Metro continuă extinderea magazinelor în franciză
Reţeaua „La Doi Paşi” a ajuns la un număr de peste 400 de unităţi.
Lanțul de retail Metro Cash&Carry continuă extinderea magazinelor de proximitate. Retailerul german a ajuns la o rețea de peste 400 de magazine în franciză, deschise sub sigla "La Doi Pași". Metro și-a făcut în acest fel intrarea și în zona rurală, jumătate dintre magazine fiind deschise în comune și sate. Franciza „La Doi Paşi” a fost lansată în luna martie a acestui an, iar la două luni de la startul oficial al programului cuprindea peste 200 de magazine.
Programul este destinat micilor comercianți independenți din comerțul tradițional care dețin magazine cu o suprafață de vânzare de minimum 40 de metri pătrați și maximum 200 de metri pătrați. Franciza "La Doi Paşi" le permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională pe durata colaborării.
Un alt retailer care s-a axat în ultima perioadă pe deschiderea de magazine de proximitate este Carrefour, care a încheiat un parteneriat cu Angst. Colaborarea dintre cele două companii presupune ca reţeaua de magazine Angst să fie rebranduită până la finalul anului 2012 cu franciza Carrefour Express.
Recent, un magazin Carrefour Express-Angst din Bucureşti a fost închis, însă Sorin Minea, preşedintele Angst, spune că ar putea deschide până la finalul acestui an alte două unităţi.
(E.C.)Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
