Grupul Floria atacă piața B2B
După consolidarea poziției în retailul de flori online (B2C), Grupul Floria se focusează pe dezvoltarea vânzărilor B2B.
După consolidarea poziției în retailul de flori online (B2C), prin Floria.ro și offline, prin cele 6 florării ale rețelei, Grupul Floria se focusează pe dezvoltarea vânzărilor B2B, prin distribuție națională de flori și plante, segment care a generat 40% din afacerile consolidate din primele 9 luni ale anului curent.
Clienții corporate și IMM au generat în primele 9 luni ale anului o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, reprezentând 40% din totalul la nivel de Grup. Cifra de afaceri consolidată a Grupului Floria în primele 9 luni a fost de 17,5 milioane de lei, cu un avans de 40% față de perioada similară din 2017.
“Vânzările Grupului Floria au înregistrat o creștere de 40% faţă de acelaşi interval al anului trecut, aceasta datorându-se atât extinderii distribuției B2B la nivel național, prin intermediul Floria International Wholesale, cât și creșterilor din retail (B2C), prin Floria.ro și rețeaua de florării. În acest moment, suntem singura alternativă locală la brokerii de flori din Olanda și asigurăm distribuție națională către revânzători, indiferent de dimensiunea lor” – declară Adrian Ciucur, CEO Grup Floria.
Depozitul Floria, motorul dinamicii pozitive
Motorul creșterii pe segmentul B2B este depozitul Floria, prin dezvoltarea distribuției la nivel național. Printr-o echipă dedicată de key accounts, activă în toate zonele țării, divizia de import a grupului Floria se adresează exclusiv revânzătorilor, respectiv depozitelor de flori și plante din întreaga țară. De asemenea, clienții tip small business, florării sau floriști independent, sunt deserviți prin web-shop, platforma online prin intermediul căreia pot comanda florile engros, cu livrare oriunde în țară.
“Acest an a adus o schimbare de focus, din retail, unde suntem recunoscuți drept un jucător important și avem un brand puternic, către segmentul B2B. După consolidarea operațiunilor în București, am decis să ne extindem la nivel național, dat fiind că dispunem de resurse pentru a gestiona comenzi de oriunde din țară. Am integrat modelul brokerilor de flori și plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale, și prin webshop-uri de la florării și floriști independenți. Pentru aceștia, livrarea la adresă reprezintă un avantaj operațional important, având acces direct la flori proaspete din stocul producătorilor din Olanda” – adaugă Adrian Ciucur.
Depozitul Floria a fost deschis în noiembrie 2016, cu o investiție de peste 100.000 de euro, având o suprafață de 330 metri pătrați. Acesta funcționează ca hub logistic pentru distribuția națională către depozite de flori și plante din întreaga țară.
Webshop-ul este o platformă specializată de e-commerce, prin care Grupul Floria promovează digitalizarea distribuției de flori și plante, ca pas firesc către dezvoltarea pieței din România și ridicarea standardului de calitate și eficiență din domeniu.
Prin webshop-ul Floria, revânzătorii din domeniu, atelierele de creație floristică, florarii și designerii floriști, organizatorii de evenimente sau sălile pentru evenimente pot comanda flori proaspete rapid, în regim engros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau la atelier.
Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...