Euromaster accelerează pe piața francizei
Compania care are ca acționar principal grupul Michelin a adăugat două noi centre service-urilor auto care și-au câștigat în piața de profil renumele de ”experții anvelopelor”.
Franciza Euromaster a fost lansată în anul 2008 și s-a extins treptat în 13 dintre cele 17 țări în care activează compania. Rețeaua Euromaster numără în prezent peste 2.300 de service-uri, dintre care peste 800 sunt francize. În România, programul de franciză a fost lansat în anul 2012, iar de atunci s-a extins treptat în mai multe locații din țară, rețeaua ajungând în prezent la 22 de centre. ”Am deschis un nou centru de retail în București, pe Bulevardul Timișoara, iar în franciză ne-am extins cu două centre în Campulung și două centre în Timișoara. În curând urmează să deschidem noi locații în Arad si Craiova”, a declarat Cosmin Munteanu, Manager Franciză Euromaster.
Centrele Euromaster oferă servicii întreținere auto și servicii anvelope, atât pentru vehiculele ușoare cât și pentru camioane. Pe segmentul anvelopelor de camion compania deține o cotă de piață de 13%.
În prezent, service-urile Euromaster pot fi găsite în București, Oradea, Bacău, Timișoara, Iași, Pitești, Câmpulung, Bistrița, Brașov, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Galați și Slobozia. Compania este în continuare în căutare de parteneri care să se alăture rețelei experților în anvelope.
”Important este ca partenerii noștri să privească aderarea la un concept pe termen lung pentru că orice afacere trebuie să aibă ca viziune sustenabilitatea ei”, spune Cosmin Munteanu. ”Vreau să subliniez faptul că rolul francizorului trebuie să fie unul de suport, nu de autoritate”, a completat acesta.
Programul de franciză Euromaster este construit pe două modele de business: un model axat pe business-ul pentru autoturisme, celălalt pentru camioane și vehicule industriale. Consultanții Euromaster îi ajută pe proprietarii service-urilor să implementeze conceptul brand-ului și le monitorizează și susțin dezvoltarea.
Un alt avantaj al aderării la rețeaua Euromaster este reprezentat de gradul se satisfacție al clienților service-urilor. ”La finalul anului trecut am realizat un studiu intern, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite. Rezultatele vorbesc de la sine: peste 80% dintre clienții Euromaster sunt foarte mulțumiți de produsele și serviciile noastre”, spune Cosmin Munteanu.
Vezi catalog
AMA GREEN OPTIC
Optica medicala
Best Studios
Studio videochat
Imprinto
Productie stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Cabinete de stomatologie
Mail Boxes Etc.
Servicii postale si de curierat
Museum of Senses
Divertisment educational
WASH SHOES
Servicii de curatat si reparat incaltaminte
PRESSTO
Spalatorie de rufe
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector domenii diverse
AMA GREEN OPTIC
Optica medicala
Best Studios
Studio videochat
Imprinto
Productie stampile si obiecte personalizate
Life Dental SPA
Cabinete de stomatologie
Mail Boxes Etc.
Servicii postale si de curierat
Museum of Senses
Divertisment educational
WASH SHOES
Servicii de curatat si reparat incaltaminte
PRESSTO
Spalatorie de rufe
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...