Franciză în Muntenegru, un nou magazin în România
Retailerul danez de mobilă JYSK România a deschis de-al 23-lea magazin din țară.
Retailerul danez a deschis un număr record de magazine în 2014 și anunță deschiderea unei noi unități în țara noadtră, la Buzău. Cu o suprafață de 1050 mp și cu 11 angajați, noul magazin JYSK din Buzău, a fost inaugurat joi, 2 aprilie.
„Din dorința noastră de a aduce produse de calitate la un preț bun unui număr cât mai mare de clienți din toate colțurile țării, JYSK România este în plină expansiune. În această perioadă, când sărbătorim 36 de ani de la înființarea primului magazin JYSK în Danemarca, inaugurăm în România cel de-al 23-lea magazin JYSK, în Buzău”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.
Pe parcursul anului 2014, JYSK Group a deschis peste 100 de magazine noi şi deţine în prezent peste 2,200 de magazine. O dezvoltare similară este preconizată şi pentru anul viitor. Tot anul acesta, JYSK Group a făcut publică decizia de a deschide magazine într-o nouă ţară, Grecia, anul viitor. Mai mult, s-a decis de curând că se vor deschide magazine într-o altă ţară: în curând, Muntenegru va avea primele magazine JYSK printr-un accord de franciză. Astfel, până anul viitor JYSK Group va avea magazine în 38 de ţări.
La finalul lunii martie, JYSK Group a publicat rezultatele pentru anul trecut. Investiţia masivă în activităţi orientate către client a dus la o creştere record a cifrei de afaceri, de 10 procente, ridicând cifra de afaceri la 2.8 miliarde de euro. Câştigurile companiei de dinainte de dobânzi şi impozite (EBIT) se ridică la 396.5 milioane de euro, ce reprezintă o creştere de aproape 25 de procente.
JYSK Group îşi are rădăcinile în Scandinavia. Primul magazin s-a deschis în Danemarca în 1979. În prezent, JYSK Group are peste 2,200 de magazine şi 19,000 de angajaţi în 37 de ţări. În Germania şi Austria se numesc Dänisches Bettenlager - iar JYSK în restul ţărilor Fondatorul şi proprietarul JYSK Group este Lars Larsen. Cifra totală de afaceri a Lars Larsen Group este de 3.1 milioane euro.
Majoritatea retailerilor de mobile din România au abordat politici agresive de expansiune în ultimele 12 luni. Dintre principalii retaileri de mobilă din România, îi amintim pe suedezii de la Ikea, dar și companii românești care se extind pe piața locală în sistem de franciză, Lems, cu rețeaua de magazine Lemet și Casa Rusu.
Noutati
Arata tot
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.
Târgul de francize din Varșovia 2026
Târgul de francize din Varșovia are loc pe 22–23 octombrie 2026. Candidații pot compara oferte, iar brandurile românești pot căuta parteneri...
DepilConcept: master franciză pentru piața din România
DEPIL CONCEPT caută un Master Francizat pentru România. Analizăm piața, modelul de business și ce presupune construirea unei rețele naționale.