Îmi place să fiu bogat
Robert Kiyosaki, autorul „Rich Dad, Poor Dad”, spune că două persoane i-au influențat deciziile majore pe care le-a luat în cariera sa: tatăl său și tatăl unui prieten.
Tatăm leu își dorea să urc cu multă ambiţiei pe scara carierei, până la ultima treaptă, celălalt mi-a zis simplu: de ce să nu fii tu cel care ține scara?Dacă îți dorești o situație materială foarte bună pentru copilul tău, nu trebuie să-i spui niciodată că dacă va învăța bine și va lua note mari la școală va avea un loc de muncă profitabil când va fi adult. Cumpără-i un Monopoly. Sau mai bine un Cashflow. În timpul acestor jocuri el va acumula într-un mod plăcut atât cunoștințe economice, cât și contabile. Eu unul nu m-am omorât cu învățatul în anii de școală. Însă asta nu e tot. Explică-i copilului tău că nu trebuie niciodată să lucreze pentru bani. Lasă-l să-ţi pună orice fel de întrebări şi îndeamnă-l să ia decizii care au implicaţii financiare. Sprijină-l chiar dacă alege să studieze un domeniu care îl pasionează dar despre care tu crezi că nu e profitabil. În acest fel, copilul tău are şanse mai mari să-şi majoreze veniturile.
Conducerea unei afaceri este un mod de viaţă, nu o modalitate prin care poţi câştiga bani. Acest mod de viaţă este o alegere. Deseori mă întreb câţi oameni au un job care nu le place şi în acelaşi timp îşi fac continuu griji din cauza banilor puţini pe care îi câştigă? Câţi dintre aceşti oameni ştiu că au posibilitatea de a face o alegere care le poate schimba viaţa? Dar ei totuşi merg în continuare pe acelaşi drum. Pe lângă faptul că banii câştigaţi nu le alungă grijile zilei de mâine, tebuie să îndeplinească tot felul de sarcini pe care le detestă.
Poţi alege varianta de mai sus sau poţi merge pe un alt drum. Mai întâi gândeşte-te cum ai putea porni o afacere care să-ţi placă. Apoi gândeşte-te cum poţi obţine bani pentru a pune în practică afacerea. Şi în final, obţine ce îţi doreşti.
Cândva, un jurnalist m-a întrebat care este cheia succesului pentru investitorii şi proprietarii companiilor mici şi mijlocii. Raspunsul este simplu: cel mai important lucru este să se bucure de investiţiile pe care le fac şi de afacerea pe care o conduc. Cea mai mare parte a vieţii mele, inclusiv cea de dinainte de a fi bogat, am făcut mereu acelaşi lucru: am fost antreprenor şi investitor. Întotdeauna mi-a plăcut ceea ce am făcut. De fapt, în fiecare zi am jucat jocul meu preferat: Cashflow. Diferenţa e că l-am jucat cu bani adevăraţi.
Robert Kiyosaki
Sursa:https://franchising.plRecomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...