Tabără de franciză
Franchise Camp, prima tabără de afaceri în franciză din Ucraina, organizată în stațiunea Bukovel, trasează viitorul acestui gen de afaceri
Activitatea s-a desfășurat în perioada 8-11 octombrie, în celebra stațiune montană, și a reunit antreprenori de succes la nivel național, care își dezvoltă deja afacerea în sistem de franciză sau caută să să o dezvolte în viitor. Potrivit portalului Franchising.ua, aparținând companiei internaționale de consultanță în franciză PROFIT system, Franchise Camp va deveni principalul grup de acest fel din Ucraina.
„Franciza în Ucraina s-a dezvoltat întotdeauna în ciuda crizelor. Acum există în țară aproximativ 500 de companii care vând francize, iar obiectivul nostru este de 1000 de companii de franciză. Pregătim o tabără de franciză pentru a testa noi formate, pentru a introduce francizatori și pentru a crea o comunitate de franciză puternică ”, a declarat Miroslava Kozachuk, CEO și cofondator al grupului de francize. Aceasta apreciază că Ucraina are nevoie de noi factori de creștere.
Timp de trei zile, antreprenori de top au ajutat participanții să învețe cum să selecteze și să creeze un concept de “franciză - 2030”, care va fi solicitată peste un deceniu. Echipele au fost antrenate de Alexander Petrenko, coproprietar al Eco-Shop, Alexei Fillpencov, dezvoltator international de afaceri al companiei Dodo Pizza, cel mai mare francizor rus pe piețele din Africa, Germania și Marea Britanie, care activează și în orașe din România, dar și Anastasia Baranova, director al lanțuui PivoBanc, care stabilește tendințele pe piața berii artizanale.
Participanții la tabăra de franciză și-au putut testa viabilitatea propriilor idei de afaceri și au găsit parteneri pentru implementarea acestora. Proprietarii companiilor cu franciză operațională au putut primi recomandări 24/7 din partea antrenorilor și a membrilor juriului privind dezvoltarea rețelei, intrarea pe piața internațională și crearea de colaborări.
Cele mai bune francize au fost alese de oameni de afaceri a căror activitate este nominalizată de Forbes, cum ar fi Andrey Zdesenko (fondator și CEO al Biosphere, coproprietar al lanțului de restaurant Vapiano Ucraina și fondator al rețelei de boutique de îmbrăcăminte Charisma Fashion Group), Alexander Berezhansky, (cofondator și CEO al grupului Berta - cea mai mare companie de distribuție de pe piața FMCG din Ucraina, cu mai multe lanțuri proprii de retail: Blizenko, Chistenko, Image), Boris Shestopalov (coproprietar și CEO al grupului HD, o platformă agroalimentară cu complexe de procesare și logistică, companie care și-a creat propriul fond de investiții în valoare de 20 de milioane de dolari) și Taras Kitsmey (fondatorul SoftServe, care astăzi este unul dintre cei mai mari trei angajatori IT din Ucraina).
Franchise Camp este un proiect educațional al Franchise Group, care a creat francizele G.Bar, Eco-Lavki și Fransua. Cei mai mulți dintre participanții la Franchise Camp au fost absolvenți ai proiectului Prima Școala de Franciză, lansată în această toamnă. În viitor, Franchise Camp ar trebui să devină o „minte colectivă”, un punct de intrare în sistemul de franciză, precum și o modalitate de upgradare a afacerii.
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
Tendințe în piața de francize din Europa
Piața europeană de francize a confirmat o tendință clară în ultimele luni: brandurile nu se extind izolat în diverse țări, ci strategic în...
O franciză pentru viitor
Este franciza Logiscool potrivită pentru tine? Află ce întrebări să-ți pui înainte de a investi.
O oportunitate să alegi franciza potrivită
Dacă vrei să începi o afacere în sistem de franciză, cea mai bună oportunitate este să ajungi la Expo Shop 2006, în perioada 12-15 mai.
O afacere care cucerește piața
Franciza Crazy Bubble este o afacere care s-a dovedit foarte repede a fi profitabilă, după intrarea în România, iar tendința este de dezvoltare,...