Creativitate și distracție la pachet
Rețeaua de franciză JumpingClay este ca o familie, cu peste 5.000 de instructori și 650 de academii care operează în peste 40 de țări din întreaga lume.
Sistemul de franciză oferă programe educaționale și activități pentru copii și adulți, bazate pe forme simple și instrucțiuni de modelare a plastelinei, pas cu pas. Cursurile au fost concepute pentru o gamă largă de vârste și abilități, cu scopul de a încuraja auto-exprimarea creativă, a construi încrederea și a îmbunătăți abilitățile motorii fine.
După ce JumpingClay a început activitatea în Macedonia, în 2017, deschizând o primă academie, un atelier de lucru și un magazin cu plastelină de modelat, luna trecută, în data de 13 mai, a fost deschis un al doilea atelier în franciză. Primul atelier în franciză a fost deschis în Strumica, iar al doilea în Skopje. Mitko Andonov, deținătorul francizei master pentru Macedonia, declară că activitățile educaționale JumpingClay vor reprezenta o completare bună a educației la clasă. "Avem deja candidați pentru cursurile de modelare 3D. În fiecare zi, tot mai mulți copii și adulți vin la cursuri pentru a descoperi această plastelină specială", explică el.
Andonov adaugă că reacția părinților a fost pozitivă încă de la început, JumpingClay prezentând un interes deosebit pentru oamenii educați, ceea ce a atras mulți antreprenori interesați de acest sistem de franciză. "Acum, când am deschis Skopje, am avut foarte mult de lucru, însă am muncit cu foarte mare bucurie. Sunt și alte orașe mai mici unde există interes pentru franciza JumpingClay, iar avantajul este acela că cel care deschide primul franciza va deține exclusivitate pentru un anumit teritoriu. Sunt oameni din diverse orașe care vin la noi, cerând franciza, dar vrem să mergem pas cu pas, pentru a ne asigura că satisfacem bine cerințele sistemului. JumpingClay este o franciză la nivel mondial, standardele sunt înalte și dorim să le respectăm în toate privințele” - spune Andonov.

“Pe lângă participarea la cursurile JumpingClay din cadrul atelierelor, părinții pot cumpăra plastelina, astfel încât copiii pot continua activitățile și acasă. Master francizatul are în plan pentru perioada următoare și recunoașterea JumpingClay ca o activitate bună după școală. Modelarea 3D are nenumărate beneficii, așa că este interesant ca școlile elementare, grădinițele și școlile private să aibă această activitate în oferta lor” - explică el.
Această franciză care combină vânzarea și educația poate fi deschisă într-un mall, într-un cartier rezidențial, dar și în orașe mai mici, de 5.000 sau 6.000 de locuitori care nu au o ofertă diversificată pentru copii.
Franciza JumpingClay este disponibilă acum și în România, fie în varianta de master franciză, fie ca franciză individuală sau chiar ca un "colț" de joacă care să reprezinte o activitate complementară celor din camerele de joacă existente în hoteluri, în grădinițe, în locațiile de tip after-school, în locurile de joacă etc. Beneficiarii potențiali pot conta pe sprijin din partea francizorului în vederea deschiderii atelierului și organizării sesiunilor de training. Mai multe detalii privind pachetul de franciză JumpingClay sunt disponibile în rubrica de cataloage de pe portalul nostru. Regăsiți informații privind sprijinul pe care francizorul îl acordă francizaților din România, investiția totală, profilul francizatului, cerințele francizorului.
Noutati
Arata tot
Logiscool: franciză de educație digitală
Logiscool este o franciză de educație digitală pentru copii, cu investiție de la 150.000 RON, într-o piață în care programarea și AI-ul câștigă teren.
Vitamix: o afacere de familie în franciză
Vitamix duce mai departe prin franciză o afacere construită în familie: produse naturiste, clienți care revin și un sistem format în peste 20 de ani.
Afacerea de familie: cum poate ajuta franciza
Peste 60% dintre companiile europene sunt afaceri de familie. Franciza poate aduce proceduri, instruire și sprijin pentru dezvoltarea lor.
Târgul de francize din Varșovia 2026
Târgul de francize din Varșovia are loc pe 22–23 octombrie 2026. Candidații pot compara oferte, iar brandurile românești pot căuta parteneri...