Deliciul ceaiului vienez
Oriental Chai sau Matcha Creation – două dintre cele 300 de tipuri de ceaiuri comercializate de Demmers Teehaus.
Fascinația pentru ceai- acesta a fost motivul pentru care londonezul Andrew Demmer deschidea în anul 1981 primul magazin de ceaiuri Demmers Teehaus în Viena. De-a lungul timpului, magazinele care oferă peste 300 de tipuri de ceaiuri, cafea, accesorii pentru servirea acestora, dulcețuri, siropuri bio și produse de confiserie s-au extins în Austria, România, Ungaria, Polonia, Slovacia, Finlanda și Japonia. Primul magazin din țara noastră a fost deschis de Szarukan Laszlo, Master Francizor Demmers Teehaus, în Cluj-Napoca, pe 17 noiembrie 2007, însă produsele companiei sunt distribuite în rețeaua HORECA de peste 15 ani. Magazinul din Cluj-Napoca este un ”flag store”, fiind utilizat și pentru instruirea noilor parteneri de franciză și a angajaților acestora.
”Înainte de a deschide primul magazin în franciză am învăţat publicul cu consumul ceaiului de calitate- pe atunci exista doar ceaiul la plic, am făcut cunoscut brandul şi ne-am dezvoltat o piaţă în reţeaua HORECA, acolo unde în prezent aprovizionăm în jur de 5000 de locaţii”, povestește Szarukan Laszlo, Master Francizor Demmers Teehaus.
În prezent, în România sunt șase magazine Demmers Teehaus, toate deschise în sistem de franciză: două în Cluj Napoca, două în Constanța și câte unul în București și în Slatina. Obiectivele companiei pentru anul următor includ creșterea cifrei de afaceri cu cel puțin 2-3%, deschiderea celui de-al doilea magazin în București și bifarea unor noi locații în Iași și în Timișoara.
În anul 2012 compania a reușit să-și atingă obiectivele, chiar în condițiile crizei economice prelungite. ”Ne-am fixat o creştere în procente mărunte, creştere pe care am atins-o, dar în acelaşi timp am reușit să ne consolidăm poziţia pe segmentul HORECA, dezvoltând o serie de produse noi: Oriental Chai, Matcha Creation, Ice Tea Ready to Drink, produse care au avut o prezentare excepţională. Pe segmentul de retail am diversificat gama de accesorii şi am dezvoltat un plan de marketing care a avut succes”, spune Szarukan Laszlo.
Potrivit studiilor specialiștilor, infuziile de plante medicinale și infuziille aromatice sunt cele mai populare tipuri de ceai pe care le beau românii. Consumul de ceai pe cap de locuitor în România este de aproximativ 3-4 litri/an, mult mai scăzut decât în țări ca Polonia sau Rusia unde consumul este chiar și de 10 ori mai mare.
(E.C.)Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
