În 2013 vom avea mai multe magazine de mobilă
După Casa Rusu, și producătorul de mobilă Lemet anunță planuri ambițioase de extindere a rețelei.
Lemet, unul dintre cei mai importanți producători de mobilă la nivel naţional, deține peste 100 de magazine pe piața locală, o parte dintre acestea funcționând în regim de franciză, însă planurile de extindere ale companiei nu se opresc aici. În 2013, producătorul de mobilă a deschis două magazine Lem's în Pitești și în Constanța, iar până la finalul acestui an, Lemet intenționează să deschidă circa 15 magazine noi, vizând în special centrele comerciale noi, scrie Wall-Street.ro.
”Strategia noastră de dezvoltare s-a bazat pe extinderea rețelei de magazine LEM’S urmărind dezvoltarea de spatii tot mai generoase, în centre comerciale noi. Și în 2013 strategia noastră urmează aceeași direcție. Urmează să inaugurăm până la sfârșitul anului aproximativ 15 magazine în diferite zone ale țării”, a declarat Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei.
Fabrica de mobilă Lemet din Câmpina a fost fondată în anul 1991. Magazinele Lem's comercializează mobilier Lemet şi alte categorii de produse. Lemet este un business de familie, controlat de Alexandru Rizea, managerul general al companiei.
Pe piața locală de mobilă concurează companii ca IKEA, Elvila, kika, Lemet, Mobexepert, Casa Rusu, Rus Savitar, Neoset, o parte dintre aceștia extinzându-se și prin franciză în România. Planurile de expansiune ale producătorului Casa Rusu le găsiți aici.
Alte concepte din sector alte comercializări
Noutati
Arata tot
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...