Topshop Topman anunță deschiderea primului magazin din România

Brandurile britanice de fashion Topshop și Topman urmează să intre pe piața din România cu un concept unic din punct de vedere al design-ului de magazin, care va putea fi admirat în cadrul București Mall, începând cu luna martie a.c., unde compania a închiriat un spațiu de peste 1000 de metri pătrați.
Grupul Voici La Mode este deținătorul francizei și cel care se va ocupa de extinderea brandului britanic în România. Înființat în 1960, în Cipru, Grupul Voici La Mode a fost partener în franciză pentru Marks and Spencer Cipru pentru mai bine de 60 de ani. În 2017 a intrat pe piața din România prin preluarea Marks & Spencer. Astăzi, deține 35 de magazine în Cipru și România, incluzând Topshop Topman, Marks & Spencer, Celio, Dorothy Perkins, Wallis, Evans și Cafe La Mode. “Suntem foarte entuziasmați să adaugăm Topshop și Topman în portofoliul nostru și să putem aduce aceste branduri internaționale în România, pentru prima dată. Am dezvoltat un plan cincinal provocator și putem confirma că vor mai urma și alte lansări de magazine în 2019”, a declarat Artemis Antoniadou, CEO, Voici La Mode Group.
Peste 200 dintre cele mai stylish modele de îmbrăcăminte și accesorii se vor lansa săptămânal în magazinul din București Mall, ca parte din colecțiile Topshop mainline, Boutique și denim. Topman va oferi game atent selecționate și adaptate fiecărui sezon în colecțiile mainline, denim și formal outwear.
Magazinul va pune la dispoziție un serviciu gratuit de Personal Shopping, oferind clienților o experiență unică. Aceștia vor beneficia de sfaturile unui consultant de fashion personal și de acces exclusiv la cele mai noi articole. “Căutăm în permanență să îmbunătățim și să inovăm experiența de shopping pentru clienții noștri, atât online cât și offline, și suntem extrem de încântați că noul nostru concept de design de magazin marchează expansiunea noastră în România. Această inaugurare anunță începutul unui parteneriat de succes alături de Voici La Mode”, a declarat Paul Price, CEO, Topshop Topman.
Topshop este un retailer dinamic, care conectează oamenii cu tot ce înseamnă avangardă în materie de fashion, stil și cultură. Peste 300 de noi modele must-have, din colecțiile mainline și cele de accesorii, sunt lansate săptămânal; de asemenea, brandul propune o colecție denim extrem de versatilă, din care, la nivel global, se vinde câte un articol la fiecare 10 secunde.
Topshop oferă gratuit serviciul premium de Personal Shopping și Styling doar într-o selecție de magazine din cele 604, parteneri digitali și francize prezente în peste 35 de țări. Magazinul principal al brandului, din Oxford Street, Londra, are peste 1000 de metri pătrați și primește în jur de 400,000 de vizitatori săptămânal. Topshop.com atrage în medie 4,5 milioane de vizitatori săptămânal și livrează în peste 100 de țări.
Brandul britanic Topman a reușit să pună moda masculină pe harta internațională a fashion-ului și a devenit o autoritate în domeniul stilului. De la modelele iconice la liniile clasice, Topman și-a câștigat renumele printr-o abordare dinamică și irezistibilă, o dorință de a produce modă masculină cu adevărat aspirațională. Topman a lansat colecții capsulă exclusive, în colaborare cu Charlie Casely-Hayford, James Long, Astrid Andersen, Agi & Sam, Nasir Mazhar și Sibling, pentru a menționa doar o parte, alături de ambasadori de brand renumiți, precum Nick Jonas, Douglas Booth și James Bay.
Împingând trendurile înainte și schimbând felul în care bărbații privesc shopping-ul, Topman oferă gratuit serviciul de personal shopping în magazine selecționate. Amprenta globală a Topman include peste 160 de magazine în UK, și un total de 420 la nivel global, în 34 de țări. Topman.com lansează peste 250 de produse săptămânal și asigură livrarea acestora către 100 de țări.
Articole citite

Este foarte greu să-ți faci un nume în industria modei în aceste zile. Soluția pentru cei care vor să înceapă poate fi o franciză, de exemplu marca Esotiq.
O firmă cu tradiție în producția de îmbrăcăminte, dezvoltată de peste trei decenii în Turcia, caută parteneri de franciză în România.
Brandul polonez Esotiq & Henderson vrea să intre pe piața din România. Ce trebuie să faci să devii partener?
Jeansul LOFT este foarte căutat în Turcia pentru designul lui unic, creativ și contemporan. Acum, firma este pregătită să se extindă în Europa.
Brandul Brutale, recunoscut la nivel european pentru costumele bărbătești stilate pe care le produce, caută parteneri de franciză în România.
Cele mai citite

Lansată la sfârșitul anului trecut în România, franciza SmartyKids a avut un ritm impresionant de expansiune.
Atunci când îşi aleg denumirile firmelor, imaginaţia românilor nu are limite. Cei mai mulţi dintre români aleg cu sufletul, cu speranţă şi, în unele cazuri, cu foarte mult umor. Dovadă studiul făcut de compania Keysfin care a căutat cele mai originale denumiri de firme.
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
Jump Planet, parcul de divertisment cu trambuline proiectate în Polonia, oferă sistemul de franciză și în România.
Știai că există o franciză profitabilă care pregătește copiii, prin joc, pentru provocările viitorului?
Subiecte populare in Forum
Primăvara asta se poartă formele!
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Pas cu pas spre vestul Capitalei
Investiția în criptovalută oferă un venit foarte bun. Am propria experiență de a lucra cu diferite platforme de tranzacționare, însă instaforex review...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Am cumparat si eu produce CCdar deocamdata sunt multumita.Cu schimbatul e mai greu , am patit-o si eu dar era alta firma...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Precis ati nimerit peste un lucrator dezinteresat,daca ar fi fost un adevarat comerciant incerca sa va ajute si cu un simplu telefon va rezolva problema ,dar la noi suntem...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
In urma cu 4 zile am cumparat o pereche de pantofi pt un nepotel,de la magazinul ccc din Oradea.Din nefericire i am cumparat mai mari cu un nr ,am incercat sa i schimb la Cluj...
Vin englezii
Ii primim cu binecunoscuta ospitalitate romaneasca.Le amintim ca romanii care muncesc pentru ei au fost siliti de nevoi sa munceasca din greu pentru ei si nu trebuie...
Vin englezii
Din informatiile mele stiu ca englezii sunt intai practici si apoi eleganti,la noi are prioritate partea financiara...
Românilor le plac brand-urile poloneze
Incaltamintea e la mare cautare iar cand mai sunt si reduceri ...nu te poti abtine..