Auchan intră pe piața din India
Retailerul francez a încheiat un contract de franciză cu Max Hypermarket.
Grupul francez Auchan și lanțul Max Hypermarket, administrat de Landmark Group, au semnat un acord de franciză pentru piața din India. În urma acestui parteneriat toate cele 13 unități Max Hypermarket, deținute de Landmark pe piața din India, vor fi rebranduite sub marca Auchan și vor fi operate conform termenilor din contractul de franciză.
Cele două companii intenționează să deschidă între 12 și 15 magazine în anul 2013, în mai multe provincii din India. Max Hypermarket a avut un parteneriat cu retailerul alimentar olandez Spar, care s-a încheiat însă la începutul anului 2012.
În acest an, Auchan a bifat și extinderea în sudul Italiei, prin semnarea unui acord de franciză cu retailerul Fratelli Morghese, parteneriat în urma căruia retailerul francez a achiziționat 20 de magazine sub egida Simply Market.
Auchan este una dintre cele mai importante companii de retail din lume, prezentă în 12 țări, prin cele patru divizii ale sale: hypermarketuri, supermarketuri, centrele comerciale Immochan și banca Accord. La sfarșitul primelor 6 luni ale acestui an, Auchan deținea la nivel mondial 636 hipermarketuri.
Auchan în România
Primul hipermarket Auchan din România a fost deschis pe 7 noiembrie 2006, în cartierul Titan din București. Pe 31 mai, retailerul francez a inaugurat al zecelea hypermarket din țară și primul Auchan City, în centrul comercial Palas din Iași. Auchan City este un nou concept de hypermarket de 5.000 de metri pătrați, predominant alimentar.
(E.C.)
Alte concepte din sector comert alimentar si industrial
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...