Floria plănuieşte expansiunea afacerii în franciză
În următorii doi ani, planul de dezvoltare al Grupului Floria include şi proiectul de francizare a reţelei de retail.
Grupul Floria a marcat începutul anului 2017 cu lansarea unui nou magazin în portofoliul rețelei de florării. Primul magazin Floria din cadrul unui mall a fost deschis în ianuarie în AFI Cotroceni. Cu o suprafață de 20 mp, Floria AFI Cotroceni, este o replică a concept store-ului Floria în Stradă, din zona Piața Dorobanți. Locaţia deservește zilnic, pe lângă clienții centrului comercial și un număr de aproximativ 8000 de angajați ai companiilor din cadrul complexului de birouri AFI Park. Pentru deschiderea Floria AFI Cotroceni au fost investiți 50.000 euro, lucrările de amenajare fiind realizate în 6 săptămâni cu ajutorul unei echipe specializate de arhitecți și constructori.
Odată cu lansarea, Floria AFI Cotroceni a adus și oferte speciale clienților, oferind un discout de -15% pentru orice produs achiziționat în prima lună de activitate. Totodată programul Flori pentru acasă, creat în cadrul rețelei de florării Floria În Stradă, continuă și în cadrul Floria AFI Cotroceni. Flori pentru acasă este un proiect demarat din dorința de a încuraja achiziția florilor la fir de către clienți, pentru decorarea căminului propriu și se desfășoară în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
În prezent, Grupul Floria operează platforma de e-commerce Floria.ro, rețeaua de florării - Floria În Stradă, divizia de evenimente speciale - Floria La Evenimente, divizia Floria Vânzare Engros de flori, plante și accesorii florale, precum și Floria Amenajări Peisagere- divizie care a finalizat, în 2016, două proiecte importante în cadrul Park Lake și Veranda Mall. Din mai 2015, Grupul Floria este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, pentru buchete și aranjamente florale.
Noutati
Arata tot
Brandul, cheia alegerii francizei
Unul dintre principalele motive pentru care antreprenorii se gândesc să se alăture unei rețele de franciză este binecunoscutul brand. Dar ce...
O oportunitate pe piața cafenelelor
Dacă ești pasionat de cafea, ai spirit antreprenorial și vrei să ai clienți mulțumiți, cea mai bună soluție este franciza First Cafe.
Diverse, un nou actor pe piața de fashion
Brandul de fashion Diverse, aparținând companiei poloneze ETOS, caută un master francizor și francizori pentru piața din România.
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
