FLY FLY

Ștefan Pricop

Ștefan Pricop are o experienţă de peste două decenii în mass-media naţională – presă scrisă, news agency, televiziune – din care 18 ani în poziţii de decizie (redactor şef adjunct, şef secţie sau department) și apoi de încă un deceniu de consultanță, timp în care a oferit o gamă extinsă de servicii celor care realizează importanţa imaginii şi a comunicării în dezvoltarea afacerilor, într-o lume complexă, globalizată şi marcată de o criză sistemică profundă şi în plină evoluţie.

Ștefan Pricop este absolvent al Universității București – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.

Românii au descoperit o investiție profitabilă
Idei de afaceri | 15.07.2025

Culturile de afin, o investiție profitabilă

În ultimii ani, românii au descoperit o afacere profitabilă: plantațiile de afin. Cererea este în creștere, iar condițiile pedoclimatice favorabile determină o recoltare a fructelor cu...

Rețea de antreprenori independenți mare, afaceri pe măsură
naționale | 09.07.2025

Avantajul să fii într-un sistem important

Cea mai mare comunitate de antreprenori independenți din România, respectiv franciza LaDoiPași, cu peste 2600 de magazine, își dorește alți noi parteneri în toată țara.

Famous Waffles, deschidere spre parteneriate
naționale | 06.07.2025

Famous Waffles, deschidere spre parteneriate

Una dintre cele mai flexible francize gastronomice românești, Famous Waffles, oferă antreprenorilor posibilitatea să i se alăture în condiții deosebit de avantajoase.

În B2B, să fii necesar și să te integrezi într-o comunitate este esențial
franciza mea | 03.07.2025

În relațiile B2B este esențial ca serviciile tale să fie căutate

Colaborarea B2B cu unul sau mai mulți alți francizori se concentrează, de multe ori, exclusive pe intenția de vânzare, mulți antreprenori uitând că esențială este construirea unui brand...

Leonidas, o franciză pentru toate anotimpurile
naționale | 30.06.2025

Franciza Leonidas, pentru toate anotimpurile

Când vorbești despre franciza Leonidas, constați că amestecul de rafinament, tradiție și profitabilitate îți oferă tot atâtea argumente pentru a te alătura acestei rețele internaționale.

Extindere națională în industria floristică
naționale | 26.06.2025

Extindere națională în industria floristică

Floria, lanțul de florării premium fondat de antreprenori români, anunță cel mai ambițios plan de dezvoltare din istoria brandului: dublarea numărului de francize la nivel național în...

Cooperarea unei francizor cu un influencer
franciza mea | 13.06.2025

Cooperare francizor - influencer

O înțelegere corectă între o franciză și o celebritate din lumea internetului este posibilă, cu condiția ca ambele părți să abordeze subiectul cu profesionalism și să își protejeze...

Hopp, o alternativă viabilă la transportul clasic
internaționale | 10.06.2025

Profit din micromobilitatea urbană

Franciza islandeză Hopp Mobility, care folosește un sistem inteligent de partajare și promovează micromobilitatea urbană ecologică cu trotinete electrice robuste, vrea să se extindă și...

Investiția în franciză, cât costă și de ce?
internaționale | 06.06.2025

Investiția în franciză, cât costă și de ce?

Cum se calculează valoarea reală a unei investiții într-o franciză? Câteva sfaturi despre cum să verificați costurile inițiale și cele de pe parcursul derulării unei afaceri de acest fel.

Rețeaua de franciză Floria, în creștere
naționale | 27.05.2025

Franciză rafinată și profitabilă

Franciza Floria, o investiție flexibilă, cu sprijin constant pentru parteneri și recuperare rapidă a investiției, a deschis cea de-a șaptea locație din București și își dorește să se...

Unul dintre cele mai mari lanțuri de restaurante de tip-fast-food a creat un joc interactiv
internaționale | 26.05.2025

Marketing inteligent într-o rețea de franciză fast-food

Lanțul american de restaurante în franciză Wendy's și-a îndreptat atenția către dezvoltarea de jocuri de aventură bazate pe teme fast-food, ca parte a unei campanii de marketing inteligente.

Networking-ul și importanța lui în sistemele de franciză
franciza mea | 19.05.2025

Networking-ul în sistemele de franciză

Crearea de rețele de contacte, în toate formele sale, poate oferi un sprijin neprețuit sistemelor de franciză, maximizând șansele de succes în momentele când apar diverse obstacole.

Fibonacci Kids, o franciză de succes
naționale | 14.05.2025

Fibonacci Kids, o franciză de succes

Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Tot mai mulți părinți conștientizează avantajele...

Hello Donuts, franciza de gogoși care îndulcește România
naționale | 09.05.2025

Hello Donuts, franciza de gogoși care îndulcește România

Cu o experiență de două decenii în cadrul McDonald's România, în 2016, Constantin Puiu a preluat afacerea Hello Donuts și a transformat-o într-un brand innovator, cu identitate puternică...

Potcovitul, o afacere redescoperită
Idei de afaceri | 06.05.2025

Potcovitul, o afacere redescoperită

Deși este o meserie ancestrală, apariția tracțiunii mecanice i-a făcut pe oameni să renunțe, în mare măsură la cai. Cu toate acestea, pe fondul unui oarecare reveriment, se dezvoltă o...

Oportunitate de afaceri ecologice
internaționale | 29.04.2025

Oportunitate de afaceri ecologice

Cererea de alimente ecologice este în creștere în toată Europa, creând oportunități pentru inițierea de afaceri agricole durabile, prin intermediul francizei.

Francize născute pe TikTok
internaționale | 14.04.2025

Francize născute pe TikTok

În doar câțiva ani, TikTok a reușit să dea lumea peste cap. De neconceput cu un deceniu în urmă, a intrat în forță în lumea reală și a devenit chiar o rampă de lansare pentru...

Parteneriat de succes cu Fibonacci Kids
interviu | 10.04.2025

Parteneriat de succes

Când pui alături o franciză cum este Fibonacci Kids și un partener cu o vastă experiență în lumea sistemelor de siguranță pentru copii și pasionat de cele de educație adaptate...

Tradiție și unicitate
naționale | 08.04.2025

Tradiție la superlativ

Cu două decenii în urmă, românul Andrei Fâciu, creatorul Pizzamania, a avut ambiția nu doar să facă o pizza italiană autentică, ci și să ofere celor pasionați de gastronomie...

Franciza, între mit și realitate
franciza mea | 02.04.2025

Cinci mituri despre franciză

Există multe mituri legate de franciză, iar dacă vreți să cumpărați o afacere de acest fel, este bine să le recunoașteți pe primele cinci cel mai des invocate.