Turismul prinde culoare în franciză
DirectBooker, agenția de închiriere a spațiilor de cazare private, care mediază relația dintre proprietari și turiștii chiriași, a semnat un nou contract de franciză în Croația. Nevenka Cvitanović este noul francizat croat DirectBooker și a preluat această franciză deși turismul este o activitate complet nouă pentru ea. “Am optat pentru Direct Booker deoarece este agenția cu cea mai rapidă creștere din țară, cu 10 ani de experiență în afaceri și care s-a aliniat tendințelor moderne privind sistemele de rezervare. Francizarea se regăsește în cazul mai multor mărci de renume mondial, dar noi am ales DirectBooker, un model de afaceri dovedit a fi de succes. Suntem pe deplin dedicați conceptului întrucât ne asigură autonomia în afaceri și puterea brandului, precum și sprijin prin prisma know-how-ului și a experienței” - explică aceasta.
Danijela Kraljević, manager de franciză la DirectBooker, spune că, în Croația, dezvoltarea turistică este de obicei legată de coasta Adriaticii, dar subliniază că numărul nopților de cazare este în creștere și în alte părți ale țării. “Creșterea numărului nopților de cazare a fost înregistrată în județul Lika, mai ales în orașele Senj și Novalja, precum și în Parcul Național Lacurile Plitvice. Potențialul acestei zone a fost recunoscut și de noul nostru partener Nevenka Cvitanović, care, cu sprijinul familiei sale, a acceptat noua provocare. Noul nostru francizat se concentrează pe turism și pe închirierea în sistem privat, care se dezvoltă din ce în ce mai mult în zonă, oferind servicii de agenție și ajutând micii proprietari să își promoveze și să își închirieze unitățile de cazare în conformitate cu cele mai bune practici ale Direct Booker” - mai spune Danijela Kraljević.
Brandul DirectBooker a fost creat la Dubrovnik ca agenție care își propune să conecteze proprietarii și călătorii, astfel încât ambele părți să obțină anumite beneficii. Pe de o parte, proprietarii unităților de cazare privată consideră că este mai ușor să facă afaceri deoarece toate rezervările de unități de cazare sunt realizate prin Direct Booker, care le asigură și promovarea pe marile platforme de publicitate de pe acest segment. Aceasta permite ocuparea cât mai multor locuri de cazare la cele mai bune prețuri, deoarece DirectBooker oferă informații zilnice actualizate privind costul mediu al cazării dintr-o anumită locație. În plus, conceptul DirectBooker este de a conecta proprietarii privați cu alți furnizori de servicii - catering, transport, animație - și de a oferi tuturor oaspeților o experiență unică și un serviciu complet, cu anumite avantaje.
DirectBooker operează în prezent în Croația, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Serbia și Slovenia dacă ne referim la țările din regiune, însă franciza a fost lansată și în îndepărtatul Peru.
DirectBooker caută acum francizați și în România. Cei interesați pot găsi detalii în oferta de franciză de pe portalul nostru, disponibilă mai jos.

Articole citite

Franciza cu biciclete electrice de închiriat în zone turistice, cu un mijloc de transport și distribuție mobil, tinde să devină una de interes internațional.
"Căutăm francizați care sunt interesați să înceapă propria afacere sau au deja o agenție de turism" - spune Nino Dubretic, proprietarul brandului Direct Booker.
Marile lanțuri hoteliere din Europa apelează din ce în ce mai mult la modelul de afaceri al francizei, potrivit raportului Hotel Franchising in Europe 2019, elaborat de HVS Consulting Company.
Franciza oferită de gigantul hotelier european AccorHotels va atrage atenţia hotelierilor din România. Malgorzata Morek de la Orbis Group vine cu detalii despre ceea ce aduce nou pe piaţă.
Rețeaua companiei turistice Fly Fly Travel a fost extinsă cu încă două unități francizate. Au fost deschise birouri în Krusevac și Zrenjanin, în Serbia.
Cele mai citite

Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Într-o lume în care educația de calitate este tot mai căutată, programul inovator Fibonacci Kids – matematică mentală vedică, dedicat copiilor între 4 și 14 ani, și-a găsit rapid locul în inimile părinților și copiilor din Bacău.
În fiecare an, figurinele rafinate din ciocolată oferite cu mult drag de către cei de la Leonidas sunt legate de sărbătorile pascale. Este un moment de vârf, dar și un prilej pentru noii parteneri de a se alătura acestei francize care a cucerit lumea de mai bine de o sută de ani.
Dacă vrei să ai șansa preluării unei francize cu o expansiune accelerată în statele europene, deosebit de atractivă și profitabilă, atunci vezi ce îți oferă Blue Elephant.
Franciza din Republica Moldova a mai deschis o locație în București, în locul ocupat până în vară de Andy`s Pizza.