta, care avea mai bine de 10 ani, și îl parca alături de noile Mercedesuri ale celorlalți directori ai companiei. Când un jurnalist l-a întrebat de ce conduce o mașină atât de veche, el a răspuns simplu: ”Pentru că îmi permit.”.Orice exagerare este de prost-gust. După cum spun și englezii: ”Un adevărat gentleman nu vorbește despre bani. El doar îi are.” Nu trebuie să porți haine scumpe, cu însemnul unor brand-uri cunoscute, sau o mulțime de bijuterii ca să arăți că ai bani. Bogăția este un lucru relativ. Găsește-ți stilul care ți se potrivește și adaptează-l în funcție de fiecare eveniment.
(Elena Cărăușu)Articole citite

Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, vrea să intre pe piața din România, unde caută un master francizor dar și parteneri de franciză.
Diverse, un brand cunoscut în lumea modei, care activează cu succes pe piețele din Europa Centrală și de Est, caută parteneri în România.
Ați auzit de celebrul slogan “Cei trei R”, de pe vremuri, preluat de la americani? Franciza Okidoki îl aplică cu mult succes când este vorba despre îmbrăcăminte.
Franciza poloneză Esotiq & Henderson – specializată în lenjerie intimă, costume de baie și cosmetice - caută noi parteneri de încredere în mai multe țări, printre care și România.
Este foarte greu să-ți faci un nume în industria modei în aceste zile. Soluția pentru cei care vor să înceapă poate fi o franciză, de exemplu marca Esotiq.
Cele mai citite

Frachising Expo Paris, Franchise Expo Paris, un eveniment al Federației Franceze de Francize, organizat de Infopro Digital, cel mai mare târg de franciză din lume, își așteaptă vizitatorii în perioada 15-17 martie a.c.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Dacă vrei sa-ți deschizi o franciză bancară trebuie să ai experiență în vânzări sau să fi lucrat într-o bancă sau o societate de asigurări.
Ce face un tânăr care a decis să-şi croiască singur un drum în viaţă? Achiziţionează o franciză „5 to go” şi se apucă serios de treabă!
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.
Subiecte populare in Forum
Românilor le plac brand-urile poloneze
Incaltamintea e la mare cautare iar cand mai sunt si reduceri ...nu te poti abtine..
Românilor le plac brand-urile poloneze
Romanii iubesc munca si sunt fericiti cand gasesc un loc de munca alaturi de familie
Românilor le plac brand-urile poloneze
Nu am nimic cu punctele de desfacere dar ma intreb ce se intampla inainte de a se ajunge la ele, mai exact productia ,care a disparut sau mai binezis a aparut la cei care au...
Franciza perfectă pentru mall
Da..chair asa?Barbatii sunt mereu uitati...
Prima franciza monobrand Marc Cain
Asa este..dar nu numai ca nu sunt folosite pt moda ci uneori nu sunt platite...
Prima franciza monobrand Marc Cain
Romancele se nasc pentru a fi manechine fara sa se foloseasca de operatii estetice sau alte artificii ...pacat ca potentialul lor nu este folosit de cei din domeniu
Franciza perfectă pentru mall
De ce barbatii sunt uitati? un ac pentru cravata,butoni,tabachere,curele...si lista ar continua...ne simtim discriminati...
Franciza perfectă pentru mall
Mi se pare ca segmentul de varsta este cam mic...dupa statistici femeile traiesc mai mult decat barbatii,chiar daca ei se orienteaza spre acest segment