Francize în aer liber
Vorbeam în articole anterioare despre avantajele pe care le au francizele deschise în cadrul marilor centre comerciale şi despre cât de bine se încadrează acestea în mall-uri. Traficul intens din aceste zone este un mare avantaj, însă odată cu primele raze ale soarelui, există alte zone care se bucură de o circulaţie intensă: parcurile.
Românilor nu le place să se plimbe cu mâna goală. Şi parcă puţină mişcare ne face poftă de orice: ceva dulce, un suc răcoritor, o cafea, un sandviş sau o plăcinţică. De asemenea, şi francizele care oferă diverse activităţi pentru cei mici (dar nu numai) pot avea succes. Desigur, trebuie să vă asiguraţi că aveţi acces la o sursă de energie şi de apă. Iar un avantaj important al acestor francize mobile este că puteţi participa cu ele la diverse târguri sau festivaluri. Găsiţi mai jos câteva exemple.
Francize care ne potolesc poftele şi foamea
În urmă cu câţiva ani pe străzile Capitalei apărea o franciză mobilă care ne duce cu gândul la frumoasele vremuri de altădată. Este vorba despre Trăsura 54, un restaurant mobil, care poate fi aşezat în orice zonă cu trafic pietonal intens. De altfel, orice franciză care vinde un produs care ne poate astâmpăra foamea este o idee bună pentru un parc, fie că e vorba despre Chipstix, un produs Fornetti, o gogoşică Fiţoşica sau despre BITE Food Truck, un concept interesant cu origini maghiare, despre care găseşti mai multe informaţii în catalogul nostru de idei de afaceri.
Pentru zilele toride, francizele de îngheţată pot avea mare succes. Îi amintim pe cei de la Betty Ice şi pe Ice`N`Go, brand-ul care ne vinde îngheţată sub formă de biluţe, aşezate graţios într-o şepcuţă de baseball.
Franciza cu care poţi zbura
De asemenea, mare succes pot avea şi francizele destinate în general parcurilor de distracţii. Nu ne referim la umbreluţe, maşinute sau ciocane. Am găsit un concept inedit: Hoverland, destinat copiilor cu vârsta des peste 7 ani, însă şi adulţilor care vor să-l testeze (greutatea acestora nu trebuie să depăşească însă 150 kg). Hoverlandul este de fapt un vehicul care pluteşte pe o pernă de aer, dând senzaşia de plutire sau zbor la joasă înălţime. Este necesară o suprafaţă netedă din beton asfalt sau lemn, fără denivelări, acoperită sau nu. Atenţie însă: „aparatele de zbor” nu pot funcţiona pe iarbă, gheaţă, zapadă, apă, nisip, noroi sau pe suprafeţe umede.
Voi ce idei aveţi pentru deschiderea unei afaceri în aer liber ? Aşteptăm sugestiile voastre pe forum!
Articole citite
Inedit în mall
/03.03.2025
Franciza Wash Shoes este primul brand specializat în curățătorie și recondiționare de încălțăminte din România care are o locație într-un mall, spațiu în care oferă clienților atât consiliere specializată, cât și preluarea și predarea produselor.
Franciza Wash Shoes, continuatoare a unei tradiții meșteșugărești autentice și cu viitor asigurat, este în permanentă extindere și asigură noi servicii care cresc profitabilitatea.
Dacă vrei să ai o afacere la cheie, cu un istoric bazat pe realitatea economică românească și cu rezultate demonstrate, franciza Wash Shoes este soluția optimă.
Trendul redescoperii vechilor meșteșuguri este validat de extinderea francizei Wash Shoes, care așteaptă ca noi parteneri să i se alăture.
O afacere de nișă, cu păpuși lucrate manual și haine personalizate pentru fiecare client, s-a dovedit a fi un succes
Cele mai citite
Cafenea in loc de masina!
/31.08.2016
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
O reţea de saloane specializate în manichiură şi pedichiură oferă în franciză reţeta unghiilor perfecte.
Dacă vrei să deschizi o cafenea fără să fi avut experiență în domeniu, cea mai bună soluție este franciza Latte Coffee To Go. Nu ai nevoie de angajați, iar investiția este pentru orice buzunar și se recuperează rapid.
Franciza Latte Coffee To Go s-a născut din dorința de a aduce pe piață o soluție modernă, accesibilă și profitabilă pentru cei care vor să înceapă o afacere în domeniul cafelei, dar fără costurile și complexitatea unei cafenele clasice.
Francizele săli de sport sunt în creștere în toată Europa, oferind modele de afaceri flexibile pentru pasionații de fitness. Aflați cum puteți să vă alăturați acestui trend.
Subiecte populare in Forum
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Nu-i vorba de incredere in e vorba de comisionul mult prea mare pe care ti/l iau...
Mega Mall pentru mega francize
Poate vom avea si noi noroc daca se deschid atat de multe malluri...
Mega Mall pentru mega francize
Nume sonore arhicunoscute isi fac loc si pe meleagurile noastre ,poate vom intra si noi in lumea buna
Mega Mall pentru mega francize
Nimic nu este mai deprimant cand vezi spatii libere mai mult sau mai putin curate (mai frecvent varianta a doua )cu o mare eticheta DE INCHIRIAT...in provincie vezi asta la...
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Cred mai degraba ca romanii nu au uncredere in banci,ele sunt cele care te jupoaie mai ceva decat camatarii.Depui bani la banci, iti dau dobanzi mici, iti trimit situatia la...
Românii nu au încredere în agenţii imobiliari
Nu am intalnit agenti imobiliari care sa nu dea dovada de profesionalism si chiar daca la inceput te mai indoiesti de bunele lor intentii o dovedesc ca sunt persoane demne de...
Din New York în Bucureşti, în paşi de dans
Si eu tot Mihai Petre l-as numi...
O franciza cu de toate
Oricat ai avea..tot mai vrei..Pacat ca numai o viata avem...