Magic în franciză
Saloanele Magic, un concept de franciză bazat pe o experiență consolidată, inovație și produse premium, își dovedește în fiecare zi profitabilitatea
La fel este și în cazul Amaliei Chițu care a devenit, de curând, cel mai nou francizat al Saloanelor Magic, brand care a depășit un deceniu de activitate și își consolidează permanent poziția, numărându-se printre liderii serviciilor de înfrumusețare din București. Amalia a răspuns câtorva întrebări, esențiale pentru orice antreprenor care își dorește să devină partener al sistemului de franciză.
Amalia, ai studiat piața de francize din România sau ai știut, din start, că vrei o franciză Magic ?
Am studiat mai întâi piața pentru că îmi doream un parteneriat stabil, de succes și care să îmi ofere siguranța că, împreună cu francizorul, pot construi ceva frumos. Și exact asta am găsit în franciza Magic.
Cât a durat procesul de selecție ? Și apoi, care crezi că au fost atuurile tale în discuțiile pe care le-ai avut pentru a dobândi calitatea de partener francizat ?
Procesul a durat câteva luni, iar atunci când am descoperit franciza Magic, am știut că este ceea ce îmi doresc. Cât despre atuuri, sper să fi fost vorba despre chimia pe care am avut-o cu francizorul și de dorința de a mă dezvolta, de a deveni tot mai bună în fiecare zi.
Care au fost argumentele care te-au convins să intri în acest parteneriat ?
Am simțit că Magic îmi oferă șansa de a crește atât profesional, cât și personal. Suportul pe care l-am avut din partea echipei, în toate aceste luni, precum și faptul că, din postura de client, m-am simțit “ca acasă“, au fost determinante pentru a face acest pas important în viața mea.
Din ce ai constatat, cât de permisiv este francizorul în acest parteneriat ?
Îmi este greu să spun cât de permisiv este. Ceea ce știu este că îmi inspiră încredere, iar pentru mine acest lucru este cel mai important. Sunt sigură că, alături de Saloanele Magic, nu vor apărea decât surprize plăcute.
Și, totuși, ce te-a determinat să alegi franciza Magic ?
Așa cum am spus și mai devreme, compatibilitatea pe care am simțit-o a fost determinantă. În egală măsură, a contat convingerea că am găsit, în acest proiect, un partener despre care simți că îți va fi mereu alături.
Ce le-ai recomanda celor care își doresc o franciză Magic ?
Le-aș recomanda să vină cu toată încrederea pentru că aici vor găsi o echipă de profesioniști, dornică să te ajute și să te învețe tot ceea ce ai nevoie pentru a performa pe toate planurile. Franciza Magic îmi oferă un parteneriat stabil și sănătos.
Una dintre misiunile de bază ale brandului este să se diferențieze de celelalte din domeniu. Poți enumera câteva elemente care fac diferența ?
Căldura și amabilitatea pe care o emană personalul. Și apoi, atenția exclusivă la nevoile și cerințele clienților.
Te oprești la o singură franciză ?
Cu siguranță, nu !
Ce așteptări ai de la acest parteneriat ?
Mi-aș dori să avem același suport și nivel de comunicare ca și până acum. Cu siguranță, vom face față, împreună, oricărei provocări.
Descrie, într-o singură frază, acest parteneriat.
Este cu adevărat Magic !
Saloanele Magic® sunt, dincolo de povestea unui business de succes, un stil de viață, atât pentru mulții clienți care le trec pragul în fiecare zi, cât și pentru specialiștii care creează magie cu fiecare nou proiect. Cei care doresc să se alăture acestei afaceri care și-a dovedit eficiența și profitabilitatea pot găsi detalii în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
O afacere cu succes confirmat
Franciza Ama Green Optic, o afacere sustenabilă și în care investiția este recuperată după aproximativ jumătate de an, este o soluție de afaceri...
Expo Shop 2026, o oportunitate pentru francizori
Francizorii au oportunitatea să participe la cel mai important eveniment dedicat industriei de retail,din acest an, în cadrul căruia le este pusă...
Brandul, cheia alegerii francizei
Unul dintre principalele motive pentru care antreprenorii se gândesc să se alăture unei rețele de franciză este binecunoscutul brand. Dar ce...
O oportunitate pe piața cafenelelor
Dacă ești pasionat de cafea, ai spirit antreprenorial și vrei să ai clienți mulțumiți, cea mai bună soluție este franciza First Cafe.
