Un an de Ploiești Shopping City în cifre

Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI), în urma unei investiții de aproximativ 65M Euro.
Luni
18.11.2013
Centrul comercial care reunește unele dintre cele mai cunoscute francize a fost vizitat de la deschidere și până în prezent de peste 5 milioane de persoane.
 

Primul centru comercial din județul Prahova, Ploiești Shopping City, a împlinit pe 15 noiembrie un an de la inaugurare. Lansat în urma unei investiții de 65 de milioane de euro, Ploiești Shopping City a fost vizitat de la deschidere și până în prezent de peste 5 milioane de persoane, iar încasări înregistrate se ridică la peste 25 milioane de euro, informează un comunicat de presă trimis redacției.

Primul mall din Ploiești oferă în prezent peste 1100 de locuri de muncă. Având o suprafață închiriabilă de 55.000 m2, 2.200 locuri de parcare și peste 100 de magazine, restaurante și cafenele, rata de ocupare a centrului comercial la un an de la deschidere se ridică la aproximativ 90%. Brandurile internaționale reprezintă 75% dintre chiriași, brandurile naționale 21%, iar cele locale însumează 4% din totalitatea comercianților.

Ploiești Shopping City este singurul centrul comercial din județul Prahova ce găzduiește branduri cunoscute, unele dintre ele dezvoltându-se în sistem de franciză pe piața românească. Astfel, centrul comercial reunește magazinele grupului Inditex, Zara, Pull & Bear, Stradivarius, Berska, dar și branduri precum New Yorker, Sephora, Yves Rocher, Subway sau Pizza Hut.

„Un an de la lansarea Ploiești Shopping City ne-a demonstrat că prahovenii aveau nevoie de un centru comercial modern, o destinație de shopping și distracție pentru toată familia. Acum ei au la dispoziție un mix de branduri de top la nivel internațional, precum Zara sau Sephora și un food court cu o varietate culinară, dar și zone de joacă special amenajate pentru copii și posibilități de entertainment pentru cei mari. Primul an de la inaugurare a reprezentat un succes și suntem încrezători ca și perioada ce va urma va fi una la fel de bună”, au declarat reprezentanții Ploiești Shopping City.

Ploiești Shopping City este primul centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara București-ului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum H&M, Zara, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, Reserved, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI), în urma unei investiții de aproximativ 65M Euro.


Elena Cărăușu
ziarist

Subiecte populare in Forum

Franciza care te face fericit

Ma bucur sa aud ca o companie bio romaneasca...vrea sa-si extinda portile peste hotare..E de bine

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Mă bucur că drumul celor de la Ikea este ascendent...Înseamnă ca produsele lor sunt bune...

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Parcurg zilnic articolele din prezentul site si norii negri care imi dau destul de des tarcoale dispar pentru ca ceva ii imprastie...

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Franciza care te face fericit

Fericire in fiecare zi...numai in basme dar si acolo apar zmei.vrajitoare ...se vede tineretea autorului articolului

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Franciza care te face fericit

Roata fericirii cu ariile ei interesante,toti avem nevoie de asa ceva dar cand auzi din mai multe surse chiar o doresti cu toata fiinta

3 Declaratii
Final 19.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Din discutiile purtate produsele Ikea se bucura de calitate si diversitate superioara si atunci este normal ca desfacerile sa creasca

3 Declaratii
Final 16.02.2015
1 milion de euro pentru o benzinărie

Se vor afla si dedesubturile ,de ce s-a urmarit distrugerea a tot ce insemna productie,si cui a folosit

2 Declaratii
Final 09.02.2015
Babo, o afacere cu suflet

Foarte putini opameni se pot lauda ca au realizat tot ce au visat in copilarie ,perseverenta ar fi unul din secrete dar sustinerea vine de pe aceleasi meleaguri ?

2 Declaratii
Final 09.02.2015