Franciza Zarazei și a Lacrimei lui Ovidiu
Producătorul autohton de vinuri Murfatlar România vrea să încheie anul 2012 cu un număr de 130 de crame.
Liderul pieței de vinuri din România are ca obiective pe termen lung creșterea consumului de vin și consolidarea poziției de lider de piață. Pe termen scurt, Murfatlar vizează acoperirea tuturor zonelor din țară, compania deținând în prezent 109 crame. ”În următoarea perioadă se vor deschide încă 5-10 locații, fiind vizate spațiile cu trafic și expunere intensă, precum galeriile comerciale și piețele. De asemenea am început să dezvoltăm și un concept de locație sezonieră/ mobilă. În acest sens, am pornit la drum cu două Crame Murfatlar mobile, care sunt prezente pe litoral, pe pârtii și la evenimentele specifice ”, a declarat Irina Papa, Sales Manager Crama Murfatlar.
Producătorul autohton de vinuri vrea să încheie anul 2012 cu un număr de 130 de crame și să fie prezent la toate târgurile și festivalurile de profil, precum și la diferite evenimente prin concepte adaptate sezoniere/mobile. Murfatlar România se extinde la nivel național prin conceptul ”Magazin-Cramă Murfatlar”, care presupune deschiderea de magazine cu vânzare asistată, în proximitate, printr-un fel de sistem de franciză atipică cu investitori locali.
”Investiția totală, incluzând amenjarea prin kitul de mobilier și semnalizarea interioară- exterioară standard, se ridică la aproximativ 7000 euro/locație, variind în funcție de anumite caracteristici, exemplificând prin: amplasament, deschidere vitrină, suprafață etc. Practic acesta este aportul francizatului. Nu se plătește taxă de intrare în franciză, nici redevenţa lunară”, spune Irina Papa, Sales Manager Crama Murfatlar.Cramele Murfatlar pot fi găsite în 32 de locații din București și în orașe precum Craiova, Timișoara, Brașov, Constanța, Cluj, Buzău, Călărași, Vâlcea, Deva, Giurgiu, Mangalia, Alba Iulia, Ploiești, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Târgoviște, Oradea, Brăila, Târgu- Mureș, Curtea de Argeș, Slobozia, Roșiori, Slatina, Alexandria, Câmpina, Zalău, Mediaș, Turda, Turnu Severin, Sibiu, Baia Mare etc.
Murfatlar România, liderul pieței de vin din țara noastră, deține o cotă de piață de 25%. Producătorul de vinuri administează în prezent peste 3.000 de hectare, reprezentând cea mai mare suprafață cultivabilă de viță-de-vie din România, aparținând unui singur producător. Cele mai cunoscute sorimente de vinuri din portofoliul Murfatlar sunt Zaraza, Lacrima lui Ovidiu, Rai de Murfatlar, Sec de Murfatlar, Pontica, Zestrea Murfatlar.
Suprafața totală cultivată cu viță-de-vie pentru vin în România a fost în anul 2011 de peste 180.000 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, iar producția totală de vin a țării noastre a fost de 4.058 milioane hectolitri. Consumul anual de vin în România este de 24 litri/cap de locuitor, față de 58 litri/cap de locuitor în Franţa, 53 de litri/cap de locuitor în Italia şi 13 litri/cap de locuitor pe an în SUA. În afară de Murfatlar, alți producători de vin cunoscuți în țara noastră sunt Cotnari, Varitas Panciu, Odobești, Tohani, Valea Călugărească.
(E.C.)Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
