Luni
18.03.2019
Ieri, 17 martie, a început cea de-a 38-a ediție a Expoziției de franciză de la Paris, de unde vă transmitem primele impresii după prima zi de networking.
 

Franchise Expo Paris este un eveniment al Federației Franceze de Franciză, organizat de Reed Exposition France în perioada 17 - 20 martie 2019. Dacă ajungeți la Paris zilele următoare, vă așteptăm la standul nostru, Y48, la Pavilionul Expozițional de la Porte de Versailles. 

Acest eveniment unic ca amploare în Europa oferă vizitatorilor oportunitatea de a descoperi modele noi de franciză și de a interacționa cu peste 580 de expozanți. Pe durata a 4 zile (17 – 20 martie 2019), 150 de brand-uri internaționale de franciză din peste 25 de țări prezintă avantajele conceptelor lor de franciză. Dintre acestea le voi enumera pe cele mai bine reprezentate: pavilionul Braziliei (expozanți: ABF Brazilian Franchise Association, DepilConcept, Global Franchise, Usaflex), pavilionul Spaniei (expozanți: AEF – Association Espagnole des Franchiseurs, Artespanol – Paellas & Tapas, Canas Y Tapas, Mayoral, Muy Mucho, My Bike Mobile, PromiseTelelavo, Ulanka), pavilionul Statelor Unite ale Americii (expozanți: Home Instead – Senior Care, Little Caesars, Mathnasium, Orkin, Sbarr, Xponential Fitness, EasyGym, Expense Reduction Analysts France), pavilionul Italiei (expozanți: Assofranchising, Befed, Caffe’ Napoli, Confimprese, Doppio Malto, Federfranchising, ICE – ITA Italian Trade Agency, IDO, Illy Caffe, Iriparo, La Bottega del Caffe, Lavazza, Lowengrube, Mama Burger, Piazza Italia, Primadonna, Prink, Savini Tartufi – Truffle Restaurant & Cocktail Bar), pavilionul libanez (expozanți: Daze, LFA libanese Franchise Association, B Design), pavilionul malaezian (expozanți: CIC Where Leaders are born, Global Art, Marrybrown, My Art Studio, Tealive, the Manhattan Fish Market, MFA – Malaysia Franchise Association), pavilionul Olandei (expozanți: De Nationale, Franchise Gids B.V., Autohopper, Fit20), pavilionul Canadei (Classe Affaires, Desjardins, Fasken, Raymond Chabot Brant Thomton, CQF – Conseil Quebecois de la Franchise).

În Franța, există acum în jur de 2.000 de brand-uri de franciză, cu aproximativ 75.000 de francizați care generează o cifră de afaceri de peste 62 de miliarde de Euro.

 “Formula de succes a acestui model antreprenorial este extrem de atractivă. Potențialii francizați vor să beneficieze de reputația unui brand care le va permite să-și dezvolte afacerea mult mai repede. Know-how-ul transferat de francizor și serviciile prestate pe baza contractului de franciză – training, suport operațional și de marketing, consiliere permanentă – sunt esențiale pentru lansarea unui business. Această modalitate asistată de a dezvolta o afacere ajută francizații să depășească mult mai ușor eventualele obstacole întâmpinate pe parcurs. Din acest considerent, majoritatea francizaților preferă să rămână activi în rețeaua de franciză chiar și după terminarea contractului de franciză” – declară Michel Bourel, Președintele Federației franceze de franciză.

Franchise Expo Paris atrage anual în jur de 36.000 de vizitatori, din care 3.300 sunt vizitatori internaționali din aproape 100 de țări, printre care se regăsesc viitorii francizați, persoane cu spirit antreprenorial, manageri din diverse domenii de activitate care doresc să devină independenți. Aici este locul ideal în care cei care nu sunt încă hotărâți privind tipul de afacere pe care vor să o dezvolte se pot documenta și pot alege din aproximativ 90 de domenii de activitate (restaurante, modă – frumusețe – fitness, servicii diverse B2C sau B2B, comerț de produse alimentare, magazine specializate, imobiliare etc.).

"Prin prezența unor concepte de franciză internaționale, reprezentând 25 de naționalități și 20% din numărul total al expozanților, Franchise Expo Paris oferă o viziune internațională completă a conceptelor care sunt în trend" - Sylvie Gaudy, Director Franchise Expo Paris

Expo Paris este o platformă internațională de networking, însă oferă și un program complex care include în jur de 100 de conferințe și seminarii care se desfășoară pe durata celor 4 zile și punctează aspecte esențiale legate de franciză. Conferințele și seminariile oferă informații importante pentru candidați și încurajează dialogul acestora cu francizorii, crescând astfel dinamica întregului eveniment.

Rămâneți aproape! Vom reveni zilele următoare cu mai multe informații. A bientôt!


Expo Franchise Paris / În Franța, există acum în jur de 2.000 de brand-uri de franciză, cu aproximativ 75.000 de francizați care generează o cifră de afaceri de peste 62 de miliarde de Euro.
Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Alocații pentru copii

Spune-mi, cu pașaport românesc pot primi alocații pentru copii până la 18 ani? Am citit informatiile de pe site https://cetatenie.md/detskie-posobiya/

1 Declaratii
Final 18.05.2023
Reputația francizei, un aspect esențial

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacere pusă la cale într-o cafenea

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Starbucks vine în biroul companiilor

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
KFC preferă mall-urile

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacerile Safety Broker au crescut în timpul crizei

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Profi ia locul Rapidului din Brașov

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Franciza de provincie: un business cu suflet

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii
Final 08.01.2023