Criza alungă Bricostore din Ungaria
Plecarea grupului de bricolaj de pe piaţa ungară va duce la desfiinţarea a 1.000 de locuri de muncă.
Grupul francez de bricolaj Bricostore, cu operaţiuni în România, Ungaria şi Croaţia a decis să se retragă de pe piaţa ungară la începutul anului viitor. Decizia grupului a fost luată în urma efectelor drastice ale crizei economice cu care se confruntă ţara vecină de la începutul lui octombrie 2008, care au dus la o scădere importantă a activităţilor Bricostore.
Philippe Bresson, preşedintele grupului francez, afirmă că nu întrevede o refacere serioasă şi durabilă a consumului în Ungaria. Bricostore este prezent în această ţară din anul 1997 şi operează opt magazine. Plecarea din Ungaria a grupului de bricolaj, care înregistrează pierderi pe această piaţă din 2009, va duce la desfiinţarea a 1.000 de locuri de muncă.
În România, Bricostore are 15 magazine, iar în Croaţia trei. Piaţa românească de bricolaj a fost de asemenea afectată de criza economică, vânzările din 2011 înregistrând un declin de aproape 40% faţă de anul 2008.
Bricostore concurează în ţara noastră, pe o piaţă a de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj estimată la 1,7 miliarde de euro, cu Praktiker, bauMax, Mr. Bricolage, Obi, Leroy Merlin, Hornbach şi cu trei companii autohtone: Dedeman, Arabesque şi Ambient.
(L.N.)Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...