Franciza de provincie: un business cu suflet

Pe terasa restaurantului La Michele din Onești sunt organizate deseori demonstrații culinare.
Luni
15.10.2012
Mircea Dumitriu, cel care a adus restaurantele La Michele în orașele Onești și Târgu Ocna, caută parteneri pasionați de domeniul gastronomic.
 

Istoria restaurantelor La Michele începe încă din anii 83-84, în orașul Duisburg din Germania. Conceptul a fost dezvoltat de Mircea Dumitriu, un expert al domeniului gastronomic, care a deschis restaurante La Michele în două orășele din județul Bacău: Târgu Ocna și Onești. ”M-am școlit în străinătate câțiva ani, iar după ce m-am întors în România, în 1996 am deschis împreună cu familia primul restaurant La Michele, în orașul meu natal: Târgu-Ocna. În prezent avem patru unități proprii, două în Târgu-Ocna și două în Onești, precum și o franciză la Satu Mare.”, spune Mircea Dumitriu, foarte încântat de modul în care s-au dezvoltat restaurantele în cei 16 ani de activitate pe Valea Trotușului. La Michele nu mai este un simplu restaurant unde poți lua prânzul sau cina. Deținătorii afacerii organizează aici diferite seri tematice în weekend-uri sau la diferite ocazii și vor să deschidă un complex turistic complet La Michele în Târgu Ocna.

Cum a fost primit conceptul La Michele pe Valea Trotușului?
Am fost primii care au adus acest concept în zonă, chiar și în România. La început oamenii formau cozi la restaurantul de la Târgu Ocna pentru a prinde un loc la masă. Am familiarizat și educat publicul cu ceea ce înseamnă bucătăria italiană și treptat cu tot domeniul gastronomic. S-a întâmplat chiar să fim întrebați de ce am pus lingură și furculiță pentru a servi pastele la masă. Am observat că oameni din București, Satu Mare și alte orașe ale țării auziseră de pizzeria La Michele dar nu auziseră de orașul Târgu Ocna. În prezent La Michele are în spate un istoric de succes și suntem cunoscuți în toată țara.

De ce v-ați hotărât să dezvoltați conceptul La Michele prin franciză?
Am ales să oferim și franciză pentru că noi considerăm că ne facem meseria foarte bine și vrem să oferim conceptul și altor antreprenori. Ne-am documentat despre ceea ce înseamnă o franciză, am fost ajutați să întocmim un contract. În prezent oferim două module de franciză: unul doar de pizzerie, cu produsele specifice: pizza, paste, salată și un modul care include întregul concept La Michele, cu toate sortimentele de mâncăruri pe care le oferim. Franciza La Michele implică și o taxă de intrare în sistem și redevențe lunare, însă pentru zona în care activăm avem prețuri foarte bune.

Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele interesate de franciza La Michele?
Căutăm oameni pasionați de domeniul gastronomic, care să fie pregătiți să se implice total în afacere, care să iubească această meserie. Acesta este secretul nostru: implicarea totală. Restaurantele La Michele au fost făcute cu suflet și cu foarte multă muncă. Căutăm oameni cărora le place să gestioneze un restaurant din toate punctele de vedere. Am mai deschis unități care nu au mers din cauza neseriozității oamenilor. Antreprenorii care se vor implica total în gestionarea afacerii vor primi automat din partea noastră tot sprijinul și ajutorul de care au nevoie. Îi vom școlariza atât pe aceștia, cât și pe toți angajații lor, cu tot ceea ce înseamnă restaurantele La Michele. Dacă vom găsi oameni pregătiți să se implice 100% în afacere, poate ne vom împlini un vis mai vechi: să deschidem câte o pizzerie La Michele în cât mai multe orașe.

(Elena Cărăușu)
/5/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Fornetti Food & Beverage, un nou concept street-food premium

Buna seara, sunt Ana-Maria as dori mai multe informatii pentru deschiderea noului concept Fornetti Food&Beverange in franchising, acest concept ma intereseaza mult deoarece...

1 Declaratii
Final 10.11.2017
De la conceptul “5 to go” la cel de “social bar”

Daca ar fi si putin controlate, eventual sa emita si bon fiscal ar fi fost cu totul altfel. Speram pe viitor sa vedem si cafea buna la 5 to go. Succes!

1 Declaratii
Final 31.01.2017
Franciza Star Kebab trece Prutul

Vrei sa ști despre francize

1 Declaratii
Final 07.10.2016
Cafenea in loc de masina!

Ma mandresc cu acest copil. Impresionant articolul din pundtul lui de gandire. Multumesc celui ce l-a scris pentru ca in fraze scurte si concise a reusit sa exprime cum acest...

1 Declaratii
Final 01.09.2016
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

Ai revenit si ma bucur caci imi lipseau articolele tale...mult succes

2 Declaratii
Final 19.06.2015
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

In sfarsit un nou articol ,asteptam si ma bucur mult de tot...mult succes FORNETTI

2 Declaratii
Final 18.06.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Cu noul patron o sa le mearga la fel de bine...renumele e deja.

3 Declaratii
Final 12.05.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Premiile pentru studenti este un obicei care ar trebui pastrat si urmat de toti angajatorii.Nu pot trece cu vederea originea noului  angajator si nu as vrea sa am dreptate dar...

3 Declaratii
Final 11.05.2015