Retail modern în atmosferă medievală
Al doilea cel mai mare lanț de retail din România a inaugurat primul său magazin din Sighișoara.
În fiecare an, la sfârșitul lunii iulie, orașul Sighișoara găzduiește Festivalul Medieval, eveniment ce atrage mulți turiști din întreaga lume. Retailerul Profi a ținut cont de acest lucru și la inaugurarea magazinului din Sighișoara, pe 27 iunie, a recreat atmosfera medievală, foarte îndrăgită de mulți dintre noi. Astfel, ”lângă magazin, Nobilul Sticlar, Nobilul Cioplitor, Renumitul Împletitor, Nobilele Domnițe cu picturi și-au etalat priceperea în cadrul unui mic târg ce completează atmosfera”, se arată într-un comunicat de presă.
Amplasat central pe Str. Hermann Oberth nr.16, magazinul are o suprafață totală de 456 metri pătrați și o sală de vânzări de 306 metri pătrați, precum și o parcare proprie cu cinci locuri.
Profi este cel de al doilea mare lanț de retail modern din România, cu magazine în 91 de localități din 36 de județe. Cel mai mare lanț de supermarketuri din țara noastră este Mega Image, cu o rețea de peste 230 de magazine. Retailerul belgian se axează tot mai mult pe dezvoltarea pe segmentul de proximitate, metodă utilizată de Metro prin franciza ”La Doi Pași” și de Carrefour prin rețeaua Express.
(L.N.)Alte concepte din sector comert alimentar si industrial
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...