O investiție bună în viitor

Branka Bebić, francizat al școlii de programare poloneze Coding Giants / În relația dintre francizor și francizat, cel mai important lucru este că ambele părți sunt complet deschise în comunicare. Mă bucur că, în acest caz, chiar a fost așa
Luni
08.03.2021
Școala de programare poloneză Coding Giants a deschis o nouă franciză în Croația. Deținătoarea licenței pentru piața din această țară, Branka Bebić, explică cum a descoperit această activitate și ce a atras-o cel mai mult către concept.
 

Branka Bebić spune că nu a decis întâmplător franciza din domeniul programării, deoarece și-a petrecut întreaga carieră în mediul “digital”. Ea a dobândit experiență și a progresat lucrând, timp de peste un deceniu, pentru Google în Irlanda și ca partener autorizat de vânzări Facebook Httpool, A1 și MojPosao în Croația. În 2020, la sfârșitul verii, în momentul în care a ajuns la convingerea că poată să facă un business “al ei”, și-a încheiat cariera în corporații. Atunci s-a decis să vrea să își construiască o afacere și să transfere și cele mai bune exemple de cultură corporatistă în domeniu.

Propria afacere, dar cu sprijinul unui partener

„Gena antreprenorială” a familiei ar fi putut fi parțial “de vină” pentru această decizie îndrăzneață. “Familia mea a lucrat într-o afacere privată toată viața și au mare succes în acest sens. De fapt, am fost singurul care lucra în corporații, dar când mă uit în urmă, văd că am funcționat întotdeauna ca antreprenor în cadrul corporațiilor și am vrut să îmbunătățesc lucrurile pentru companie”, explică Bebić de ce nu și-a văzut intrarea în antreprenoriat ca o mișcare deosebit de curajoasă, ci ca pe o stare naturală a lucrurilor. “Părinții m-au crescut în acel spirit, m-au învățat că nimeni nu îți va da nimic pe un platou. Trebuie să îți creezi o oportunitate”, a adăugat Branka Bebić.

În timp ce căuta idei de afaceri, a decis să asculte sfaturile prietenilor și să vadă prezentarea școlii de programare pentru copii Coding Giants. Astfel, a aflat că această companie din Polonia oferă o franciză și caută un partener pentru piața croată. Aproape imediat și fără prea multe ezitări, ea a început propriile cercetări. “Ce mi-a plăcut cu adevărat a fost că, prin această slujbă, am putut, în primul rând, să rămân în zona „digitală” și, în al doilea rând, să lucrez cu copiii. Cu toate beneficiile pe care le pot aduce afacerile, cred că cel mai frumos lucru este că educația copiilor și a tinerilor contribuie, pe termen lung, la progresul întregii societăți. La orele Coding Giants, copiii nu numai că învăță programarea - care este o abilitate căutată și apreciată astăzi - ci sunt și instruiți să trăiască și să lucreze într-o lume în care alfabetizarea digitală a devenit la fel de importantă ca scrisul, numărarea, engleza. Să menționăm cât de mult încurajează astfel de cursuri dezvoltarea creativității, a gândirii logice, a răbdării și consecvenței”, explică Branka Bebić de ce nu a ezitat când a fost contactată de la sediul Coding Giants. După primele discuții, a decis să coopereze cu firma poloneză.

Datorită experienței sale bogate, a cunoștințelor și optimismului cu care a intrat în noua afacere, Branka Bebić spune, în glumă, că a fost candidatul ideal pentru această franciză. Faptul este confirmat, în mare măsură, de ușurința cu care a convenit termenii, a semnat contractul și a asigurat cooperarea cu partenerii polonezi. Credința într-un rezultat bun nu va putea fi diminuată de pandemia de coronavirus, nici de lipsa unor călătorii “de lucru” în Polonia și nici de lipsa contactului direct cu francizorii. Circumstanțele au cerut, pur și simpl,u ca totul să se facă online.

În relația dintre francizor și francizat, cel mai important lucru este că ambele părți sunt complet deschise în comunicare. Mă bucur că, în acest caz, chiar a fost așa. Eram „online” în fiecare zi, așa că am parcurs instruirea completă online. În esență, a fost la fel ca și cum aș fi stat în biroul lor din Polonia. Singurul lucru care a lipsit a fost proximitatea, contactul social direct”, spune Bebić, adăugând că ar putea să se bazeze pe deplin pe experiența partenerilor polonezi și să aplice în practică ceea ce și-a însușit. “Am putut să pun tot felul de întrebări, din toate sferele afacerii, așa că niciun moment nu am avut sentimentul că sunt singură. Au fost mereu gata să ajute, să răspundă la întrebări, să mă sfătuiască ce și cum, fie că este vorba despre afaceri, detalii tehnice, marketing, relații cu clienții. Pot spune, cu adevărat, că sunt partenerii potriviți !”, subliniază Bebić  despre ce fel de sprijin poate acorda francizorul. 

În primul rând, școală online

Conform contractului inițial, francizatul ar trebui să deschidă o școală (clasă), în care copiii să vină o dată pe săptămână. Cu toate acestea, pandemia a produs o schimbare logică în această privință, astfel că francizorul a luat în considerare propunerea Brankăi și, în cele din urmă, au sprijinit-o ca, deocamdată, să organizeze atelierele online.

