PROFI își continuă expansiunea
Rețeaua de retail PROFI a crescut la 125 de unități în 76 de localități din România.
Retailerul Profi a deschis vineri, 20 iulie, prima locație din judeţul Prahova la doar câteva zile de la deschiderea celui de al doilea magazin din Reșița, ajungând astfel ”la 125 de unități în 76 de localități de pe tot cuprinsul României”, au declarat reprezentații companiei.
Potrivit comunicatului de presă, noua locație se amplaseaza în Breaza, pe Strada Republicii, artera principală a localității și are o suprafață totală de 658 metri pătraţi cu o sală de vânzări de 458 metri pătraţi.
Cel de al doilea magazin din Reșița, deschis doar cu câteva zile înainte, se află pe strada Horia și are o suprafaţă totală de 979 metri pătraţi, din care cea destinată vânzărilor este de 675 metri pătraţi.
Retailerul PROFI este condus de fondul de investiții ”Enterprise Investors” (EI) din Polonia. Din toamna anului 2009, adică momentul preluării PROFI de către EI printr-o tranzacție de 66 de milioane de euro, lanțul de magzine care număra 67 de magazine a ajuns în prezent la 125 de magazine în 76 de localități cu planuri de a crește tot mai mult. Retailerul a anunțat printr-un comunicat de presă de la începutul anului că vor închide maxim 4 locații nerentabile și că intenționează să deschidă până la 30 de magazine noiu până la sfârșitul anului. Pentru noile locații ale rețelei, retailerul caută spații de 450 metri pătrați, aflate în proximitatea zonelor dens populate din orice oraș de peste 10 000 de locuitori din România.
PROFI a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 214,5 milioane de euro, cu 29% mai mult decât în 2010.
Pentru mai multe informații accesați site-ul retailerului PROFI
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector comert alimentar si industrial
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...