Retailerii au dat startul deschiderilor
Deși în ultima perioadă românii au redus consumul, retailerii continuă să deschidă magazine în ritm accelerat.
Marile lanțuri de retail au ales în anul 2012 să se extindă pe segmentul de proximitate, prin deschiderea de magazine mici, în locuri populate. Unul dintre retailerii care s-a extins agresiv anul trecut este Mega Image, care a deschis 89 de magazine, dintre care 37 sub brand-ul Mega Image și 52 Shop&Go. Pentru luna ianuarie, belgienii au anunțat patru noi magazine, dintre care două au fost deja deschise. Ambele unități sunt localizate în București. Unul dintre acestea se află pe șoseaua Olteniței, în incinta clădirii City Mall, iar celălalt pe strada Banu Antonache, în zona Piața Floreasca.
Liderul segmentului de proximitate rămâne însă Metro Cash&Carry România, care a ajuns la un total de 500 de magazine deschise sub brandul ”La Doi Pași”. ”Credem că pe acest segment o să ne dezvoltăm puternic și asta va însemna expansiunea noastră de acum încolo”, a declarat într-un interviu acordat Income Magazine Dusan Wilms, director general Metro Cash&Carry România.
Un alt retailer care a început expansiunea rețelei încă de la începutul anului este Profi, care a deschis un nou magazin în apropierea stației de metrou Timpuri Noi. Până la sfârșitul acestui an, retailerul are programate 45 de noi deschideri și are în calcul și preluarea unor rețele locale.
Și Carrefour continuă expansiunea pe segmentul de proximitate. De la începutul acestui an, retailerul a remodelat două magazine în franciză, Express Angst Drumul Taberei și Express Angst Obor. Numărul total de magazine de proximitate ale retailerului francez a ajuns astfel la 19 unități.
(E.C.)Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...