Antreprenoriat în frumusețe
Dana Vlăscianu este un adevărat exemplu de antreprenoriat. Până la 36 ani, ea a reușit să dezvolte cu succes un business de nișă în domeniul epilarii definitive
Cu 12 ani în urmă, ea s-a alăturat brandului spaniol Nomasvello (No+Vello), franciza numărul 1 în lume în epilare definitivă și tratamente cosmetice cu laser și IPL, deschizând primul astfel de salon din România. În prezent, la nivel național există 37 de centre, iar în întreaga lume peste 600.
Dana a început să lucreze încă de tânară, întâi în vânzări, apoi în modelling, ambele domenii oferindu-i satisfacții ca angajat. Muncea cu pasiune și era motivată financiar, însă își dorea mai mult: libertatea de a-și pune în aplicare propriile idei.
În anul 2010, a decis să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor, deschizând primul salon de epilare definitivă Nomasvello din România. După multe luni de muncă facută cu pasiune și cu seriozitate, în care a fost atât angajată, cât și manager de salon, a aparut și profitul, pe care l-a reinvestit într-un al doilea centru de înfrumusețare. În prezent, deține Master Franciza Nomasvello în România și 4 saloane proprii No+vello, din cele 37 deschise în total.
Elementul esențial care face diferența în piață între centrele Nomasvello și altele similare este experiența în domeniu: “În primul rând, suntem un brand internațional, cu 15 ani de experiență și suntem specializați în epilare definitivă. Efectuăm tratamentele de epilare definitivă atât cu tehnologia Laser, cât și cu tehnologia IPL. Pe lângă aceste tratamente de epilare definitivă, avem și tratamente faciale și corporale, astfel încât putem oferi clienților o gamă mai largă de servicii, servicii unisex, la un preț avantajos. In plus, piața acestor servicii este în continuă creștere, reprezentând, astfel, o oportunitate să investești în acest domeniu”, a explicat antreprenoarea.
Dana recomandă tuturor femeilor franciza Nomasvello, pentru care nu este necesară experienta anterioară, nici un buget foarte mare, căci “prețul pachetului de franciză pornește de la 42 000 eur+tva. La acest cost se adaugă costurile de amenajare și, bineînțeles, bugetul de start-up pentru acoperirea cheltuielilor în primele luni de funcționare, cheltuieli precum chirie, salarii, taxe. “
De fapt, secretul oricărei francize constă fix în existența unui model de business bine pus la punct, care facilitează obținerea profitului scontat rapid și fără mari bătăi de cap. Important este să existe implicare pentru domeniul ales, pasiune și muncă, iar rezultatele vor apărea.
Anul 2022 reprezintă un nou început. Investește în tine și asigură-te că timpul este de partea ta în îndeplinirea visului de a deveni antreprenor!
Business Card Nomasvello
No+Vello este un brand internațional, desemnat drept franciza numarul 1 în lume pe segmentul de înfrumusețare
Unități în franciză: Peste 600, deschise în 12 țări de pe 3 continente
Investiție totală, așteptări: Buget total estimat – 60.000 de euro + TVA; costul francizei - 42.000 de euro + TVA; cheltuieli one-time – cca. 5.000 de euro; susținerea business-ului pentru primele luni – cca. 10.000 de euro;
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
Tradiție și unicitate
O tradiție milenară de coacere a pizzei în cuptorul cu lemne și utilizarea de rețete originale au făcut din franciza PizzaMania una de succes.
Francizele stimulează creșterea economiei în Europa
Sistemele de franciză sunt în plină expansiune în Europa, generând o creștere economică semnificativă.
Verbatoria, sau despre identificarea abilităților native
Operând în peste 20 de țări din întreaga lume, Verbatoria este o rețea globală de centre specializate în testarea neurometrică și identificarea tal...
Vitamix, pe piața francizelor
Brandul Vitamix, cunoscut deja la nivel național pe piața suplimentelor alimentare, oferă noi oportunități de parteneriat prin lansarea propriului ...