M-am gândit că, dacă un copil poate face orice activitate online, atunci nu este nevoie să deschidă fizic sălile de clasă. Suntem conștienți de faptul că, de obicei, copiii petrec mult timp pe computer și pe internet, dar și că sunt deseori expuși la conținut fără nicio valoare. În acest fel, vor face ceea ce sunt obișnuiți, dar vor obține o activitate de calitate care le poate aduce beneficii”, spune Bebić.

Pe de altă parte, cu cursurile online avem o oportunitate mult mai mare de a aduce programarea mai aproape de copiii din toată Croația, în special cei de pe insule. Important este să rămână neschimbată calitatea predării. Copiii vor continua să lucreze în grupuri mici, vor beneficia de o abordare individuală, iar atelierele vor fi conduse de „superprofesorii” noștri”, a precizat Bebić.

De când a semnat un contract master de franciză, interlocutorul nostru spune că poate, dar că nu are nicio obligație explicită, de a căuta noi francizați pe piața croată. Deocamdată, ea a fost de acord cu furnizorii că va lucra singură pentru anul următor și că școala ei online va fi singura din Croația. “Cel puțin până când afacerea este pe deplin stabilită și până când adun suficiente cunoștințe pentru a introduce pe altcineva în afacere”, adaugă ea.

De ce este bine să devii un Coding Giants ?

Când ne gândim la ce face Coding Giants să iasă în evidență față de alte școli de acest tip, interlocutorul nostru spune că avantajul conceptului polonez constă în faptul că are o mulțime de cursuri care sunt urmate gradual. “Aceasta înseamnă că un număr mare de cursuri vine în continuarea celor precedente. De exemplu, Coding Giants în Croația începe cu patru niveluri de bază, pentru începători, unul pentru fiecare dintre cele patru grupe de vârstă ale participanților, iar oferta se va extinde simultan, pe măsură ce copiii vor finaliza fiecare nivel al cursului”, explică Bebić, care adaugă că cei de la Coding Giants pot oferi până la 20-30 de cursuri și că oferta se schimbă constant, upgradându-se, adaptându-se atât la participanți, cât și la tendințe și cerere.

Ca orice antreprenor care începe o nouă poveste, ea a urmărit cu atenție pulsul pieței. Și-a dat seama imediat că lipsesc astfel de școli de programare în Croația. În cea mai mare parte, așa cum remarcă, există școli de tip „combinat” bazate pe programe STEM și robotică și toate, spre deosebire de Coding Giants, au păstrat practica organizării de cursuri în clasă. “Aproape că nu există școli care să ofere programare și care au trecut complet la predarea online. Acesta poate fi, cu siguranță, în avantajul nostru. Dar competiția trebuie să existe, deoarece, cu cât suntem mai mulți, cu atât va spori conștientizarea necesității educației în domeniul competențelor digitate. Acestea sunt, pur și simplu, abilități ale secolului 21, pe care fiecare copil trebuie să le dobândească și să le stăpânească”, crede Branka Bebić. 

Primul grup de cursanți din Croația a început cursurile pe 27 februarie. Bebić subliniază că, înainte de aceasta, au fost organizate două ateliere gratuite, pe 20 și 21 februarie, în care toți copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 19 ani au putut vedea cum arată cursurile de programare din Coding Giants și, astfel, să arunce o privire în lumea jocurilor, aplicatiilor mobile și a website-urilor.

Mai multe detalii despre Coding Giants puteți găsi în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.


Programarea pentru copii este la fel de importantă ca cititul sau număratul / Coding Giants transmite copiilor cunoștințe care îi vor pregăti pentru o carieră în tehnologia informației
Ștefan Pricop
Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Când matematica nu e Bau-Bau

Asa e..rolul profesorului de matematica e f important si daca de mic nu ai noroc nici mai tarziu nu cred... 

3 Declaratii
Final 20.02.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Avem tineri destepti care din pacate cand ajung la maturitate ajung sa regrete ca nu s-au nascut in alta tara

3 Declaratii
Final 11.02.2015
Când matematica nu e Bau-Bau

Matematica depinde foarte mult de profesor,de felul cum se face inteles de invatacei,Niciodata nu ai sa intelegi matematica cand cel de la catedra iti spune sa conspectezi de...

3 Declaratii
Final 11.02.2015
Afacere din propria locuinţă

Investitiile in educatia viitoarei generatii este inestimabila si nobila.Desi raspunsul nu este deloc onorabil pentru noi intrebarea este: ce lasam mostenire generatiilor...

3 Declaratii
Final 27.01.2015
Afacere din propria locuinţă

Copiii sunt atrasi de puzzle-uri , jocuri logice dat la capitolul citit stau prost...Asa eram si noi la varsta copilariei si asa cred ca au fost toti copiii...

3 Declaratii
Final 26.01.2015
Afacere din propria locuinţă

Musai sa lucrezi in domeniu educatiei si-ti recomanzi investitia,dar ca sa reinvestesti colaborezi si cu alte domenii...sanatate pentru cei cu probleme medicale

3 Declaratii
Final 26.01.2015
2plus2 adună francizaţi în Europa

Banii sunt problema...Degeaba esti as in matematica daca toate concursurile costa bani...

3 Declaratii
Final 28.12.2014
2plus2 adună francizaţi în Europa

Avem olimpici si fara o pregatire speciala daca toti s-ar putea bucura de o astfel de optiune atunci i-am lasa pe toti ceilalti mult in urma si optiunile ar fi altele decat...

3 Declaratii
Final 17.12.2014