Circa 80% din produse sunt importate de compania care dezvoltă conceptul ReCreativ.
Marţi
20.01.2015
Obiecte unice, creaţie şi multă imaginaţie – sunt câteva din ingredientele unui concept de succes.
 

În anul 2012, în Braşov a apărut un loc în care monotonia nu este niciodată prezentă. Este vorba despre ReCreativ, un magazin care comercializează produse din domeniul creativ-hobby şi artă (birotică-papetărie, jocuri educaţionale, obiecte pentru decorat, accesorii etc), însă oferă şi ateliere de creaţie pentru copii şi adulţi, desfăşurate atât în magazin, cât şi în grădiniţe şi şcoli. De asemenea, magazinul organizează aniversări zile de naştere, dar şi teambilding-uri pentru companii. În prezent, lanţul ReCreativ  conţine 3 unităţi, dintre care două francize la Iaşi şi Suceava, franciza fiind deţinută de compania BDG Creativ din Braşov.

ReCreativ este un model unic de magazin care încurajează petrecerea timpului liber într-un loc relaxant, plăcut și benefic pentru toți membrii familiei. Franciza se adresează atât întregii familii, cât și amatorilor de artă și profesioniștilor”, arată reprezentanţii ReCreativ pe site-ul companiei. „Segmentul nostru țintă nu are restricții, de la copii până la adulţi care doresc să-şi dezvolte imaginaţia prin creativitate.”

Reprezentanţii companiei caută francizaţi pentru conceptul ReCreativ în toate oraşele din România. Francizorul oferă partenerilor tot pachetul necesar pentru deschiderea şi bunul-mers al magazinului: promovarea brand-ului, sprijin în acţiuni de marketing, în alegerea locaţiei şi în merchandising-ul magazinului, training de iniţiere pentru francizat şi pentru personal, exclusivitate pentru produsele ReCreativ.

Taxa de franciză ReCreativ este de 1.000 de euro. Francizatul nu trebuie să plătească redevenţe lunare, ci doar să contribuie lunar la bugetul de marketing al companiei. Investiţia  într-un magazin ReCreativ se ridică la 12.000-25.000 de euro, la care se adaugă capitalul de lucru necesar în primul an de funcţionare al magazinului, între 7.000 şi 20.000 de euro.

Printre categoriile de produse comercializate în magazinele ReCreativ se numără birotică/papetărie, rechizite școlare, jocuri educaționale, mărgele și accesorii, obiecte pentru decorat, produse pentru pictat. „Magazinul ReCreativ nu este un magazin obișnuit, tradițional, în care clientul intră, vizualizează produsele, le cumpără și atât”, arată reprezentanţii companiei. „ReCreativ este un magazin în care clientul intră cu drag, un loc în care se poate relaxa într-un mod interactiv, unde, sub îndrumarea atentă a profesioniștilor își poate crea diverse obiecte personalizate, cadouri unice și multe alte lucruri interesante”. Participanţii la atelierele de creaţie pot realiza obiecte  prin diverse tehnici: Quilling, Tehnica şerveţelului, Tehnica 3D, Pictura pe sticla, Pictură pe lemn, Scrapbooking, Mozaic etc.


Elena Cărăușu
ziarist

Subiecte populare in Forum

Franciza care te face fericit

Ma bucur sa aud ca o companie bio romaneasca...vrea sa-si extinda portile peste hotare..E de bine

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Mă bucur că drumul celor de la Ikea este ascendent...Înseamnă ca produsele lor sunt bune...

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Parcurg zilnic articolele din prezentul site si norii negri care imi dau destul de des tarcoale dispar pentru ca ceva ii imprastie...

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Franciza care te face fericit

Fericire in fiecare zi...numai in basme dar si acolo apar zmei.vrajitoare ...se vede tineretea autorului articolului

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Franciza care te face fericit

Roata fericirii cu ariile ei interesante,toti avem nevoie de asa ceva dar cand auzi din mai multe surse chiar o doresti cu toata fiinta

3 Declaratii
Final 19.02.2015
Creşteri pe toată linia pentru Ikea

Din discutiile purtate produsele Ikea se bucura de calitate si diversitate superioara si atunci este normal ca desfacerile sa creasca

3 Declaratii
Final 16.02.2015
1 milion de euro pentru o benzinărie

Se vor afla si dedesubturile ,de ce s-a urmarit distrugerea a tot ce insemna productie,si cui a folosit

2 Declaratii
Final 09.02.2015
Babo, o afacere cu suflet

Foarte putini opameni se pot lauda ca au realizat tot ce au visat in copilarie ,perseverenta ar fi unul din secrete dar sustinerea vine de pe aceleasi meleaguri ?

2 Declaratii
Final 09.02.2015