Cum ştergi ceva ce nu poate fi şters?
O reţea germană de saloane pentru îndepărtarea tatuajelor promite poziţia de lider de piaţă pentru cel care va fi master francizat în România.
În urmă cu câţiva ani, în Frankfurt, Germania, apărea un salon care, în scurt timp, avea să devină lider de piaţă : Skinial, un centru pentru îndepărtarea tatuajelor. Brand-ul s-a evidenţiat printr-o metodă unică de îndepărtare a tatuajelor, prin intermediul unui lichid creat de medici, care , spre deosebire de lase nu are efecte adverse. În ultimii 5 ani, peste 6.000 de tratamente au fost făcute prin intermediul Skinial, iar astăzi, compania operează în 10 ţări şi 3 continente. Reprezentanţii companiei susţin că România este o ţară foarte interesantă pentru Skinial, iar în următorii 10 ani vor să deschidă cel puţin 10 studiori în marile oraşe.
Skinial oferă atât licenţă master cât şi pentru franciză simplă. Reprezentanţii companiei caută parteneri din domeniul medical sau cosmetic, care vor să fie primii care dezvoltă pe piaţă o reţea de îndepărtare a tatuajelor. Investiţia pentru o licenţă master în România, la o populaţie de peste 20 milioane de locuitori este de 35.000 euro şi poate fi recuperată în circa 9-12 luni.
"Muncim din greu pentru că vrem ca Skinial să devină cel mai sigur sistem din întreaga lume pentru înlăturarea tatuajelor. Investiția într-un astfel de business este destul de redusă în comparație cu câștigurile pe care le poate aduce acesta, iar majoritatea celor care ne contactează pentru a achiziționa franciza sunt deja implicați în joburi similare", a declarat într-un interviu acordat portalului nostru, Klaus Bode, fondatorul Skinial.
Un centru Skinial poate fi operat ca o activitate complementară sau în regim part-time. În majoritatea ţărilor, cei care optează pentru acest serviciu sunt reprezentanţi ai domeniului medical sau esteticieni.
Cele mai multe persoane renunță la tatuajul permanent fie din cauză că s-au obișnuit cu cel vechi, fie din dorința de a aduce ceva nou în viața lor. Bineînteles că această alegere are și un substrat psihologic, întrucât, odată cu dezvoltarea individului, gusturile se schimbă, personalitatea capătă un alt contur, caracterul se formează având la bază alte principii decât cele prezente când și-au aplicat tatuajul. Majoritatea celor care doresc să renunțe la tatuajul permanent își exprimă de fapt involuntar dorința de a rupe legătura cu trecutul și de a-și accepta evoluția pe plan personal.
Vezi catalog
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
PERSONAL 20
Sali de fitness
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Alte concepte din sector frumuseţe şi fitness
BodyConcept
Clinica estetica, servicii infrumusetare
DepilConcept
Tratamente permanente de epilare și fototerapie
Nomasvello
Clinica estetica, servicii infrumusetare
PERSONAL 20
Sali de fitness
Saloanele Magic
Clinica estetica, servicii infrumusetare
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...